Iertat de judecători, după ce a dat foc la grajdul vecinului

3grajd

Dimensiune font:

| 05-06-2023 08:59

 * în incendiul respectiv, au pierit trei vaci, doi viţei şi doi cai * ancheta a durat trei ani, nu s-a mai ajuns la rechizitoriu * magistraţii au conchis că nu există interes public în urmărirea faptei


Ion B. din Hârtoape, comuna Vânători, a intrat în belea pe data (număr cu ghionion) de 13 aprilie 2020. Era în plină pandemie şi, neavând altceva mai bun de făcut, omul s-a apucat să-şi cureţe grădina. A strâns un morman de crengi uscate, nişte buruieni aflate în aceeaşi stare, le-a aprins, apoi s-a dus, liniştit, la culcare. Focul a ars mocnit până în zori, când s-a stârnit un vânt puternic, flăcările extinzându-se şi peste gard, la vecin. Au cuprins grajdul acestuia, unde se aflau trei vaci, doi viţei, doi cai, precum şi diverse bunuri aflate în magazia alăturată.

Pompierii au ajuns în sat pe la ora 10.00, au stins incendiul, dar n-au mai putut salva nimic din ce fusese în anexele gospodăreşti. Animalele au pierit toate, carnea s-a făcut scrum, nu mai putea fi consumată nicio ciosvârtă. Ion n-a vrut să-l despăgubească pe vecin şi a fost dat în judecată. I s-a deschis proces penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă.

Cu toate că „incendiul a fost de natură să pună în pericol mai multe imobile şi animale”, după aproape trei ani de anchete, procurorii păşcăneni au emis, în data de 31 martie a.c., ordonanţa de renunţare la urmărirea penală. Judecătorii au confirmat-o săptămâna trecută. „Renunţarea la urmǎrirea penalǎ întrunește condițiile de legalitate şi temeinicie. Conţinutul faptei şi împrejurǎrile concrete de sǎvârşire a acesteia, modul şi mijloacele de sǎvârşire, scopul urmǎrit, urmǎrile produse sau care ar fi putut sǎ se producǎ, judecǎtorul de camerǎ preliminarǎ apreciazǎ faptul cǎ nu existǎ interes public în urmǎrirea faptei”.

Ion a fost iertat, vecinul a rămas cu buzele umflate. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

 Sold out pe bandă rulantă la FITPTI!
27/09/2023 12:15

Desfăsurată in intervalul 4-10 octombrie, editia cu numărul 16 a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanăr Iasi se anuntă a fi una de succes. Programul curatoriat de teatrologul Oltita Cin ...

Dumitru Buzatu a ajuns la Curtea de Ape Iași. El nu vrea să stea în arest preventiv
27/09/2023 11:32

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost adus in urmă cu puţin timp la Curtea de Apel Iaşi, unde se judecă contestaţia deciziei de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestui ...

ANGAJARI LA BMT AEROSPACE IASI!
27/09/2023 11:13

ANGAJARI LA BMT AEROSPACE IASI! BMT Aerospace angajeaza OPERATORI CNC atat calificati, cat si doritori in vederea calificarii la locul de munca. Alatura-te echipei noastre! Adresa: Sos. Iasi - Tomesti nr. 33B. ...

Trafic versus autospeciale Salubris!
27/09/2023 07:59

Cătălin Neculau, directorul general Salubris, explică de ce nu poate face pe plac tuturor. „Masinile de gunoi deranjează in orice perioadă a zilei, dacă vin noaptea deranjează, dacă vin dimineata ...

Morminte în loc de birouri!
27/09/2023 07:59

De mulţi ani, oraşul se confruntă cu o criză a locurilor de veci, care se va amplifica dacă nu se găsesc soluţii. De un cimitir nou se vorbeşte de ani buni, fără ca ideea să se materializeze in vreun ...

Iașul nu mai poate susține toate terapiile de care pacienții au nevoie
27/09/2023 07:47

Stresul si dezavantajele lumii moderne conduc, la copii, la un număr crescut de cazuri de probleme genetice sau dobandirea unor dizabilităti in timpul vietii. Desi se poate ajunge la nefericirea de a trăi de ...

Şefii Ateneului Naţional vor să extindă Cinematograful Victoria
27/09/2023 06:59

Reabilitat, cosmetizat, modernizat şi echipat prin grija şi eforturile şefilor Ateneului Naţional din Iaşi, evident, in colaborare cu Primăria Iaşi,   cinematograful Victoria a fost readus anul ...

Cum se manifestă COVID-ul de toamnă, care bântuie printre ieşeni
27/09/2023 06:43

* „În această perioadă. COVID-19 poate fi foarte uşor confundat cu o viroză de sezon. Din acest motiv trebuie să fim foarte atenţi, deoarece tratamentul trebuie iniţiat precoce, chiar dacă e ...

 Efectele pedepselor la copii. Cicatricile ascunse ale sufletului
27/09/2023 06:42

Odată ce privim mai profund in lumea copiilor, descoperim că, pentru unii, copilăria nu este intotdeauna un tăram al inocentei si bucuriei. Pentru cei care au experimentat disciplina prin corectie, adesea, ...

Detalii halucinante din dosarul unui condamnat pe viață pentru crimă. Şi-a ucis fiica şi soţia, fiind descoperit abia după 15 ani
27/09/2023 00:08

Antonio Arhip, un individ in varstă de 53 de ani, din Targu Neamţ, işi va petrece restul zilelor in detenţie, zilele trecute magistraţii de la Curtea de Apel Bacău condamnandu-l la inchisoare pe viaţă. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei