Elevii de excepţie ai Iaşului, „bombardaţi” cu premii!
Dimensiune font:
* după Consiliul Local, şi Consiliul Judeţean Iaşi propune spre aprobare un proiect de hotărâre care vizează acordarea de stimulente financiare elevilor din învăţământul preuniversitar care au obţinut premii la competiţiile şcolare oficiale, precum şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora
Consilierii judeţeni se vor întruni în şedinţă ordinară marţi, 24 septembrie, când vor avea de dezbătut 64 de proiecte de hotărâre, printre care şi cel privind acordarea stimulentelor financiare elevilor înscrişi în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi celor din învăţământul particular şi confesional acreditat din judeţul Iaşi care au obţinut rezultate deosebite în cadrul olimpiadelor pe discipline, a olimpiadelor de creaţie tehnico-ştiinţifică şi artistică, a olimpiadelor sportive, precum şi a concursurilor naţionale şcolare organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei Naţionale, acţiunilor sportive internaţionale şi naţionale oficiale.
Totodată, se doreşte introducerea în Regulament şi a elevilor ieşeni cu măsuri de protecţie specială, - conform Legii nr. 272/2004, aflaţi în serviciile sociale din subordinea Consiliului Judeţean Iaşi — Direcţia Generalii de Asistenţi Sociali Protecţia Copilului Iaşi, alături de elevii ieşeni profesorii îndrumători ai acestora din Şcolile speciale aflate în subordinea Consiliului Judeţean laşi, care au obţinut distincţii la olimpiadele judeţene şcolare, olimpiadele naţionale şcolare, concursurile naţionale şcolare, organizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale sau la olimpiadele şi concursurile Şcolare internaţionale desfăşurate în România şi în străinătate, precum şi a elevilor ieşeni şi profesorilor îndrumători ai acestora din judeţul Iaşi, care au obţinut distincţii.
Aceştia vor primi stimulente financiare, sub forma de premii speciale, în funcţie de distincţia obţinută.
Pentru anul 2019 alocarea resurselor financiare se va face din bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, iar începând cu anul 2020, în bugetul propriu al CJ, va fi înscrisă o sumă necesară acordării stimulentelor financiare, corelată cu numărul de olimpiade organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei Naţionale, acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, sumă ce va putea fi majorată în funcţie de rezultatele obţinute de elevi, în limita resurselor financiare disponibile.
Modalitatea de acordare a stimulentelor financiare şi cuantumul acestora
Pe lângă stimulentele financiare oferite prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, în cadrul Gala Excelenţei în Educaţie, se doreşte introducerea modalităţii de acordare direct de către CJ, în cadrul evenimentelor organizate pentru susţinerea excelenţei prin recunoaşterea publică a performantelor elevilor ieşeni cu măsuri de protecţie specială, conform Legii nr. 272/2004, aflaţi în serviciile sociale din subordinea CJ— Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, elevilor ieşeni profesorilor îndrumători ai acestora din şcolile speciale aflate în subordinea CJ, care au obţinut diferite distincţii şcolare.
Astfel, dacă proiectul va fi aprobat de consilierii judeţeni, se va acorda 400 lei/ elev pentru câştigătorii premiului I/ locul I/ medalia de aur la etapa naţională a olimpiadelor nationale şcolare şi concursurilor naţionale şcolare, olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale desfăşurate în România şi în străinatate, acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale; 350 lei/ elev pentru câştigătorii premiului II/ locul II/medalia de argint; 300 lei/ elev pentru câştigătorii premiului III/ medalia de bronz; 250 lei/ elev pentru câştigătorii de menţiuni/ premii speciale;
250 lei/ elev pentru câstigătorii premiului I/ locul I la olimpiadele judeţene şcolare organizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean;
300 lei/ cadru didactic/ profesor îndrumător pentru distincţiile obţinute de către elevul/ elevii săi.
Acordarea stimulentelor se va face în funcţie de resursele financiare aprobate cu această destinaţie, iar în cazul insuficienţei acestora, se va recurge la acordarea de stimulente financiare elevilor premiaţi şi cadrelor didactice/ profesorilor îndrumători care i-au pregătit, începând cu distincţiile cele mai valoroase. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau