„Iașul este pe drumul cel bun! Continuăm împreună!”

1 echipa psd ciric

Dimensiune font:

| 31-08-2020 00:00


Conducerea PSD Iaşi şi-a prezentat ieri echipa de candidaţi pentru CJ Iaşi şi primăriile din judeţ * Maricel Popa este încrezător în victoria social-democraţilor ieşeni: „pe același drum vom merge și în următorii patru ani, pentru a termina ce am început, dar și pentru a începe noi proiecte, subsumate aceluiași scop: bunăstarea județului și a locuitorilor săi”

 

 

 


 

La scurt timp după ce au prezentat programul de guvernare locală, în prezenţa conducerii filialei judeţene şi a parlamentarilor PSD, social-democraţii ieşeni au prezentat ieri lista candidaţilor la Consiliul Judeţean şi a primarilor din judeţ care fie ţintesc un nou mandat, fie aspiră să-i înluiască pe edilii în funcţie. Amfitrionul evenimentului de ieri a fost Cristian Stanciu, liderul consilierilor judeţeni şi, totodată, vicepreşedintele organizaţiei judeţene. „Ne aflăm în faţa celui mai important examen electoral. Cred că am arătat că suntem o echipă axată pe dezvoltare, pe atragerea de fonduri europene. Atragerea a peste un miliard de euro la nivelul judeţului Iaşi sub formă de proiecte s-a întâmplat sub conducerea preşedintelului Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa şi demonstrează că suntem o echipă competitivă,  care doreşte binele locuitorilor judeţului nostru”, a spus liderul consilierilor judeţeni, el însuşi candidat pentru un nou mandat.

La rândul său, Maricel Popa a făcut o trecerere în revistă a proiectelor derulate în mandatul său. „Vin astăzi în faţa dvs cu faptele, cu proiectele realizate în cei patru ani de mandat şi cu cele pe care le voi continu în mandatul viitor. M-am angajat că voi aduce un miliard de euro, câte 1.000 de euro pentru fiecare locuitor al judeţului. Adversarii noş politici au considerat expresia un simplu slogan. Le-am demonstrat că s-au înşelat, iar angajamentul asumat a fost depăşit. Au fost obţinute finanţări pentru modernizarea a peste 400 de kilometri de drumuri judeţene. Au fost demarate proiecte însumând 270 milioane de euro pentru dotarea şi modernizarea şcolilor. La rândul ei, Sănătatea a beneficiat de proiecte valorând 140 milioane de euro. Avem cel mai modern spital de Neurochirugie, iar în acest moment sunt în curs de derulare lucrările la Spitalul Sf. Maria”, a spus şeful CJ Iaşi, care nu a omis să aducă în atenţia asistenţei proiectele vizând reabilitarea unor clădiri emblematice pentru Iaşi, cum ar fi Casa Dosoftei, Casa Pogor, Bojdeuca lui Creangă, sau Filarmonica.

Gaze şi apă, sosea de centură veritabilă şi Aeroport modern

Liderul PSD Iaşi a mai spus că împreună cu ieşenii acest drum va continua. „Împreună cu dumneavoastră am parcurs în ultimii patru ani un drum greu, dar frumos. Pe același drum vom merge și în următorii patru ani, pentru a termina ce am început, dar și pentru a începe noi proiecte, subsumate aceluiași scop: bunăstarea județului și a locuitorilor săi”, a declarat Maricel Popa. Acesta a promis modernizarea tuturor drumurilor județene care au mai rămas – investiţii care se ridică la 200 milioane euro – finalizarea lucrărilor la o șosea de centură veritabilă, demararea celui mai amplu program de extindere a rețelelor de apă-canal ce a fost început vreodată în România (500 milioane euro) şi încă  100 milioane euro care vor asigura viitorul dezvoltării Aeroportului pe următorii 20 de ani. „Proiectul de extindere a rețelei de gaz din mediul rural s-a maturizat și este gata de a porni. Avem deja 19 comune deja implicate, iar lor li se vor adăuga și altele. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o până acum. Iașul este pe drumul cel bun! Continuăm împreună! Pe 27 septembrie votăm echipa PSD la Consiliul Județean!”, a mai spus Maricel Popa.

Pe scenă au urcat candidaţii la primăriile din judeţ, dar şi cei care aspiră la un loc în Consiliul Judeţean Iaşi, Liusta este deschisă de  Maricel Popa, urmat de Cristian Stanciu, liderul de grup din CJ Iași, senatorul Vasile Toma, deputatul Vasile Cîtea, Mircea Manolache, deputații Silviu Macovei și Vasile Axinte, fostul prefect Marian Șerbescu, actualul vicepreședinte al CJ Iaşi, Romeo Olteanu, Costică Pântea, Petronela Cîtea, Cătălin Cătur, Dorel Lebădă, Lorin Urcaciu şi Bogdan Alexa. Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Un arhitect vrea funcția de primar al Iașului
29/03/2024 10:39

Cei de la REPER cred că pot ocupa funcţia de primar al Iaşului cu un arhitect care, in vremea studenţiei, a făcut parte din echipa ce a lucrat la primul proiect pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Anunţu ...

Un primar ieșean a intrat în PSD cu toți consilierii locali liberali
29/03/2024 10:38

Primarul comunei iesene Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, impreună cu cei 8 consilieri locali ai PNL au trecut la PSD si vor candida din partea acestui partid la alegerile locale din 9 iunie. Potrivit un ...

Supravegherea construcției Spitalului Regional de Urgență va costa 44 milioane de lei
29/03/2024 10:36

Contractul de supraveghere a construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) Iaşi a fost atribuit de Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii in Sănătate (ANDIS) asocierii formate din c ...

 Avem nevoie de natură în viața noastră!
29/03/2024 10:35

 Avem nevoie de natură in viata noastră! Silvicultorii ieseni vin cu o provocare pentru comunitătile locale, institutii si persoane fizice cu dragoste de natură! Pepiniera Silvică Galata&nb ...

Impotenţa cauzată de alcool i-a adus unui basarabean dosar penal
29/03/2024 10:26

Serghei R., un tanăr basarabean, a venit in Iaşi, acum cinci ani, pentru a lucra in construcţii. Şi-a găsit foarte repede un loc de muncă plătit excelent, caştiga destul cat să intreţină, să trimit ...

  Modificări în circulaţia autobuzelor, între strada Bucium şi bulevardul Primăverii
29/03/2024 10:24

  Avand in vedere lucrările de asfaltare executate de Citadin SA pe tronsonul cuprins intre strada Bucium şi bulevardul Primăverii, vineri, 29 martie, incepand cu ora 8, circulaţia mijloacelor de tran ...

Caravana „Votez pentru Sănătate” a ajuns la Iași
29/03/2024 10:23

Coalitia „Votez pentru Sănătate” a organizat, joi, la Iasi, o dezbatere publică cu autorităti locale, regionale si centrale si un stand de informare pentru publicul larg, ca parte a campaniei de ...

  Profesorii ieşeni, chemaţi la cursuri de prevenire a violenței în școli
29/03/2024 10:22

Pe fondul inmultirii cazurilor de violentă in mediul scolar, Ministerul Educatiei a solicitat inspectoratelor scolare organizarea unor sesiuni de informare/formare fată in fată cu directorii unitătilor de i ...

Autostrada Unirii A8 a trecut în administrarea unei noi companii naționale
29/03/2024 10:02

Drumul Expres Focsani – Brăila si Drumul Expres Filiasi – Targu Jiu Proiectul privind constructia Autostrăzii A8 (Autostrada Unirii) – sectiunea Miercurea Nirajului – Leghin, care ur ...

A cerut ordin de protecţie împotriva fostei soţii, dar a greşit instanţa
29/03/2024 10:00

Vasile a divorţat de Mihaiela in urmă cu trei ani. Conform partajului, a obţinut custodia fiicei lor, precum şi o pensie alimentară din partea fostei consoarte. Au vandut apartamentul lor din Paşcani, au ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei