FOTO: Accident rutier cu victime, în zona Sălii Polivalente!
Dimensiune font:
Un accident de circulație cu victimă a avut loc ieri dimineață, în zona Sălii Polivalente din Iași.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au susținut că un tramvai ar fi intrat în impact cu un autoturism, după care acesta din urmă a intrat într-un alt vehicul, după ce a fost proiectat pe contrasens.
„Am fost sesizați astăzi prin 112 cu privire la faptul că, pe strada Palat, din municipiul Iași, a avut loc un accident rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că vatmanul unui tramvai ce se deplasa dinspre bulevardul Anastasie Panu, către Podu Roș, nu a păstrat o distanță regulamentară față de un autoturism oprit în fața sa pentru efectuarea unei manevre de întoarcere, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism. De asemenea, trei persoane au fost rănite. Cei trei conducători au fost testați, având alcoolemie zero, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat joi Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași. Ciprian NEDELCU, Petrișor F.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau