Grilaj sub Podu Roş
Dimensiune font:
Ieşenii susţin că se impun măsuri astfel încât zona să nu mai fie folosită drept toaletă publică
Site-ul domnuprimar.ro nu este folosit de cetăţeni doar pentru a semnala autorităţilor problemele care necesită o rezolvare rapidă. În dese rânduri, ieşenii au venit şi cu soluţii pentru edili, ultima dintre acestea făcând referire la folosirea zonei Podu Roş drept toaletă publică. „Sesizez o situaţie care persistă de foarte mult timp: sub Podul Roş, unii cetăţeni îşi fac nevoile astfel încât mirosul care ajunge la pietoni este de neacceptat pentru un oraş care se doreşte Capitală Culturală Europeană. Cred că se pot monta grilaje sub pod sau se pot amplasa la câţiva metri de capetele podului toalete ecologice, aşa cum este una în parcul pensionarilor, nu departe de locul cu pricina”, spune Marian Grigoraş. Acesta susţine că astfel de iniţiative au fost implementate sub podurile de pe râul Bega, solicitând Primăriei Iaşi un punct de vedere pertinent şi nu formal, aşa cum se întâmplă cu majoritatea postărilor formulate de ieşeni. D. CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau