Festivalul „Gaudeamus“, evenimentul numărul unu al Casei de Cultură a Studenților din Iași

1festival
1festival1

Dimensiune font:

| 10-01-2020 07:23

 

Festivalul Artei și Creației Studențești „Gaudeamus”, unul dintre cele mai apreciate proiecte ale Casei de Cultură a Studenților din Iași, va avea loc în perioada 9 martie-8 aprilie, în sala de spectacole care poartă același nume. Pe 26 octombrie 2019, acest proiect a obținut locul întâi la cea de-a șasea ediție a Galei Tineretului din România, pentru cel mai bun proiect studențesc derulat de Casele de Cultură a Studenților din România.

Festivalul este un proiect implementat de Casa de Cultură a Studenților, organizat împreună cu asociațiile și ligile studențești din Iași. „Prin acest proiect încercăm de șapte ani să scoatem în evidență potențialul pe care îl au tinerii în realizarea evenimentelor culturale, au spus organizatorii. În anul 2019, festivalul a promovat pe perioada desfășurării tinere talente din mediul universitar ieșean, a pus bazele unor colaborări viitoare între Casa de Cultură a Studenților și Universitățile ieșene, a antrenat un număr de peste 200 de tineri și doi profesori în actul artistic, peste 1800 de tineri, 48 de profesori, 5 decani, prodecani și un rector prezenți în sala de spectacole organizate, a contribuit la o mai bună comunicare între organizațiile studențești și Casa de Cultură a Studenților, dar și între organizații și facultățile din care provin, a contribuit la dezvoltarea unor aptitudini în rândul participanților, în vederea organizării de evenimente și implementării de proiecte, a fost primit cu entuziasm de către tineri pentru că a reprezentat un mod de afirmare, a contribuit la descoperirea unor talente de care nici membrii asociațiilor nu știau că le au, a trezit interesul și în rândul celorlalte organizații care din diferite motive au decis fie să se retragă după ce s-au înscris, fie nu s-au înscris să participe.

,,Consider acest proiect important pentru comunitate deoarece vine în întâmpinarea nevoilor de afirmare şi de recunoaştere a calităţilor artistice (pictură, fotografie, desen, muzică, dans, teatru, literatură, regie etc), care reprezintă nevoi întalnite cel mai des in rândul tinerilor artişti aflaţi la început de carieră”, a spus Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților din Iași.

Festivalul Artei și Creației Studențești „Gaudeamus dezvoltă publicul în direcția promovării valorilor culturale în rândul publicului ieșean.

,,Prin intermediul acestei competiții an de an descoperim noi talente din rândul tinerilor pe care îi scoatem din anonimat. Iașul, dar mai ales România are nevoie de artiști care să ducă cu mândrie numele țării și pe alte continente“, a adăugat Bogdan Crucianu.

Festivalul și-a propus să valorifice potențialul artistic și creator al tinerilor ieșeni, prin implicarea lor în crearea de momente artistice de diferite categorii. Genurile artistice prezentate în fișa de înscriere: umor, dans, interpretare muzică live, interpretare muzică silist live, creație trupă muzică live, creație solist muzică live, expoziție, creație literară, concurs miss și mister, grupuri vocale, teatru, film, reviste studențești. Festivalul a crescut vizibilitatea activităților Casei de Cultură a Studenților Iași în mediul universitar ieșean.

,,Cei peste 100 de voluntari implicați anual în organizare și-au dezvoltat competențe de lucru în echipă, comunicare, organizare, management și leadership, tehnice, artistice, logico-matematice, responsabilitatea, spiritul de inițiativă. Competențele pe care și le-au dezvoltat, au depins foarte mult de departamentul în care tinerii voluntari au lucrat, activitățile fiind diverse. Întrucât, tinerii s-au dezvoltat personal și profesional, și-au depășit limitele și s-au cunoscut mai bine, dețin avantaje competitive pe piața muncii unde vor reuși să se integreze mai ușor“, a precizat Diana Mihai, referent cultural.

Participanții din cadrul spectacolelor sunt studenți, masteranzi, doctoranzi, rezidenți denumiți în continuare studenți. În timpul actului artistic sunt cel puțin 75 % studenți sau profesori.

Regulamentul competiției este întocmit și stabilit de consiliul artistic al Casei de Cultură a Studenților Iași, după care discutat și aprobat de către reprezentanții studenților în cadrul ședințelor de lucru organizate în prima etapă a proiectului, până la înscrierea participanților în concurs.

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
 „Gastronomia actuală nu mai ține doar de studiul relației dintre cultură și alimentație, ci tinde să devină artă”
28/03/2024 20:21

- Cum ati reusit să combinati pasiunile pentru literatura, ca bibliotecar, si ciocolaterie intr-un singur univers creativ? - Cele două expozitii de carte si ciocolată, realizate in Biblioteca Centrală Univ ...

Alertă în România: Barajul Bicaz e verificat după cutremurul din această dimineață
28/03/2024 15:38

ISU Neamt anuntă că se fac verificări in localitătile din zona barajului de la Bicaz, după cutremurul care a avut loc in această dimineată, cu epicentrul intre Bicaz si Izvorul Muntelui. „Ca urmare a ...

 Avem nevoie de natură în viața noastră!
28/03/2024 13:32

 Avem nevoie de natură in viata noastră! Silvicultorii ieseni vin cu o provocare pentru comunitătile locale, institutii si persoane fizice cu dragoste de natură! Pepiniera Silvică Galata&nb ...

Omagiu distinsei etnografe Angela Olaru
28/03/2024 09:37

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, ora 15.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iaşi (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11), la un even ...

Iaşul vrea să învețe din experienţa Italiei în domeniul luptei împotriva risipei alimentare
28/03/2024 08:42

  Municipiul Iaşi va adera la Pactul de Politică Alimentară Urbană de la Milano, organism internaţional care are ca scop lupta impotriva risipei alimentare şi a schimbărilor climatice pe glob. Co ...

  Şedinţă festivă a Consiliului Local - 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România
28/03/2024 08:30

Întruniţi miercuri in şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat, cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi profesorului universitar Nicolae Băc ...

CJ se împrumută pentru a moderniza infrastructura rutieră ce leagă județele Iași, Neamț și Vaslui
28/03/2024 08:28

Plenul Consiliului Judetean Iasi a aprobat, miercuri, demararea procedurii de achiziţie publică pentru lucrările de reparaţii cu imbrăcăminţi bituminoase uşoare pe DJ 280 limită judet Neamt - Dagata &n ...

Un criminal sadic s-a pocăit în Penitenciarul Iaşi. Acum e dulgher şi tocmai a fost liberat condiţionat
28/03/2024 08:27

Ciprian Florentin Banu avea doar 18 ani şi locuia in comuna vranceană Jariştea. Pană in primăvara lui 2006, a trăit intr-un anonimat total. Absolvent a doar opt clase şi fără loc de muncă nici nu pute ...

Sute de persoane așteaptă o minune, la Iași
28/03/2024 08:26

Boala cronică de rinichi afectează tot mai multe persoane, sustin cadrele medicale. Astfel, in Iasi, numărul celor care asteaptă să beneficieze de un transplant renal este in crestere. În aceste cond ...

Consilierii locali au dat „undă verde” împrumutului pentru stadion
28/03/2024 08:24

    Cu 15 voturi pentru şi 11 abţineri, plenul Consiliului Local a aprobat in şedinţa desfăşurată ieri contractarea de către Primăria Municipiului Iaşi (PMI) a unei finantări rambursabile ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei