Iaşul are doar 12 produse atestate tradiţional

 Până în anul 2014, când s-a schimbat legislaţia, în judeţ erau peste 400 de produse cu o astfel de patalama * introducerea unor cerinţe noi, legate de existenţa unei reţete ca dovadă bibliografică, a descurajat mulţi producători să mai ceară un astfel de atestat * în plus, Iaşul, unul dintre cele mai mari judeţe din ţară, nu are niciun produs protejat la nivel european

Cunoscută drept cea mai săracă regiune a Uniunii Europene, Moldova ar putea schimba această percepţie dacă şi-ar valorifica foarte bine resursele, inclusiv cele tradiţionale, legate de gastronomie şi folclor. Produsele fabricate după reţete străvechi ar putea cucerii mesenii de peste hotare, dar pentru acest lucru trebuie îndeplinite unele cerinţe, una fiind existenţa unui atestat european. Din păcate, în 2018, România România avea doar 5 produse protejate la nivel european: Magiun de Topoloveni, Scrumbie afumată de Dunăre, Salam de Sibiu şi Novac de Bîrsa.

Se fac demersuri pentru alte 16 produse din ţară, Telemea de Vaideeni (judeţ Vâlcea), Brânză de burduf de Bran, Gem de rabarbăr, Brânza de Gulianca, Salată deltaică cu icre de ştiucă, Virşli de Hunedoara, Pâine de Pecica, Salam de Nădlac, Salinate de Turda, Ceapă de Pericei, Şuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmbureşti, Cârnaţi olteneşti, Mere de Voineşti, şi primele 3 din Moldova -- Usturoi de Copălău (Botoşani), Bere nemţeană (Neamţ) şi Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei (Suceava).

Documentaţia stufoasă şi birocraţia excesivă ar fi câteva dintre cauzele pentru care producătorii renunţă la a mai obţine astfel de atestate, chiar dacă ar avea de câştigat.

Spre exemplu, Iaşul nu are niciun produs protejat la nivel european şi doar 12 produse atestate tradiţional. Mai mult, în perioada 2014-2017 nu a avut niciun produs atestat tradiţional, legislaţia fiind una dintre cauze.

12 bunătăţi cu parafă de la minister

Până în 2014, când a apărut Ordinul 724, care, printre altele cere ca produsul supus atestării să aibă şi o reţetă publicată, Iaşul avea peste 400 de produse. După apariţia noilor cerinţe, producătorii nu au mai fost interesaţi şi abia în 2017 au reapărut , primele fiind de la „Pofta Focului”, o firmă din Bârnova cu livrări la domiciliu, administrată de Gica Neamţu. Ea are 4 produse tradiţionale atestate, fiind vorba despre „zacusca de ghebe”, „zacusca de hribi”, „zacusca de vinete şi gogosari” şi „dulceaţa de nuci verzi”.

Lo li s-au adăugat şi produse şi preparate din carne, fiind vorba despre „pastramă de oaie de la Cimpoeşu“, fabricată în comuna Butea, „chişcă moldovenească” şi „chişcă cu orez”, ambele fabricate de compania Marcel SRL, „ceafă de porc afumată şi coaptă”, „Pastramă de porc coaptă” şi „Slăninuţă afumată”, toate de la Fabrica de Fum. Lista continuă cu „plăcinte poale-n brâu”, „pâine cu maia” şi „alivanca”, de la firma Daspet, din comuna Moţca.

Ca şi procedură, fiecare producător care doreşte să obţină un atestat depune o documentaţie la Direcţia Agricolă. Este un caiet de sarcini care cuprinde, printre altele, descrierea produsului, a materiilor prime, care trebuie să fie din zonă sau cel mult din Moldova. „Este o condiţie ca ingredientele folosite să fie locale, apoi dovada cea mai importantă pentru produsul tradiţional trebuie să fie un document scris, o reţetă veche de cel puţin 30 de ani care să fi apărut într-o carte de bucate, într-o monografie a zonei”, a spus dr. Roxana Topală, consultant la Compartimentul de Industrie Alimentară din cadrul Direcţiei Agricole Judeţene Iaşi.

Reţete de la Kogălniceanu şi Sanda Marin

Cu alte cuvinte, produsul trebuie să aibă şi o poveste cu o dovadă bibliografică, un înscris. Ei bine, tocmai aceste dovezi scrise i-au descurajat pe mulţi producători să mai solicite atestat după 2014, când a apărut ordinul 724, cu noile cerinţe din cauza cărora Iaşul, timp de câţiva ani, nu a mai avut niciun produs atestat tradiţional. Ulterior, cei care au dorit reatestarea au folosit reţete apărute în monografii vechi, în cartea de bucate a lui Mihail Kogălniceau sau a Sandei Marin, care a fost ieşeancă. „Noi le venim în ajutor, le oferim tot sprijinul logistic, cu toate informaţiile necesară să poată obţină acel atestat. După ce analizăm dosarul, mergem la punctul de lucru, unde urmărim metoda de producţie, verificăm spaţiul şi echipamentele. Dacă totul este în regulă, dosarul pleacă la Ministerul Agriculturii, unde mai trece o etapă de verificare şi apoi obţine atestatul, în cazul în care nu mai este nevoie de nicio completare”, a mai spus Roxana Topală. Un astfel de document este foarte important pentru notorietatea producătorului, dar şi pentru a dovedi consumatorului că a ales un preparat de calitate.

Cât priveşte acreditarea pentru UE, procedura este diferită, documentaţia trebuind a fi depusă de o asociaţie a producătorilor şi tocmai numărul lor redus face ca şi atestatele să fie foarte puţine.

Maura ANGHEL