FOTO - Poliţiştii suceveni au dus ghiozdane copiilor aflaţi la munca câmpului!
Dimensiune font:
În ultimele zile de vacanţă (02 – 06 septembrie), poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu partenerul tradiţional, Brian Douglas, au oferit ghiozdane echipate cu penare şi rechizite copiilor cu posibilităţi financiare reduse din comunele Stroieşti şi Şcheia. De asemenea, copiii au primit dulciuri şi fructe.
Ghiozdane şi rechizite au fost oferite copiilor dintr-un cătun izolat din comuna Stroieşti, dar şi copiilor identificaţi la munca câmpului, alături de părinţii lor, pe terenurile cultivate din apropierea satului. Totodată, s-au purtat discuţii cu părinţii pentru a-i conştientiza pe aceştia cu privire la importanţa frecventării cursurilor şcolare de către copii şi importanţa educaţiei pentru dezvoltarea acestora. Alte 30 de ghiozdane şi rechizite au fost distribuite copiilor din comunitatea de romi din comuna Şcheia. „Din analizele de caz efectuate s-a constatat că mulţi dintre autorii de infracţiuni sunt minori, tocmai de aceea impunându-se intervenţia preventivă în scopul promovării actului educaţional şi implicit în vederea limitării participaţiei minorilor la săvârşirea de infracţiuni. Minorilor şi părinţilor acestora li s-au prezentat avantajele urmării cursurilor şcolare şi adoptării unui comportament civilizat şi încadrat de legalitate. Poliţiştii stimulează astfel dezvoltarea unui comportament antiinfracţional şi antivictimal, promovând educaţia – factor principal în activitatea de prevenire a infracţionalităţii. Pentru poliţiştii suceveni, siguranţa în unităţile de învăţământ constituie, şi în cursul acestui an şcolar, o prioritate. Vom continua derularea de activităţi pentru creşterea gradului de securitate atât în incinta unităţilor de învăţământ şi în zonele adiacente, cât şi pe traseele de acces către şcoli”, a precizat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava. Alina LUPU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau