Facturi de 11 milioane de lei, restante prin PNDL
Dimensiune font:
Neplata este urmarea unor nereguli apărute în derularea proiectelor * Guvernul dă asigurări că imedicat ce situaşia se va clarifica vor fi făcute şi plăţile
În urma controalelor demarate pe investițiile prin Programul Național de Dezvolare Locală (PNDL) 1 și 2, în județul Neamț s-au descoperit nereguli la mai multe proiecte. În total, facturile trimise spre decontare la Ministerul Dezvoltării Regionale care nu sunt în conformitate cu prevederile legale însumează peste 11 milioane lei.
Sunt facturi ale unor proiecte de reabilitare cu apă, a unor creșe sau drumuri din 9 localități - Târgu Neamț, Poiana Teiului, Gâdinți, Sagna, Stănița, Poienari, Costișa, Podoleni și Zănești. „Nerespectând proiectele tehnice ale acelor obiective, primarii nu dovedesc decât că nu-şi respectă cetăţenii care i-au ales şi de care ar trebui să aibă grijă! Iar cei care au respectat proiectele nu trebuie să-şi facă niciun fel de griji, întrucât facturile le vor fi plătite fără nicio ezitare! În perioada următoare, verificările vor continua, pentru a ne asigura că lucrările realizate prin PNDL sunt conforme”, a declarat Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. La rândul său, președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc a precizat că toate facturile pentru lucrările executate conform legii și care au documentația necesară în spate vor fi achitate până la sfârșitul anului. „Toate proiectele de investiții care au fost începute în județul Neamț vor continua. Orice factură care arată că a existat un serviciu prestat, un deviz de lucrări, care este conform cu realitatea, se va plăti”, a declarat președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc.
George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau