Iașul revine la troleibuze

1troleibuze

Dimensiune font:

| 26-02-2021 17:30

La nouă ani de la dispariţia totală a acestui mijloc de transport, se doreşte achiziţia de noi troleibuze * este vorba de maşini care dispun şi de autonomie, în sensul că merg pe fir, apoi se decuplează şi continuă să ruleze ca un autobuz * temperaturile negative înregistrate nu demult la Iaşi au demonstrat faptul că autobuze fac faţă cu greu la minus 15-20 de grade

 

Achiziţia celor 32 de tramvaie noi şi a autobuzelor electrice nu sunt singurele elemente care vor schimba din temelii transportul public. În următorii 20 de ani Iașul va beneficia exclusiv de un transport ecologic întrucât, conform directivelor Uniunii Europe, până la finele lui 2022, va trebui ca peste jumătate din capacitățile de transport să fie ecologice, iar până în 2030, să avem transport ecologic sută la sută. Deja în Iaşi, în fiecare zi, numărul tramvaielor scoase la stradă îl depăşeşte pe cel al autobuzelor (136 de vagoane faţă de 100 de autobuze, şi acelea EURO 6), însă la nivelul municipalităţii se discută de luni bune de reintroducerea troleibuzului în Iaşi.

Mai precis, se doreşte implementarea de troleibuze care să nu depindă în totalitate de fire. „Tehnologiile au evoluat. Acum sunt troleibuze cu autonomie, merg pe fir, apoi se decuplează, continuă să ruleze ca un autobuz şi se recuplează sub cablaj. Totul se face automat, prin computer”, spune primarul Mihai Chirica.

Edilul-şef a mai precizat că ultimele temperaturi coborâte înregistrate cu două săptămâni în urmă au făcut ca autobuzele CTP să îngheţe. „La minus 15 grade, au putut fi scoase cu greu din garaj. Prin urmare, troleibuzele reprezintă o alternativă pe rutele Canta-Păcurari, Bucium – Păcurari, spre Copou”, a mai spus primarul.

La documentaţia tehnică trimisă deja la Agenţia Fondului de Mediu în ideea de a fi achiziţionate 50 astfel de troleibuze, s-a lucrat mult timp. Iaşul are un mare avantaj comparativ cu alte municipii, în sensul că există deja o reţea mare de substaţii de redresare, care acoperă foarte bine oraşul. Cu o singură excepţie, acestea sunt comune tramvai-troleibuz, deci viitoarea lor modernizare va genera costuri mult mai mici în comparaţie cu o reţea complet nouă. Ar fi vorba de o investiţie totală de 11 milioane de euro, cu tot cu reabilitarea reţelei de troleibuz.

Interesant este şi faptul că multe oraşe optează pentru troleibuze în defavoarea autobuzului electric, iar unul dintre acestea este Clujul, unde, deşi sunt exploatate autobuze electrice, se lucrează masiv pentru reconectarea reţelei de troleibuz care a fost în conservare aproape 20 de ani.

Scurt istoric

Introdus în Iaşi în 1985, într-un moment în care criza energetică se manifesta pregnant la nivel global, troleibuzul ieşean a avut o istorie scurtă, de doar 21 de ani. Lipsa de viziune în ceea ce priveşte transportul local a primarilor care s-au perindat la conducerea oraşului a făcut ca, începând cu 2002, acest mijloc de transport ecologic să piardă teren în faţa operatorilor privaţi. Paradoxal, şi ieşenii au contribuit la dispariţia troleibuzelor, atât timp cât au preferat că circule înghesuiţi în maxi-taxi pentru simplul fapt că acestea ajungeau la destinaţie mult mai rapid decât o făceau troleibuzele sau tramvaiele

Nici conjunctura nu a fost favorabilă dezvoltării troleibuzului. În 2003, un posibil parteneriat cu Rocar pentru aducerea a 17 troleibuze noi, a fost contestat de alţi participanţi la licitaţie până în momentul în care firma bucureşteană a intrat în faliment. Astfel, în 2005 apare pentru prima dată în discuţie varianta renunţării la troleibuze, din cauza uzurii parcului, a reţelei dar şi datorită lipsei fondurilor necesare achiziţiei de noi astfel de vehicule. Faptul că, în paralel, municipalitatea a adus în leasing 50 de autobuze MAZ din Belarus a permis înlocuirea troleibuzelor cu noile autobuze. De asemenea, celebrele microbuze Iveco, aduse în perioada 2003-2004 au constituit alternative pentru înlocuirea troleibuzelor. Cele din urmă speranţe pentru revenirea troleibuzelor pe străzi au început să dispară începând cu 2006 când şefii RATP au dat la casat 35 de troleibuze, pentru ca în 2012, să fie eliminată mare parte din reţeaua de fir contact, tot în vederea casării. Actul care a pus cruce troleibuzului în Iaşi este HCL 248 din 31 octombrie 2012, votată de 22 de consilieri locali. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
LEXINSOLV S.P.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 7007/86/2013* al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitație publică, în bloc, bunuri mobile aparținând debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia, cu sediul în com. Baia, str. Ulmului, nr. 125, jud. Suceava, CUI 26292448, constând din: - linie tehnologică pentru fabricare brichete din rumeguș cu o capacitate de producție de 500 kg/h, cu putere totală instalată de 35 kw, rezultând brichete cu diametrul de 60 mm, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 94.000 lei, exclusiv TVA. Bunurile scoase la vânzare sunt situate în com. Baia, sat Bogata, str. V. Stroiescu, nr. 11, jud. Suceava. Licitația va avea loc la data de 26.05.2021 ora 14:00, la sediul LEXINSOLV S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitație, licitatorii au obligația de a depune 10% din prețul de pornire al licitației în contul de lichidare judiciară al debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia. În caz de neadjudecare licitația publică se va repeta în aceleași condiții în data de 16.06.2021 ora 14:00, 07.07.2021 ora 14:00, 28.07.2021, ora 14:00 și în data de 18.08.2021 ora 14:00. Prezenta publicație de vânzare constituie și notificare către creditori, debitor și orice persoană fizică sau juridica interesată în dosarul în cauză. Informații suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, web: www.lexinsolv.ro. Lichidator judiciar, Ec. Ceucă Ion
Final al maratonului de vaccinare de la Spitalul Militar Iași
12/05/2021 00:00

Se incheie maratonul de vaccinare de la Spitalul Militar din Iasi. Timp de o săptămană persoanele au venit si pe timp de noapte la unitatea medicală pentru a se vaccina.Tot in aceste zile, alte 600 de perso ...

Centrele din judeţul Iaşi care nu primesc persoane fără programare la vaccinare
12/05/2021 00:00

  Începand din 8 mai, Comitetul National de Coordonare a Activitătilor privind Vaccinarea impotriva COVID-19 (CNCAV) a extins modalitatea la vaccinare fără programare in platforma electronică. ...

Proiect de cercetare în valoare de 2,5 milioane de euro, la IRO
12/05/2021 00:00

  Centrul de Cercetare TRANSCEND a caştigat unul dintre cele mai prestigioase proiecte europene de cercetare şi inovare. Este vorba de o finanţare  in valoare de 2.5 milioane de euro, acordată pr ...

Se taie panglica pe 15 străzi din oraş
12/05/2021 00:00

    Municipalitatea ieseană a pus la punct un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere si pietonale. Un prim lot de străzi unde se lucrează in prezent include supralărgirea bulevar ...

Patimile bugetului, la Palatul Roznovanu
12/05/2021 00:00

      După două runde intense si lungi de negocieri in plenul Consiliului Local asupra bugetului municipiului Iasi pe anul 2021, bugetul va fi din nou propus spre adoptare astăzi, 12 mai 20 ...

Nereguli grave la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”
12/05/2021 00:00

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe, si managerul Scolii Populare de Arte „Titel Popovici”, Vlad Baba, au prezentat ieri, in cadrul unei conferinţe de presă, raportul Corpului de ...

Abonamentele gratuite pentru elevi, la un click distanță
12/05/2021 00:00

  Elevii sunt incurajati să folosească aplicatia 24pay pentru a-si procura abonamentele pentru călătoria cu mijloacele de transport in comun din municipiu. Pentru a crea contul de elev, acestia vor pu ...

Mihai Chirica Stimată doamnă deputat Cosette Chichirău. solicita votarea bugetului  Municipiului Iași.
11/05/2021 23:58

 Stimată doamnă deputat Cosette Chichirău, Pentru edificarea dumneavoastră si a colegilor consilieri locali USR-PLUS si din respect fată de ieseni, vă răspund tot aici, pe Facebook, in legătură ...

Un proxenet ieșean a scăpat de puşcărie cu ajutorul prostituatelor sale
11/05/2021 23:56

Raj Costache (40 de ani) e unul din interlopii cei mai influenţi din Păcureţ, specializarea lui fiind proxenetismul. Încă de acum 11 ani a inceput să racoleze tinere, multe dintre ele minore, şi să ...

Un deţinut vrea în libertate, nemulţumit de mâncarea din închisorile româneşti
11/05/2021 23:54

Mugurel B. (34 de ani), deşi are o condamnare de numai trei ani, primită in vara anului trecut, a făcut deja turul penitenciarelor din Moldova. A fost inchis la Iaşi, apoi la Botoşani şi, pană luna trecu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei