Garabet Ibrăileanu întâmpină cititorii Bibliotecii din Bălţăteşti
Dimensiune font:
O placă comemorativă a scriitorului şi criticului literar Garabet Ibrăileanu, a fost amplasată în faţa bibliotecii din comuna Bălţăteşti * iniţiativa aparţine administraţiei locale* placa comemorativă se doreşte a fi un gest de omagiere a memoriei celui care a aşezat Bălţăteştii pe harta geografiei literare
Basorelieful, realizat din marmură şi piatră de râu, este creaţia sculptorului Lucian Tudorache. Alături de chipul lui Garabet Ibrăileanu, pe placa comemorativă este inscripţionat fragmentul de început al romanului „Adela”, ca pe o frescă, din alte timpuri, a locului. « Bălţăteşti !... O improvizare de bâlci, pe şoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, şerpuind printre râpi, şi se duce la Târgu-Neamţului, înconjurată de singurătăţi. » « Avem nevoie de modele în aceste vremuri în care trebuie să ne redefinim identitatea în concertul european în care ne-am înscris. Garabet Ibrăileanu a fixat definitiv numele şi spaţiul Bălţăteştiului în conştiinţa culturală naţională prin amplasarea acţiunii din excepţionalul roman „Adela” în acest loc, prin descrierea în amănunt a satului şi a atmosferei de acum un veac », a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu. Acesta a precizat că a transmis tuturor bibliotecilor comunale şi administraţiilor publice locale, solicitarea de a identifica în fiecare comunitate, urme ale trecerii unor personalităţi definitorii pentru cultura naţională, valori cu care să se identifice spiritul locului.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau