4metoda

Dimensiune font:

Experienţa unui psiholog plecat din Botoşani, aplicată la nivel naţional

| 01-11-2019 07:32

 Este vorba despre metoda Feuerstein, pe care o aplică deja peste 300 de specialişti *bazele acestei cunoaşteri au fost puse la punct de către Reuven Feuerstein, originar din Botoşani * metoda creată de el este utilizată în peste 30 de state ale lumii, de mai bine de 60 de ani * printre alte distincţii, profesorul a fost declarat erou al statului Israel deoarece cu aceste instrumente a reuşit să reabiliteze copiii supravieţuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, salvaţi din lagărele naziste

 

 

 

O parte dintre cei peste 300 de specialişti în metoda Feurstein, care lucrează în domeniul psihologiei, de la cea clinică până la cea educaţională, din întreaga ţară, au participat la lansarea Centrului Internaţional de Formare Feuerstein România la Braşov. Acesta reprezintă, din punctul de vedere al iniţiatorilor, un pas important nu doar în popularizarea metodei şi formarea de specialişti, ci şi o mai largă implementare a acesteia în mediul educaţional şi, pe viitor, în premieră, în cel clinic, spitalicesc.
Metoda a fost pusă la punct de către Reuven Feuerstein, originar din Botoşani. El este autorul teoriei modificabilităţii cognitive structurale şi al teoriei experienţei mediate de învăţare. Metoda creată de el este utilizată în peste 30 de state ale lumii, de mai bine de 60 de ani. Printre alte distincţii, profesorul a fost declarat erou al statului Israel, deoarece cu aceste instrumente a reuşit să reabiliteze copiii supravieţuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, salvaţi din lagărele naziste.
Centrul a luat fiinţă în urma eforturilor decanului Facultăţii de Psihologie - Universitatea Spiru Haret Braşov, prof. dr. Otilia Todor, şi a colectivului condus de ea şi reprezintă, conform acesteia, o „întoarcere acasă” a metodei Feuerstein.
Lansarea institutului înseamnă un număr foarte mare de specialişti formaţi în programul de îmbogăţire instrumentală. Condiţia ca într-un stat să existe un astfel de centru este ca acesta să se bazeze pe un număr foarte mare de specialişti. În prezent, în România, există peste 300 de specialişti, care au parcurs formare în programul de îmbogăţire instrumentală, specialişti care lucrează în foarte multe domenii, în psihologie clinică, în psihologia educaţiei, care lucrează cu copii, începând cu vârsta de 5 ani, şi până la persoane adulte”, a declarat prof. dr. Otilia Todor.
Utilizarea acestei metode de învăţare la copiii de clasă pregătitoare ar face mai uşoară trecerea acestora de la grădiniţă la şcoală şi de aceea ar fi benefică introducerea ei, pe scară mai largă, în sistemul educaţional, dar ea poate fi utilă şi pentru copiii mai mari, dacă ar fi introdusă între materiile opţionale, pe care i-ar ajuta în dezvoltarea personală.
Maura ANGHEL

Puncte difuzare "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi:


Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi, scoate la vânzare în data de 14.08.2020, ora 10, la sediul său din Comuna Tomeşti, suprafaţa 268 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 10, Parcela Arabil 455/5, nr. cadastral 66629, la ora 10:30, suprafața de 247 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 47, Parcela Arabil 2489/8, nr. cadastral 66957, iar la ora 11, suprafața de 147 mp, situată în intravilan Sat Vlădiceni, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 5, Parcela Arabil 114. Terenurile se află în domeniul privat al Comunei Tomeşti. Documentația de atribuire se pune la dispoziție pe suport de hârtie, contra unui preț de 50 de lei. Ofertele se pot depune până la data de 13.08.2020, ora 15, la sediul Primăriei Tomești, într-un exemplar. Taxa de participare la licitaţie este de 50 lei. Garanţia de participare este de 3% din preţul de pornire la licitaţie pentru întreaga suprafaţă. Preţul de pornire al licitaţiei este de 7000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 268 mp,3000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 247 mp, și 3292 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 147 mp. Prezentul anunț se va transmite pentru publicare instituțiilor publice abilitate, în data de 14.07.2020. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi. Tel. 0232/290434, int.211.
1.Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Primaria Comunei Sipote, cu sediul in comuna Sipote, cod postal: 707485, Alexandru Lapusneanu, nr. 1, judetul Iasi, telefon: 0232/238.333, fax: 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal: 4045291, 2. Informatii generale privind obiectul vanzării, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 3 apartamente impreuna cu cotele indivize teren si cotele parte teren intravilan, proprietate privata a Comunei Sipote, identificate astfel: - Apartamentul numarul 2, in suprafata de 64,99 mp. nr. cadastral: 60009-C1-U1, impreuna cu cota indiviza de 151 mp. din terenul de sub bloc si suprafata de 549 mp. – gradina, nr, cadastral 60535, situat in intravilanul satului Chiscareni, comuna Sipote, jud. Iasi; - Apartamentul numarul 3, in suprafata de 64,84 mp. nr. cadastral: 60009-C1-U3, impreuna cu cota indiviza de 151 mp. din terenul de sub bloc si suprafata de 543 mp. – gradina, nr, cadastral 60536, situat in intravilanul satului Chiscareni, comuna Sipote, jud. Iasi; - Apartamentul numarul 4, in suprafata de 64,99 mp. nr. cadastral: 60009-C1-U2, impreuna cu cota indiviza de 151 mp. din terenul de sub bloc si suprafata de 622 mp. – gradina, nr, cadastral 60537, situat in intravilanul satului Chiscareni, comuna Sipote, jud. Iasi; conform HCL 85/10.07.2020 si temeiului legal: O.U.G. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu sau se poate consulta pe site-ul: www.primariasipote.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Primariei Comunei Sipote, Alexandru Lapusneanu, nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Daca se ridica de la sediul institutiei: 50 lei / exemplar, ce se achita in numerar la casieria concedentului sau cu ordin de plata in contul nr. RO95 TREZ 24A7 0500 0200 130X Trezoreria Municipiului Iasi. 3.4. Data limita privind solicitarea clarificarilor: 29.07.2020, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data limita de depunere a ofertelor: 04.08.2020, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primaria Comunei Sipote, Alexandru Lapusneanu, nr. 1, judetul Iasi, registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.08.2020, ora 12.00, Primaria Comunei Sipote, Alexandru Lapusneanu, nr. 1, judetul Iasi, Cladire Camin Cultural – sala . 6. Instanta competenta in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: JUDECATORIA HARLAU, cu sediul in Str. Gheorghe Doja, nr, 1, Ors. Hirlau, Jud. Iasi, telefon 0232 722 344, fax 0232 722 622, e-mail jud-hirlau-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre instantele abilitate, in vederea publicarii: 10.07.2020.
Poliţiştii ies la stradă pentru a descuraja furtul de lemne
14/07/2020 11:48

 n perioada 04- 10 iulie a.c.,  poliţiştii  Serviciului de Ordine Publică Iaşi impreună cu lucrătorii Gărzii Forestiere Suceava – Biroul Judeţean Iaşi şi Direcţiei Silvice Iaşi ...

Opera ieşeană se mută în Grădina Botanică!
14/07/2020 11:16

Opera Natională Romană Iasi a pregătit o frumoasă surpriză pasionatilor de operă, care, din cauza pandemiei de coronavirus, au fost privati de posibilitatea de a urmări spectacole live incepand cu luna m ...

Veveriţă, testată pozitiv cu ciumă bubonică. S-a emis o nouă atenţionare sanitară în plină pandemie
14/07/2020 10:37

 Infecţia depistată la veveriţă a fost semnalată in oraşul Morrison din comitatul Jefferson, la aproximativ 27 kilometri sud-vest de capitala statului, Denver, după ce un alt caz a fost confirmat an ...

Un botoşănean care îşi căuta tatăl dispărut l-a găsit în ştreang, lângă casă
14/07/2020 10:32

 Imediat, a sunat la 112, insă medicii ajunşi la faţa locului nu au mai avut ce să facă şi au constatat decesul. "Solicitarea a fost pentru un pacient de sex masculin, in varstă de 78 ani, in ...

Sfârșit cumplit pentru un tânăr de 20 de ani din localitatea Zorleni, județul Vaslui
14/07/2020 10:27

 Întreaga comunitate din Zorleni este in stare de soc, după ce un tanăr din localitate si-a găsit sfarsitul la doar 20 de ani, electrocutat.Andrei a plecat la muncă pe litoral, mai precis in stat ...

Au fost imagini ireale la protestul din Piața Victoriei de duminică seară
14/07/2020 10:12

 Nicoleta Cuculescu, reporter Realitatea Plus, a fost duminică la protestul din Piata Victoriei si a povestit ce a pătit echipa sa. Multi dintre oamenii prezenti acolo credeau că televiziunile au creat ...

Waze vine cu vești bune pentru șoferi, după ce a rezolvat una dintre cele mai mari probleme
13/07/2020 23:29

 Waze, aplicatia de navigatie GPS detinută de Google, vine cu vesti bune pentru soferi si asta pentru că a rezolvat una dintre cele mai mari probleme. De-a lungul timpului, utilizatorii s-au plans că su ...

Profesorul Gurlui, nevinovat!
13/07/2020 22:45

  Un accident bizar avea să-i provoace un an şi jumătate de stress profesorului Silviu Gurlui. Era in seara de 25 ianuarie 2019, iar omul de ştiinţă se afla la volanul maşinii sale, ruland dinspre ...

Daniela n-a mai avut nevoie de ordin de protecţie...
13/07/2020 21:51

  Tanărul Alex N. (21 de ani) e un consumator constant de droguri, iar cand amestecă stupefiantele cu alcoolul devine cu totul iraţional şi de o violenţă extremă. Aşa au stat lucrurile şi in sear ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!