Educaţie cu şcoli care au WC în curte
Dimensiune font:
Pe lista neagră a Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ se află din nou o serie de şcoli care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Unităţile se află în comunele Bicaz Chei, Borleşti, Boteşti, Bozieni, Cândeşti, Dragomireşti, Hangu, Icuşeşti, Mărgineni, Moldoveni, Oniceni, Bicaz, Petricani, Pipirig, Podoleni, Răuceşti, Sagna, Stăniţa, Tarcău, Trifeşti, Valea Ursului, Văleni, Vînători Neamţ şi municipiul Roman. Cea mai gravă situaţie este întâlnită la Icuşeşti şi Oniceni. „În cele două comune sunt câte 5 unităţi fără autorizaţii, fiind situaţii speciale”, a spus Milea, inspector general adjunct al ISJ Neamţ. La Oniceni este este vorba de 5 corpuri de clădire în care elevii învaţă şi doar o clădire are toaleta în interior. Aici e o problemă şi când vine vorba de calitatea apei, fiind descoperit un nivel ridicat al nitraţilor. „Am depus 4 proiecte de finanţare la Ministerul Dezvoltării, am primit banii şi s-a efectuat licitaţia. Aşteptăm ca astăzi constructorii să semneze contractele. În timpul şcolii vom lucra la extinfderi şi centrale, iar în vacanţe vom lucra la interioare pentru a nu perturba orele. Valoarea totală a lucrărilor este undeva la 3,5 milioane lei şi sper ca până la începutul anului şcolar viitor totul să fie pus la punct”, a spus Bogdan Duminică, primarul comunei Oniceni.
Ceva mai bine, dar departe de perfecţiune
Şi la Icuşeşti s-a obţinut finanţare de la Ministerul Dezvoltării pentru cele 5 corpuri de clădire, dar lucrările vor dura. „Am obţinut finanţare de 2,5 milioane lei. Sper ca prin atribuirea directă a lucrărilor treaba să meargă mai repede. În clădirile respective învaţă elevi din clasele I-IV, sunt clase comasate, că elevi avem puţini. Sper ca până la sfârşitul semestrului doi să terminăm o parte din lucrări. Noi nu avem sistem de alimentare cu apă şi canalizare în comună. Sper să rezolvăm cu puţurile de adâncime, iar toaletele nu sunt atât de dificil de făcut. Lemne avem pentru sobe. Este vorba de şcolile din sate, în centru avem o şcoală nou nouţă, prin AFIR făcută. Totul e nou şi modern”, a spus primarul comunei Icuşeşti, Vanea Roşu. Dacă în urmă cu câţiva ani, existau foarte multe unităţi de învăţământ fără autorizaţii ISU, după tragedia de la „Colectiv” situaţia în judeţ s-a îmbunătăţit. În acest moment mai există doar 6 corpuri de clădire în care funcţionează unităţi de învăţământ care nu întrunesc condiţiile impuse de pompieri. Este vorba despre : Şcoala Domnească „Grigore Ghica Vodă” Tîrgu Neamţ, Grădiniţa cu program normal nr. 1 Borleşti, Liceul Particular Nr. 1 Alexandru cel Bun, Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau” de la Vînători-Neamţ şi două clădiri care aparţin de Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman.
Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau