Ieşean arestat după ce a fost prins conducând, beat şi fără carnet, o maşină neînmatriculată!
Dimensiune font:
* bărbatul de 51 de ani, din Tansa, va sta 30 de zile după gratii, analizele medicale relevând valori record de alcool: 2g/l alcool pur în sange!
Un bărbat, de 51 de ani, din comuna Tansa a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru infracţiuni la regimul rutier.
La data de 19 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava au oprit, pentru control, pe DJ 246, în comuna Tansa, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Tansa.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând 2g/l alcool pur în sange!
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 19 noiembrie a.c., bărbatul cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.
În această dimineaţă, judecătorii ieşeni au semnat pe numele său un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau