Iaşul va avea un spital competitiv cu orice mare spital din lume
Dimensiune font:
Construcţia Spitalului Regional Iaşi va fi demarată mai repede decât ne-am fi aşteptat. Contractul de finanţare a fost semnat cu o zi înainte de încheierea anului 2019. „Am semnat, astăzi, contractul de finanţare pentru demararea construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, unul dintre cele mai importante şi mult aşteptate proiecte de către cetăţeni. Mă bucur că vom începe anul nou cu un proiect de o asemenea anvergură. România are nevoie urgent de spitale regionale, aşadar avem în plan să continuăm investiţiile la acest nivel cu spitalele din Cluj şi Craiova, chiar din primele luni ale anului viitor”, a declarat Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Investiţia totală pentru construcţia Spitalului Regional Iaşi va fi de peste 500 milioane euro.
Unitatea medicală va avea o suprafaţă totală de până la 140.000 de metri pătraţi şi 850 de paturi. Acoperişul spitalului va fi dotat cu un helioport H-3 care va găzdui un elicopter Eurocopter EC-135, destinat urgenţelor.
SRU va deţine toate specialităţile unui spital de urgenţă şi va fi dotat cu tehnologie de ultimă generaţie. Va fi un spital competitiv cu orice mare spital din lume.
Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi este cea mai mare investiţie cu bani europeni care se realizează în capitala Moldovei în ultimii 30 de ani. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau