Fantoma de la Miroslava

* boieri de vază, domnitori, fii de nobili, principese, orfani, trupe sovietice şi mai apoi agricultori, toţi aceştia s-au perindat şi au deţinut la un moment dat Palatul Olgăi Sturdza de la Miroslava * vechi de peste două secole, palatul este de mai mulţi ani gazda uneia dintre cele mai misterioase fantome din câte au bântuit vreodată vechile clădiri ale Iaşului

În curtea Liceului Agricol de la Miroslava este pustiu ca în preajma unui internat de fete deja măritate. Clădirile care se desluşesc printre copacii din incintă sunt uniforme până la milimetru, după cunoscuta arhitectură a şcolilor ridicate în perioada comunistă. O singură clădire, îmbrăcată parţial în ferigi, pare că vrea să ne spună o poveste poetică şi în acelaşi timp cutremurătoare. Este fosta reşedinţă a prinţesei Olga Sturdza, astăzi un palat ocolit de elevi şi profesori, chiar dacă în prezent între zidurile sale funcţionează muzeul de etnografie şi biblioteca şcolii. Palatul, construit în anul 1796, a aparţinut prinţesei Olga Sturza, fiica principelui Alexandru Mavrocordat şi a Luciei Cantacuzino-Paşcanu. De-a lungul timpului, aici a funcţionat, timp de doar patru ani,1830-1834, Institutul de Educaţie pentru Fii de Nobili, fondat de Mihail Sturdza, iar în timpul primului război mondial, Olga Sturza înfiinţează Orfelinatul „Principesa Olga M. Sturdza”, care mai apoi, în anul 1936, devine Şcoala Agricolă. În istoria palatului există redată de profesorii liceului şi o poveste romanţată despre o fantomă îmbrăcată în rochie de mireasă, spirit care bântuie încă prin camerele palatului în căutarea ultimei descătuşări.

Avocatul orfan al prinţesei Olga Strudza
Aflat pe lista monumentelor istorice, palatul peste care s-au aşternut peste două secole de istorie, a prins toate marile cutremure, marile războaie şi cele mai potrivnice intenţii ale comuniştilor de a-l demola, are nevoie urgentă de reparaţii capitale. „Palatul a aparţinut boierului Balş, care l-a vândut când s-a apucat să-şi facă palatul unde astăzi este Facultatea de Muzică”, începe povestea palatului, profesorul Dumitru Bunea. În 1831, Beldiman închiriază palatul, cu tot cu parcurile din jur şi moşia cu clădirile anexe pentru bucătării, Institutului de Educaţie pentru Fii de Nobili. În februarie 1917, prinţesa Olga, născută Mavrocordat, căsătorită Sturdza, înfiinţează la palatul de la Miroslava un orfelinat pentru copii celor căzuţi pe front. „Ea înfiinţează după modelul orfelinatului de aici, Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor din Războiu care va avea în toată România un număr de 270 de instituţii similare de ocrotire, în care vor fi adăpostiţi, îmbrăcaţi, hrăniţi, instruiţi şi educaţi, 360.000 de copii. Această societate destinată ocrotirii orfanilor funcţionează cu această destinaţie până în 1936, pentru că se terminaseră orfanii. Numai ăia morţii nu au mai putut să facă copii”, spune profesorul Bunea.

În fiecare vară, la palatul de la Miroslava erau organizate congresele Societăţii pentru Ocrotirea Orfanilor din Războiu, care s-a bucurat şi de prezenţa Reginei Maria, preşedinta de onoare a societăţii, până în 1936, atunci când aici începe să funcţioneze Şcoala Inferioară de Agricultură, o şcoală de tip fermă care ţinea oficial tot de Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor din Războiu.

„Aveau aici grup electrogen, tractoare, mai toate de producţie nemţească, 120 de hectare de pământ pe care le lucrau cu cei 100 de elevi şi cu câţiva angajaţi. Produceau nişte trufandale care erau recoltate seara aici, puse în trenul de noapte şi dimineaţa se livrau în restaurantele din Bucureşti”, spune profesorul Bunea. Pentru absolvenţii, şefi de promoţie, care se căsătoreau cu o fată din sistemul orfelinatelor, prinţesa Sturdza dădea 10 hectare de pământ, car cu boi, vacă, plug, grapă pentru gospodărie. Totodată, la terminarea şcolii, fiecare elev primea 500 de lei. „Au ieşit oameni mari de aici. Îmi amintesc de un avocat care spunea că a avut şansa, pentru că au fost vreo 13 acasă şi foarte săraci, cu tata mort pe front şi mama moartă de tifos, ca el să ajungă în orfelinat, să fie remarcat de prinţesă pentru inteligenţă şi susţinut inclusiv la Facultatea de Drept. Fiind foarte legat de prinţesă, el fiind luat de foarte mic la orfelinat, a rămas avocatul ei pe final. În 1948, comuniştii l-au arestat, l-au torturat, iar în închisoare a făcut şi TBC. Mai târziu a fost cadru universitar, iar la un simpozion pe care l-am avut aici a spus această chestie cumplită despre şansa lui ca părinţii să moară, pentru a o cunoaşte pe principesa Olga”, îşi aminteşte profesorul Bunea.

Mireasa din turnul palatului
Şi totuşi ceva a mai rămas la palat, ca un străjer de demult printre zidurile vechi, cu forme şi apariţii numai de ea vrute şi de puţini văzute. E fantoma unei fete în rochie de mireasă care îşi preumblă trena rochiei şi albul chipului prin camerele palatului, fără descătuşare din blestemul în care a fost prinsă. Prima oară a apărut în turnul palatului, acolo unde pe vremuri erau dormitoarele fetelor orfane iar mai apoi ale fetelor din internatul liceului. „Aici în turn, unde erau fetele, a fost şi o stafie, o mireasă, care mai apare din când în când şi astăzi. Am fost şi eu părtaş la unele din aceste apariţii, scene trăite cu fetele de aici din internat. Ne trezeam dimineaţa când ajungeam în şcoală, că iarăşi fetele au văzut mireasa. Ieşeau internistele în chiloţi, în cămăşoaie, în pijamale, pe o vreme crâncenă de iarnă, şi ţipau ca nebunele în spaţiul din faţa turnului că mireasa e pe scări. Până nu le lua dracu de frig, nu mai intrau în palat. Mireasa a apărut ultima oară cam demult. Între timp s-a desfiinţat şi internatul şi fantoma nu mai avea pe cine să pună pe fugă noaptea sau la primele ore ale dimineţii”, ne spune profesorul Bunea.
„Mireasa” apărea tot timpul pe holuri şi în turn. Fostele interniste, cât şi o parte dintre profesori, ştiau ceva de o tânără fată ce a fost căsătorită şi nu a avut parte de bucuriile căsniciei, şi atunci s-a aruncat din turn şi ar fi murit. Profesorul Bunea se apropie de uşa de fier a palatului, dinspre parc, şi moşmondeşte în încuietoarea uşii cu un mănunchi de chei. Nu prea i se potrivesc cheile şi dă vina pe dioptrii şi pe mireasa care îi joacă feste. „Măi, mireasă te rog frumos, hai îngăduie-mi să intru!.. Acum găsesc uşa interioară tot timpul deschisă. Eu unul nu am văzut-o niciodată pe mireasă, dar orice palat serios are fantoma lui. Acum am pus în uşă un cuier ca să blochez uşa”, ne spune Bunea. În spatele lui, parcul îşi vântură coroanele şi frunzele pe aleile vechi, dându-ne senzaţia la un moment dat că pe una din alei se plimbă, braţ la braţ, un cuplu, el în frac, vorbind cu gesturi largi, ea tăcută, în rochie din dantelă brodată cu fir auriu şi voal.
În „Tainele inimii”, un roman scris de Kogălniceanu, acesta povesteşte cum s-a îndrăgostit de fata profesorului de germană, Henning, şi cum se plimba cu ea într-un vechi parc englezesc aflat în faţa palatului Olgăi Sturdza. Fata îi dă o inimă de turtă dulce, străpunsă cu un bold, motiv ca el să se supere şi să strice prima dragoste. Ne întoarcem spre profesorul Bunea care într-un final reuşeşte să găsească, spre capătul şiragului, cheia cea bună care ne deschide palatul plin de istorie şi legende. Primul pas pe care îl facem înlăuntrul palatului ne dă convingerea că palatul mai e plin şi de altceva, de fisuri. Profesorul ne arată uşa blocată cu un cuier în 6 braţe. „Uşa e închisă cu yală şi o tot găsesc deschisă. Nu are nimenea cheia. Aici doar eu intru pentru că altfel... trăim în România şi ar pleca muzeul pe care l-am făcut în palat. Poftiţi la mireasă!”, ne invită profesorul Bunea în încăperea în care se crede că bântuie cel mai des fantoma acelei fete, în care acum funcţionează un cabinet de limbă română. Accesul în turnul palatului, care se făcea prin exterior şi printr-o uşă de la etajul întâi, este blocat. „Aici, la etajul unu, era închis pentru că acolo erau fetele, iar băieţii într-o altă încăpere. Acum e spaţiu închis pentru că e considerat periculos”, ne spune profesorul. Ne iscodeşte ghiduş peste ramele ochelarilor cu lentile groase cât fundul sticlei de şampanie, pentru a vedea dacă ne-a convins. Pare nemulţumit aşa că mai face o încercare să ne lămurească. „Nu mai este nici o fantomă în turn. Ea stă mai mult pe aici pe la parter şi ne deschide uşile. Acolo în turn sunt numai fisuri. De aia e periculos”, ne spune profesorul Bunea.
Brusc, în parcul palatului, ceva foşneşte şi o nălucă dispare şi apare printre copaci, ca o chemare la o întâlnire mută. „Uite că acu a ieşit la plimbare”, spune profesorul Bunea, învârtind încă o dată cheia în clanţa uşii. Urgia timpului a descusut în multe părţi lucrătura palatului, dar nu a putut să destrame povestea ţesută de-o viaţă în jurul principesei Olga Sturdza, o viaţă sub deviza „Pentru neam şi ţară”, sau istoria acestui palat care se încăpăţânează, cu ajutorul unor oameni ca profesorul Bunea, să dăinuie ca o legendă vie.

Nelu Păunescu

În 1944, când au venit ruşii, palatului i se face „cadou” o bombă care distruge o parte dintre anexe. Distrugerile provocate de acel obuz sunt definitivate de sovietici, care jefuiesc tot ce se poate din palat. Din păcate, din perioada Olgăi Sturdza nu a mai rămas nimic în palat, din cauză că, aşa cum spune profesorul Bunea, „după perioada cu refugiul au venit „fraţii sovietici” iar apoi au venit ”fraţii din partea locului”.