Harta celor mai distruse străzi din Bacău

default

Dimensiune font:

| 23-08-2015 06:00

Proiectele europene de refacere a infrastructurii rutiere au adus critici vehemente legate de starea unor tronsoane * cele mai mari probleme sunt pe străzile Arcadie Şeptilici, Tineretului, Prelungirea Bradului, Ştefan cel Mare, Nicu Enea, Caragiale, Milcov, Garofiţei, Calea Bârladului, Toamnei sau Ion Roată * aceasta se „îmbogăţeşte” pe măsură ce apar plângeri de la locuitorii care şi-au stricat maşina şi pe alte artere * Primăria nu are niciun punct de vedere

Pentru că străzile din municipiul Bacău sunt distruse, şoferii au încercat în diverse moduri să atragă atenţia autorităţilor locale şi astfel până acum au postat poze şi comentarii pe site-urile de socializare sau au plantat flori în gropile din asfalt. Un tânăr programator a întocmit o hartă a celor mai proaste drumuri din oraş. Acesta este doar un început şi poate fi actualizată pe măsură ce băcăuanii se confruntă cu noi străzi care au cedat. „Am fost cu maşina la service ca să-mi schimb distribuţia şi mi s-a recomandat să-mi mai schimb un arc rupt, un rulment, un amortizor, un telescop etc. În condiţii normale, aş fi acceptat fără să comentez, dar mi-am amintit de câteva episoade din 2014. Atunci mi-am dus maşina la service pentru o constatare, pentru că am mers mai bine de un an pe cea mai distrusă stradă din Bacău: Milcov. Am schimbat cam tot ce se putea schimba, investind în jur de 3.700 de lei. În februarie 2015, am dat-o cu 4.000 de lei ca să-mi cumpăr altă maşină”, explică Cristinel Juverdeanu motivul pentru care a decis să realizeze harta. Străzile sunt selectate după propria experienţă, adică acolo unde îi zdrăngăne tabla de pe maşină harta se îmbogăţeşte cu o nouă linie roşie. Cele incluse deja pe hartă sunt Arcadie Şeptilici, Tineretului, Prelungirea Bradului, Ştefan cel Mare, Nicu Enea, Caragiale, Milcov, Garofiţei, Calea Bârladului, Toamnei sau Ion Roată. Primăria Bacău nu a avut nicio reacţie.
Procese cu primăriile
Anual, se înregistrează sute de cazuri în care posesorii de automobile şi-au stricat maşinile pe drumurile proaste din judeţ. În astfel de situaţii, unii şoferi au primit despăgubiri de la asigurator (dacă aveau o poliţă CASCO), în vreme ce alţii s-au adresat instanţelor cu plângeri împotriva primăriilor sau administratorilor drumurilor pentru a-şi recupera pagubele. Cam de fiecare dată, instanţele au decis că primăriile care nu s-au îngrijit de starea drumurilor sunt responsabile de daunele, inclusiv cheltuielile de judecată care uneori pot fi mai mari decât prejudiciul în sine.
Destul de rare sunt cazurile în care păgubiţii ajung la o înţelegere cu administratorii drumurilor. În aceste situaţii, mediatorul invită ambele părţi – păgubitul şi primăria sau, după caz, Consiliul Judeţean ori CNADR – pentru a încerca sa rezolve neajunsul.
Zilnic, în service-urile auto din Bacău ajung zeci de maşini cu probleme cauzate de gropile din drumuri.

Citeşte şi: Beneficii pentru părinţii bebeluşilor

Ionuţ ŞERBAN

Bacăul este un şantier pentru al doilea an consecutiv. Cel mai mare proiect de infrastructură din zona de est, „Reabilitare infrastructură urbană, zona I. L. Caragiale – Milcov- Intersecţie strada Letea”, este blocat din cauza încălcării condiţiilor contractului. De asemenea, în acest an a intrat în lucru şi cea mai importantă arteră rutieră din zona de nord a municipiului - Ştefan cel Mare. Lucrări se fac şi pe alte străzi mai mici.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei MEGA EDILE IAȘI SRL – societate în faliment, dosar nr. 2517/99/2019 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele active : Nr. crt. Denumire activ Buc Preț de pornire 90% (lei-fără TVA) 1. Mobilier 1 2.507 2. Bena cu descarcare centrala 1 1.877 3. Masina de curatat panouri 1 4.981 4. Masina de taiat 1 2.864 5. Masina de taiat caramida 1 2.951 6. Masina de fasonat 1 9.470 7. Aparat suduraMAX 403 1 10.434 8. Compresor de aer AB 300/808F 1 3.667 9. Masina de sudat carcase tip PILEMASTER IIIDF200/1500/12 si accesoriile aferente 1 554.088 10. Masina de confectionat etrieri tip TWINMASTER 12S, Model 031 si accesoriile aferente 1 355.857 11. Masina de fasonat 1 9.743 12. Compresor trifazat stationar AB300/808F 1 3.574 13. Masina de legat fier RB441T 1 8.228 14. Pistol sudura MIG,DC-00020 1 4.393 15. Radiocomanda macara 1 5.401 16. Bos furca macara auto 1 4.066 17. Uscator de aer prin refrigerare QNOM=900 L/M 1 3.001 18. Bena 1000 l descarcare centrala cu tub 1 3.646 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 03,17.06.2022 respectiv 01 și 15.07.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine :  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO25PIRB2400776062003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Cererile de participare se vor depune cu cel târziu cu 1 zi înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termen de 30 zile, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel:0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei RESIDENT EST COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 5539/99/2020 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Autoutilitară marca Ford, model Transit, fabricat în anul 2002, capacitate cilindrică 2.402 cmc, putere 66 kw, 90 CP, norma de poluare E3 - Preț de pornire 2.000 Euro reprezentând 100% din valoarea de piață/de lichidare stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de 27.05.2022 respectiv 03, 10 și 17.06.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO54PIRB2400764684002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la: tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Cereri trăsnite în justiţia ieşeană
15/02/2022 11:45

Una din cele mai trăsnite cereri de chemare in judecată inregistrate la Iaşi a fost cea din data de 19 decembrie 2020, prin care reclamanta Maria C. a solicitat instanţei să-l oblige pe Sorin M. la reparar ...

Pietrele preţioase, o poveste cu iz de science fiction pe platforma moldovenească
26/12/2021 08:51

 S-a vanturat in presă, cu ceva timp in urmă, zvonul conform căruia in zona Iaşi - Botoşani ar exista zăcăminte de pietre preţioase. Speculaţia a venit in urma unui răspuns formulat cel puţin ne ...

Tradiții românești de Crăciun
24/12/2021 10:41

    Altădată, sărbătoarea Crăciunului nu se referea numai la Naşterea Domnului Iisus, pentru oamenii comunităţilor arhaice Ajunul Crăciunului semnificand inceperea unei perioade rituale de ...

Povestea lui Moș Crăciun
24/12/2021 09:15

    Se spune că la vremea la care Fecioarei Maria i-a venit sorocul să-l nască pe Iisus, i-a cerut lui Moş Ajun să o adăpostească. Pe motiv că este sărac, el a refuzat-o şi a indrumat-o s ...

De unde vine obiceiul împodobirii Bradului de Crăciun
24/12/2021 08:45

    Împodobitul bradului de Crăciun este una din cele mai răspandite traditii de pe glob, insă putini stiu că obiceiul are la origini un ritual păgan, menit să „reproducă” p ...

Crăciunul 2.0, cu julfă și Jingle Bell
23/12/2021 14:43

  Imediat ce am păşit in ultima lună din an au inceput colindele. Le auzi peste tot – in tramvai, la automatele bancare, pe telefoanele mobile, in reclamele TV, la radio! Mai rămane puţin şi ...

Condamnat la dezintoxicare, după ce şi-a bătut nevasta şi copiii
10/08/2021 14:14

* Ionel a venit treaz la proces şi a recunoscut din prima toate acuzaţiile * ca circumstanţe, a menţionat că face aşa ceva doar la beţie, că in rest e un tip rezonabil, familist şi muncitor * sentinţa ...

A dat statul în judecată, la CEDO, după ce a vândut telefoane în puşcărie
30/12/2019 00:16

* completul de judecată şi-a dat seama că impricinatul se află deja in situaţia unei „duble recompensări”, că recidivase in perioada de supraveghere şi că se cuvine să mai stea o vreme dup ...

Persoanele fără card de sănătate, o problemă pentru medicii de familie
30/12/2019 00:11

* in situaţia in care pacientul nu este asigurat şi nu are card de sănătate, medicul de familie ii poate asigura doar o simplă consultaţie Lipsa cardului de sănătate se constituie intr-o veritabilă pr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei