Drumuri şi Poduri, falimentată intenţionat
Intrarea în procedură de insolvenţă şi aducerea în stare de faliment a societăţii Drumuri şi Poduri SA a fost un demers premeditat, a dat de înţeles preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Cătălin Nechifor. Şeful administraţiei judeţene afirmă că, în urma discuţiilor cu specialişti în domeniu şi alţi factori avizaţi, acestea „au fost gândite ca un demers rău voitor din partea fostei conduceri PDL a Consiliului Judeţean”. „Acest lucru s-a întâmplat odată cu instalarea noului preşedinte Gheorghe Flutur, când, practic, s-a refuzat achitarea unei datorii de circa 8 milioane de lei a Consiliului Judeţean către Drumuri şi Poduri, datorie pe care Curtea de Conturi a recunoscut-o şi pe care, în prezent, executivul judeţean o plăteşte, conform unui grafic de eşalonare. Suntem la zi cu plăţile restante, inclusiv cu penalizări pe care, din păcate, trebuie să le plătim către această companie. Şi, o spun, nu este foarte simplu să achităm această sumă de 8,27 de milioane de lei”, spune şeful executivului judeţean.
Cum a început totul?
Preşedintele CJ Suceava arată că, în 2007, societatea Drumuri şi Poduri a avut venituri totale de 49,4 milioane de lei şi un profit net de 4 milioane de lei. În 2008, veniturile totale au crescut la 52,6 milioane de lei, profitul net fiind de 5,1 milioane de lei. În anul 2009, primul sub mandat PDL la conducerea judeţului, veniturile totale au scăzut la 36 milioane de lei, societatea înregistrând pierderi de circa 4 milioane de lei. În 2010, veniturile totale s-au diminuat până la 15,4 milioane de lei, pierderile fiind tot de aproximativ 4 milioane de lei. „Practic, cât s-a câştigat în 2007 şi 2008, s-a pierdut în 2009 şi 2010, în primii doi ani sub mandat PDL. Anul 2011 a fost catastrofal, cu venituri totale la nivelul unui butic din Bazar, de 130.000 de lei şi pierderi de 445.000 de lei”, arată şeful CJ.
În 2012, odată cu îmbunătăţirea managementului şi desemnarea administratorului special, compania la care autorităţile judeţene sunt unic acţionar a avut venituri totale de aproximativ 14,3 milioane de lei, profitul net fiind de 600.000 de lei. „Deci se poate, chiar în condiţiile în care această firmă nu avut în operare întreţinerea drumurilor judeţene. S-a participat la licitaţie, s-au făcut contracte şi lucrări şi iată că s-a reuşit un profit semnificativ”, subliniază preşedintele CJ.
Achiziţii peste preţurile pieţei
Cătălin Nechifor a continuat tirul acuzaţiilor şi a precizat că sub mandat PDL, s-au achiziţionat mijloace fixe, printre care 5 autobasculante, două autoutilitare şi 7 cântare auto, valoarea totală a acestora fiind de circa 3,6 milioane de lei. „Întrucât aceste achiziţii au fost făcute prin contract de leasing, iar ratele nu s-au achitat la termen, la începutul lui 2012, firma Drumuri şi Poduri a rămas fără respectivele mijloace fixe”, a punctat Cătălin Nechifor.
El a adus în atenţie şi procesul verbal al Camerei de Conturi nr. 5506 din 15 iunie 2010, potrivit căruia bitumul achiziţionat de la societatea comercială Auto Oil 2000 Distribuţie, importator direct la începutul anului 2009, era livrat la o medie de 1.671 de lei pe tonă. Cu toate acestea, factorii responsabili de atunci au decis să cumpere bitum de la Auto Oil 2000 Bosanci, la preţul de 1.902 lei pe tonă. În acelaşi raport al Camerei de Conturi, se arată că au fost majorate, în mod nejustificat, costurile de producţie cu aproximativ 200.000 de lei. De asemenea, în cazul achiziţiei de combustibil lichid uşor de la Dagida Exim SRL Rădăuţi, preţurile practicate de această societatea comercială au fost mult mai mari decât cele de pe piaţa liberă. „După câţiva ani buni, de când s-a dorit, în mod clar, falimentarea firmei, pentru a servi unor interese private, am ajuns în situaţia în care trebuie să găsim o soluţie, pentru o situaţie limită. Interesul principal este ca persoanele care lucrează la această firmă să rămână, în continuare angajate, pentru că de ele depind foarte multe familii”, a conchis Cătălin Nechifor.
Lidia Diaconu
* Săptămâna trecută, un grup de muncitori de la Drumuri şi Poduri au protestat în faţa Palatului Administrativ, cerând membrilor Consiliului Judeţean să aprobe proiectul prin care societăţii să i se poată încredinţa lucrări direct, fără licitaţie. Demersul lor urmărea salvarea locurilor de muncă.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!