Iaşul a beneficiat de 14 transplanturi hepatice în ultimii trei ani
Dimensiune font:
România face eforturi uriaşe pentru a intra în programul Eurotransplant, în care mai sunt 8 ţări. Programul are o listă comună, astfel că ar fi mai uşor de găsit un organ de care pacientul are nevoie. Însă, din cauză că nu are suficienţi donatori, se pare că ţara noastră nu se va alătura prea curând celorlalţi membri. Anul trecut, la nivel naţional, au fost doar 62 de donatori, în contextul în care pe listele de aşteptare erau aproape 6.000 de pacienţi.
În ceea ce priveşte coordonatorii Centrelor Regionale de Transplant, în prezent există cinci în România: la Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi Târgu Mureş. Aceştia au misiunea de a identifica pacienţii care prezintă semne de moarte cerebrală, de a informa familia şi de a obţine consimţământul pentru donarea de organe.
Doctorul Raluca Neagu-Movilă este coordonatorul Centrului de Transplant Regional din 2006. Potrivit acesteia, orice persoană care este diagnosticată în moarte cerebrală, indiferent de vârstă, poate fi donator de organe. „Potenţialul donator trebuie investigat temeinic înainte. Se fac teste de laborator, care să arate dacă pacientul prezintă boli care pot contraindica donarea de organe. Când am început, în 2006, era destul de greu să declari un donator, darămite să îl mai şi menţii, deoarece nu exista dotarea suficientă, cum este acum. În prezent, cei de la spitalul de Neurochirurgie stau foarte bine la capitolul dotare, având un potenţial mare de a declara donatori, întrucât pacienţii care ajung să fie în moarte cerebrală au, de regulă, un traumatism cranio-cerebral sau o malformaţie vasculară ruptă, care declanşează un accident vascular cerebral. Astfel, s-ar putea declara donatori în mod continuu, în condiţiile în care aceştia ar exista”, a spus dr. Raluca Neagu-Movilă.
La nivelul societăţii, activitatea de transplant este supusă permanent unei campanii negative, se vorbeşte mai degrabă de neregulile din sistem, de faptul că nu ar exista preocupare în identificarea donatorilor şi în declararea morţii cerebrale, decât de importanţa acesteia în salvarea unor vieţi. „Din păcate, gândirea unora este greşită... Există donatori în orice spital din ţară, indiferent cât este de mic. Un pacient cu un stop cardio-respirator resuscitat mai mult de un anumit timp va face automat encefalopatie anoxică, va intra în moarte cerebrală. Creierul lui moare, din cauza hipoxiei. Şi atunci, fiecare spital ar putea să declare moarte cerebrală, însă nu toate spitalele au condiţii. Ca să poţi declara moartea cerebrală îţi trebuie măcar un encefalograf, care să ateste lipsa activităţii cerebrale. Nu toate spitalele le au, din nefericire, de obicei sunt dotate doar spitalele mari. Restul spitalelor, cele mici, este posibil să le aibă, dar nu pe secţiile de ATI, ci probabil într-un cabinet de explorări funcţionale, într-o policlinică, astfel că nu este accesibil în timpul weekend-urilor ori a sărbătorilor. Totodată, îţi trebuie un coordonator, care să ştie să gestioneze întreaga situaţie... Lucrurile nu sunt atât de simple”, susţine medicul ieşean.
„O parte dintre cei care aşteptau un organ au decedat în aşteptare...”
Conform datelor prezentate de coordonatorul Centrului de Transplant Regional, în anul 2019, în judeţul Iaşi, au fost până în prezent 9 declarări de moarte cerebrală, însă s-au făcut doar 2 prelevări de organe. „Au fost 9 potenţiali donatori, însă doar 2 au fost reali. Unul la Sf. Spiridon, iar celălalt la spitalul de Neurochirurgie”. Un procent pe care medicul Raluca Neagu-Movilă îl apreciază drept nesatisfăcător. „Din păcate, o parte dintre ei nu au putut fi ţinuţi în viaţă până să ajungă echipele de prelevare, iar la o parte nu au fost cei din familie de acord”, spune medicul. În total, pe ţară, până la sfârşitul lunii iulie, au fost 44 de donatori reali.
În ceea ce priveşte lista de aşteptare din zona Moldovei, există persoane care aşteaptă transplant renal, hepatic ori de cornee, aflaţi pe liste diferite. „Pentru cel hepatic, pe regiunea Moldovei erau iniţial 30 de persoane, dar între timp s-au mai realizat intervenţii, iar acum sunt undeva între 25 şi 27 de persoane. O parte dintre ei au decedat în aşteptarea unui donator”, a precizat medicul.
Actualizarea listelor de aşteptare se face zilnic, susţine aceasta, însă numai la sfârşitul anului se cunoaşte precis câţi au făcut transplant, câţi au decedat şi câţi au mai fost adăugaţi. „De exemplu, de când suntem acreditaţi, din 2016, am făcut 14 transplanturi hepatice la Iaşi”, a menţionat doctorul.
În opinia sa, este foarte greu de găsit un coordonator instruit şi dedicat, care să ştie ce să facă, capabil să gestioneze orice problemă. „Pentru fiecare acţiune în parte apar alte probleme, cu care poate nu te-ai confruntat ultima dată. Salariul pe Agenţia Naţională de Transplant este unul modic, însă faptul că am făcut din Iaşi un al doilea Centru de Transplant din ţară este un lucru foarte important pentru mine. Niciun alt Centru nu face mai mult de un singur fel de transplant, cum facem noi, la Iaşi. Majoritatea dintre ele fac doar transplant de rinichi. Cel de ficat şi cornee se fac doar la Bucureşti şi la Iaşi, iar de cord doar la Bucureşti şi Târgu Mureş. Îmi dau seama că dacă aş renunţa, s-ar produce o derută în rândul persoanelor implicate în acest proces. Coordonatorul este cel care pune cap la cap totul”, a subliniat medicul ieşean.
Potrivit acesteia, la spitalul Sf. Spiridon există inclusiv o Comisie pentru avizarea transplantului de la donator viu. „Am avut o astfel de situaţie, care din păcate nu s-a mai finalizat din cauza stării beneficiarului. Spitalul Parhon are, de asemenea, această Comisie. Transplantul la rinichi de la donator viu era o practică curentă înainte de apariţia Programului de Transplant de la donator în moarte cerebrală. Inclusiv transplant de cornee de la donator viu se poate face. Sunt pacienţi cu traumatism de glob ocular şi se pune problema de excizie a acestuia. Dacă pacientul îşi dă acordul pentru folosirea corneei, se va putea folosi”, susţine medicul.
„Se face mereu confuzie între donarea de organe şi cel de ţesut”
Persoanele care doresc să doneze organe trebuie să dea o declaraţie la notariat, precum că sunt de acord ca post-mortem să doneze. „Oricum, noi purtăm mereu discuţii cu familiile celor aflaţi în moarte cerebrală. Ultimul posibil donator pe care l-am avut, nu cu mult timp în urmă, din câte am înţeles de la familie şi-a exprimat din timpul vieţii refuzul cu privire la donarea organelor, aşadar discuţia s-a terminat relativ repede”, a afirmat dr. Raluca Neagu-Movilă.
Registrul este înfiinţat prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Interne, iar coordonarea este realizată prin Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă.
Medicul ne înştiinţează că se face mereu confuzie între donarea de organe şi cel de ţesut. „Organele trebuie prelevate şi transportate într-un interval de timp scurt, care se cheamă timp de ischemie rece, în timp ce ţesuturile au alt statut, tocmai de aceea pot fi şi stocate în băncile de ţesuturi şi folosite ulterior”, a precizat aceasta.
În contextul scandalului de anul trecut, când s-a constatat că la Iaşi ajungeau doar rinichii de la donatori bolnavi de hepatită C, iar la Bucureşti cei mai buni, dr. Raluca Neagu-Movilă a spus că „ pe atunci, unul se trimitea la Bucureşti, iar celălalt rămânea la Iaşi. Însă s-a convenit la începutul anului ca fiecare Centru care se ocupă de transplant să îi păstreze pe amândoi”.
„Sunt oameni care, după transplant, reînvie, revin la o viaţă normală”
Referitor la durata de spitalizare şi de îngrijire post-transplant, aceasta depinde de starea generală de sănătate a pacientului, de cât de bine funcţionează organul şi capacitatea pacientului de a avea grijă de el. După externare, pacientul urmează să revină periodic pentru control si reabilitare. De asemenea, medicul precizează că s-ar putea să aibă nevoie şi de sprijin emoţional. Frecvenţa vizitelor la spital scade pe măsură ce pacientul se adaptează la transplant. „Aceştia au parte de o viaţă bună, normală. Sunt oameni care zac pe un pat de spital până să primească organul respectiv, iar după transplant reînvie. Spun că revin la o viaţă aproape normală întrucât vor fi, practic, dependenţi de tratamentul de imunosupresie, pentru a nu apărea rejetul faţă de organul pe care l-au primit. Şi atunci, este nevoit să facă pe viaţă tratamentul. Înaintea apariţiei imunosupresoarelor, în urma intervenţiilor de transplant care erau considerate reuşite din punct de vedere chirurgical, primitorii decedau, iar medicii nu înţelegeau de ce. Abia după apariţia imunologiei de transplant au înţeles că acel organ era rejetat. Medicii prescriptori pentru imunosupresoare se nominalizează prin ordin de ministru, nu poate orice medic să le prescrie. Medicaţia costă foarte mult, aproximativ 3.000 – 4.000 de lei pe lună”, ni s-a explicat.
Medicul a subliniat şi faptul că, pentru anul în curs, Ministerul Sănătăţii nu a alocat fondurile necesare plăţilor pentru activitatea cadrelor medicale care se ocupă de transplant. „Încă aşteptăm să se plătească salariile din decembrie anul trecut”, a conchis medicul Raluca Neagu-Movilă, coordonatorul Centrului de Transplant Regional. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau