Gală rock în amintirea unui erou de la Colectiv
Dimensiune font:
Începând de anul viitor, autorităţile locale din Piatra Neamţ vor organiza Memorialul „Adrian Rugină” * demersul se doreşte a fi un omagiu adus artistului care şi-a pierdut viaţa în incendiul din Clubul Colectiv * împreună cu un artist fotograf, Adrian Rugină a scos din flăcări cel puţin 10 persoane
Consilierii locali pietreni au votat în unanimitate organizarea la Piatra Neamţ, în fiecare an, în luna octombrie, gala rock „Memorial Adrian Rugină”, în semn de recunoaştere şi apreciere a eroismului de care a dat dovadă la evenimentul tragic „Colectiv”. „Eroismul de care a dat dovadă pietreanul Adrian Rugină a marcat o generaţie întreagă şi a adus schimbări ample la nivel naţional, această gală urmând să fie inclusă în calendarul anual de evenimente susţinute de către municipalitate”, se arată în motivarea adusă proiectului de hotărâre.
Iniţiativa aparţine unui consilier local ALDE care propune înfiinţarea acestui memorial prin hotărâre pentru a avea garanţia implicării Primăriei şi Consiliului Local, astfel încât acţiunea să beneficieze de cofinanţare bugetară distinctă în fiecare an. „Adrian Rugină, eroul de la Colectiv şi cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Piatra Neamţ este unul dintre simbolurile oraşului nostru. Sacrificiul său întrece cu mult încadrarea exclusivă într-o anume generaţie sau în fenomenul muzicii rock”, a spus Cătălin Misăilă, consilier local. Urmează ca în prima jumătate a anului 2018 să fie schiţat bugetul evenimentului, data, organizatorii, locul şi durata.
Onoruri militare pentru artistul-erou
Adrian Rugină, eroul de la „Colectiv”, care a intrat de mai multe ori în club pentru a salva cât mai multe persoane din incendiu, este pietrean. A absolvit Academia de Studii Economice, dar pasiunea sa era muzica rock. A fost sunetist al trupei „Bucovina”, fondată în 2000, membru al trupei „Bucium”, una dintre cele mai îndrăgite formaţii de folk metal din industria muzicală românească, dar şi membru al trupei „Teuton”.
Adrian Rugină reuşise să iasă printre primii din clubul cuprins de foc, dar a intrat din nou, de câteva ori, pentru a-i ajuta pe alţii. Tânărul a murit ca un erou, fiind decorat post-mortem de preşedintele Klaus Iohannis. El şi Claudiu Petre, un alt tânăr care a murit salvându-i pe alţii, au primit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, fiind înmormântaţi cu onoruri militare.
Gianina BUFTEA
Adrian Rugină (38 de ani), toboşarul trupei Bucium, şi Claudiu Petre (36 de ani), fotograf şi blogger, au ieşit la timp din club, nevătămaţi, dar s-au întors în clădire încercând să ajute alţi oameni să scape din incendiu. Cel puţin 10 oameni au supravieţuit datorită celor doi, spun martorii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau