„Fondul clasei” ar putea intra în legalitate

default

Dimensiune font:

| 18-05-2013 05:00

* Ministerul Educaţiei vrea crearea unor conturi speciale la fiecare şcoală prin care părinţii să poată contribui cu bani pentru instituţie de învăţământ

Nu există părinţi care să aibă copii la şcoală şi să nu se fi confruntat cu cerinţe pentru fondul clasei, fondul şcolii, bani pentru jaluzele, perdele, uşi, etc. Aceste fonduri au iscat întotdeauna nemulţumiri din partea părinţilor care şi-ar fi dorit să ştie exact pe ce sunt cheltuiţi banii, motiv pentru care, în multe unităţi de învăţământ au fost înfiinţate asociaţii ale părinţilor, care decid cum vor fi folosiţi banii. Mai nou, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că se lucrează la un mecanism prin care banii să ajungă mult mai uşor la şcoală, iar părinţii şi oamenii care vor să doneze bani instituţiilor de învăţământ să o poată face direct în conturile şcolii. De asemenea, ministrul a mai spus că vrea să extindă şi la instituţiile de învăţământ din România, sistemul de donare a 2% din impozitul pe profit existent pentru organizaţii neguvernamentale. „Consider că este absolut OK ca un părinte, dacă vrea, să contribuie cu o anumită sumă la şcoală, să o poată face într-un mod legal şi să o facă într-un cont al şcolii. În momentul de faţă, conturile şcolii sunt, de fapt, la primărie. Prin urmare, acea contribuţie de 2% din impozitul pe venit nu poate fi donată la şcoală. Am discutat cu Asociaţia Părinţilor şi cu specialiştii de la Ministerul Finanţelor şi încercăm să identificăm un mecanism prin care în fiecare şcoală să existe un cont special, un cont transparent, prin care părinţii, profesorii sau cei care contribuie la acest cont să poată să obţină informaţii despre bani. Vor fi stabilite reguli foarte clare, acest cont urmează să fie auditat anual, iar părinţii şi şcoala vor decide destinaţia acestor bani. Toate statele pe care noi le dăm ca exemplu că au o educaţie solidă au o contribuţie privată în zona educaţiei, iar privat înseamnă acest fond”, a precizat ministrul Remus Pricopie. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) consideră că este o iniţiativă bună, care va permite mai multă transparenţă în gestionarea acestor fonduri. „Şi până acum, părinţii puteau sponsoriza şcoala, pentru că aproape toate unităţile de învăţământ din judeţ au Asociaţii de părinţi- asociaţii non-profit, prin care pot ajuta şcoala. Părinţii decid unde merg banii din sponsorizare. Până la urmă, ei sunt beneficiarii indirecţi ai serviciilor şcolii şi fac parte din comunitatea în care se află unitatea de învăţământ. Cu cât şcoala arată mai bine şi părinţii sunt mai mândri. Mi se pare normal să se găsească o cale legală prin care cei care îşi permit, să poată contribui la binele şcolii. Nu întotdeauna o sponsorizare înseamnă bani, pot fi şi prestări de servicii care să aducă bani şcolii”, a spus Gabriela Banu, inspector şcolar general adjunct al ISJ Neamţ.
Ingrid Ciofoaia

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei