EXCLUSIV Patru tramvaie model M6D sunt în drum spre Iaşi!
Dimensiune font:
Reprezentanţii firmei care asigură transportul vagoanelor încărcau ieri de la compania de transport din Mulheim an de Ruhr tramvaiele cu numere de parc 283, 289, 290 şi 293
Telenovela aducerii la Iaşi a unor tramvaie achiziţionate din Germania este pe cale să ia sfârşit. Primăria Iaşi a decis încă din luna iunie cumpărarea a șapte tramvaie de la un operator de transport din Essen, plus alte patru de tip M6D din Mulheim an de Ruhr, numai că găsirea unei firme care să asigure transportul acestora s-a dovedit un lucru mai greu decât achiziţia vagoanelor.
De-abia luna trecută s-a bătut palma cu un transportator care se obliga să le aducă în Iaşi, lucru care se va întâmpla zilele următoare. ”Reprezentanţii firmei care asigură transportul vagoanelor ajunseseră ieri la compania de transport din Mulheim an de Ruhr, unde urmau să încarce cele patru tramvaie. Vor ajunge la Iaşi cel mai probabil la finele acestei săptămânii. Vorbim de transporturi agabaritice, cu antemergător, prin urmare va mai dura câteva zile până la vom vedea ajunse în depou”, spun oficialii Companiei de Transport Public Iaşi.
Modernizate în 2014
Alături de acestea vor mai fi aduse şapte tramvaie din Essen. Costurile pentru achiziţia şi transportul a 11 tramvaie au ajuns la 525.000 euro. Iniţial, banii pentru această achiziţie urmau a fi suportaţi de la bugetul local, însă în cele din urmă s-a ales varianta cumpărării vagoanelor de către CTP, pentru a nu se mai pierde timp cu avizele din partea Consiliului Concurenţei. Toate cele 11 tramvaie sunt vagoane construite în perioada 1990-1991, dar modernizate în 2014. Planul Primăriei este ca în 2018 să cumpere încă nouă tramvaie, cinci M8C şi patru M6D, la un preţ total de 344.000 euro. „Prin această achiziție, Compania de Transport Public va începe înlocuirea celor 28 de tramvaie din actualul parc auto, care au anul de fabricație cuprins între 1960 şi 1964”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Alte tramvaie modernizate cu fonduri europene
Odată cu publicarea Ghidului solicitantului pentru Axa prioritară 4, Primăria Iaşi intenţionează să refacă atât liniile de tramvai încă nemodernizate, dar mai ales să modernizeze câteva tramvaie din parcul propriu al CTP. ”Dorim ca din banii alocaţi prin PMUD şi Axa 4 să schimbăm liniile de tramvai din Dancu şi Cinci Drumuri – Pădurii, Bucşinescu, Ţesătura. Ghidul ne obligă să folosim 8-10 la sută din aceste fonduri pentru mijloace de transport nepoluate. Deoarece am cumpărat în total 100 de autobuze Euro 6, am decis să modernizăm câteva tramvaie cu respectivi bani”, au mai precizat edilii. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau