Drumul Horgeşti-Răcătău va ieşi din noroi
Dimensiune font:
S-a dat startul modernizării Drumul Judeţean 252A, proiect cuprins în Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2. Este vorba de 7,5 km de drum uneori impracticabil Horgeşti – Răcătău, care străbate localităţile Horgeşti, Sohodor, Recea, Răcătău-Răzeşi şi Răcătăul de Jos. Valoarea lucrărilor se ridică la 4,1 milioane de euro iar perioada de execuţie este estimată la 24 de luni, timp la care se adaugă trei luni pentru proiectare. În luna iunie a acestui an, lucrările vor începe aşadar la DJ 252A. „Este un moment important pentru viaţa locuitorilor acestei zone, una dintre cele mai dezavantajate din judeţul Bacău şi sunt convins că reabilitarea acestui drum va fi un imbold pentru revitalizarea economică a comunei Horgeşti”, a precizat deputatul Ionel Floroiu. În următoarea perioadă sunt programate activităţi pe o serie de alte proiecte de infrastructură, cum sunt semnarea unui al treilea proiect de reabilitare a drumului judeţean Motoşeni-Stănişeşti, dar şi publicarea la sfârşitul lunii aprilie în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a anunţului privitor la autostrada Iaşi-Bacău-Braşov-Făgăraş. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau