Iaşul şi Bacăul duc în spate întreaga Moldovă
Dimensiune font:
* cele două judeţe asigură aproape jumătate din producţia regională * cel mai mic produs intern brut îl are Vasluiul, de puţin peste 100 milioane euro
Ultimele date privind producţia internă a Moldovei arată discrepanţe mari între judeţe. Potrivit unui studiu făcut de Centrul Europe Direct Nord Est, Iaşul şi Bacăul asigură aproape jumătate din aportul la Produsul Intern Brut Regional (PIBR). Contribuţia celor două judeţe ajunge la aproape 560 milioane euro, sumă ce reprezintă 48,82% din întreaga producţie regională (1,14 miliarde euro). Astfel, în timp ce Iaşul are un PIB de 311,7 milioane euro, la Bacău este de 248 milioane euro. Pe locul trei în topul regional se află Suceava (211,9 milioane euro), iar ultimele trei poziţii sunt ocupate de Neamţ (155,8 milioane euro), Botoşani (116,5 milioane euro) şi Vaslui (101,6 milioane euro). Potrivit sursei citate, cele două judeţe din urmă aduc cel mai mic aport la PIBR în contextul „specificului local agricol”.
Aport de numai 10,8% la PIB-ul naţional
Pentru perioada 2005 - 2008, PIBR pe cap de locuitor a crescut în termeni nominali de la 8.907 lei la 14.794 lei, urmând trendul existent la nivel naţional. „Regiunea de Nord-Est este ultima dintre cele opt regiuni de dezvoltare. Practic, indicele de disparitate este de 3,5 - 4 ori mai mic decât al Regiunii Bucureşti - Ilfov”, se arată în studiul citat, adăugându-se că, ulterior, s-au înregistrat scăderi. Documentul notează că judeţele Iaşi şi Bacău au fost cele mai afectate de criza economică, înregistrându-se scăderi de 6-7%, în timp ce Vasluiul s-a aflat la polul opus, fiind înregistrată o stagnare economică. Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, indicele de disparitate al regiunii va ajunge la 60,8% în 2015, faţă de 66,7% în 2005. În privinţa decalajului existent cu restul Europei, Regiunea de Nord-Est ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană, cu un indice de 28,8%. Conform studiului, în ciuda faptului că Regiunea de Nord-Est are cea mai mare populaţie dintre toate regiunile, aportul la produsul intern naţional reprezintă doar 10,8% (2010).
Aspectele cheie în dezvoltarea economică a regiunii
Din analiza economică la nivel regional reiese că Moldova are un aport scăzut în ce priveşte formarea valorii adăugate brute naţionale în industrie (8,75%), precum şi o contribuţie destul de redusă la realizarea exporturilor totale ale României (4,37%). „Există şi disparităţi intraregionale privind contribuţia la volumul total al exporturilor regionale - judeţele Iaşi şi Neamţ asigură 51% din valoarea totală a exporturilor, faţă de 22% asigurată de Vaslui şi Botoşani”, se precizează în document. Disparităţi intraregionale se regăsesc şi în distribuţia firmelor active, în condiţiile în care două treimi sunt concentrate în Iaşi, Bacău şi Suceava, în timp ce în Botoşani şi Vaslui - doar 16%. În schimb, studiul arată că „infrastructura de afaceri este dezvoltată, diversificată şi bine distribuite teritorial”. Un alt indicator relevant constă în contribuţia întreprinderilor active la formarea cifrei de afaceri naţionale, fiind de numai 7% din total, în condiţiile în care în 2010 s-au radiat de cinci nori mai multe firme active decât în 2008. În privinţa industriei, cele mai scăzute niveluri în industrie se întâlnesc în cea prelucrătoare (62% din nivelul naţional), comerţ (68%) şi informaţii-comunicaţii (63%). (Alex Andrei)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau