Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui: Reorganizările administrative nu sunt recomandate în perioadă de criză
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că autorităţile trebuie să dea dovadă de prudenţă şi să evalueze cu atenţie situaţia României înainte de a pune în practică proiectul de regionalizare.
Acesta a atras atenţia că liderii politici dau dovadă de demagogie insistând prea mult pe ideea susţinerii unei reorganizări administrativ-teritoriale şi a subliniat că astfel de reorganizări nu se fac, de regulă, în perioadă de criză.
'Trebuie să fim deosebit de atenţi şi să evaluăm foarte bine consecinţele unei reorganizări administrativ-teritoriale. Este cunoscut faptul că orice astfel de reorganizare necesită resurse financiare solide pentru a avea succes. În vremuri de criză nu sunt recomandate astfel de reorganizări. Am putea face acest lucru doar în condiţiile în care vom avea o abordare foarte elastică a ceea ce înseamnă regiunile de dezvoltare, capacitatea noastră de a absorbi fonduri şi de a reduce cheltuielile neproductive. Dacă exigenţele acestea sunt îndeplinite, atunci putem să mergem la discuţia în detaliu despre acest tip de operaţiune administrativă', a declarat social-democratul Dumitru Buzatu.
Preşedintele CJ Vaslui a subliniat că cetăţenii nu percep în acest moment adevărata dimensiune a unei reorganizări administrativ-teritoriale 'severe' şi le-a cerut vasluienilor să depună eforturi foarte mari pentru a înţelege în amănunt consecinţele unui asemenea act.
'Este vorba despre nişte obiective care trebuie atinse, iar atingerea acestor obiective nu se poate face decât prin acţiuni concrete. Înaintăm iniţiative legislative, modificarea Constituţiei, supunerea acesteia referendumului şi aşa mai departe. Astfel de lucruri nu pot rămâne numai la nivel declarativ. Ceea ce eu critic este tocmai această tendinţă oarecum demagogică, mai mult la nivelul ideilor generale de a susţine o reformă administrativă. Cred că avem nevoie mai întâi de detalii, de precizări, de acte normative foarte bine gândite', a precizat Buzatu. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau