Ieşenii, invitaţi la Colocviul „România Întregită la sfârşitul anului 1919”
Dimensiune font:
Mâine, începând cu ora 10, în sala de conferinţe a Muzeului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va avea loc colocviul intitulat „România Întregită la sfârşitul anului 1919. Realităţi şi provocări instituţionale”, prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la ratificarea în Parlamentul ales al României Mari a legilor de unire a Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Bucovinei şi Basarabiei cu Romania.
Autorităţile locale şi personalităţi oficiale din mediul academic, precum Mihai Chirica - primarul Iaşului, Petronel Zahariuc - decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Bogdan Schipor - Centrul de Istorie a Secolului XX, şi Daniel Şandru - coordonatorul Programului Centenar al municipalităţii ieşene pentru perioada 2017-2020 şi cunoscuţi istorici şi jurişti de la Universităţile din Bucureşti şi Iaşi sau de la Arhivele Naţionale ale României vor trata interdisciplinar realităţile şi perspectivele noului stat român la un an de la Marea Unire.
Printre temele abordate în discuţiile din cadrul evenimentului se numără: „Ţară nouă, vremuri noi, legi noi”. Discuţiile pe marginea Constituţiei României Mari, discuţie susţinută de conf. univ. dr. Marius Nicolae Bălan (Facultatea de Drept, UAIC); Funcţia publică şi funcţionarii publici în România în primii ani după Unire, 1918-1923, susţinută de conf. univ. dr. Andrei Florin Sora (Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti) şi Integrarea provinciilor în noua Românie. Cazul învăţământului superior şi al noilor universităţi din Cluj şi Cernăuţi, dr. Cătălin Botăşineanu (Arhivele Naţionale ale României, Filiala Iaşi).
Manifestarea se va încheia cu lansarea volumului România Mare votează. Alegerile parlamentare din 1919 la „firul ierbii”, coordonat de Bogdan Murgescu şi Andrei Florin Sora. Daiana SFREDEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau