Ignatul porcilor
Dimensiune font:
Astăzi, în tradiția populară este sărbătoarea Ignatului, asociată în primul rând cu tăierea porcului * practica nu este specifică doar românilor, ci are origini preistorice * în vechiul Egipt, deși porcul era considerat un animal dezgustător, oamenii îl jertfeau și îl mâncau în mod ritual în cinstea zeului Osiris
Despre Ignat se crede că ar fi o divinitate solara care a preluat numele și data de celebrare de la Sfântul Ignatie Teoforul (sărbătorit pe 20 decembrie) din calendarul ortodox. Sacrificiul sângeros al porcului și ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat (ignis însemnând foc) este o practica preistorică întâlnită și astăzi. Pentru comunitățile arhaice din spațiul romanesc, sângele porcului era un element important pentru practicile de revigorare a soarelui. Observând că astrul intra treptat într-un proces de dispariție, ziua fiind mai scurtă, oamenii considerau că trebuie să intervină în ajutorul lui și făceau acest lucru prin sacrificarea porcilor în cinstea zeului Saturn.
Obiceiuri și superstiții
Cunoscută drept Ignatul porcilor sau Crăciunul țiganilor, sărbătoarea este încărcată de obiceiuri și superstiții. Se credea că în noaptea de Ignat porcii se visează cu mărgele roșii la gât, ceea ce însemnă că vor muri. Se mai credea că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belșugul casei, de aceea pentru a le îndepărta se presară mei și sare împrejurul casei, al hambarelor și al curții. Tăierea porcului era un adevărat ritual, nu se făcea oricum și oriunde. Porcul era văzut că un simbol al agriculturii și pentru că era un sacrificiu ritualic, trebuia să se facă într-o zonă curată a curții, delimitată uneori. După ce se tăia porcul, se făcea o cruce pe frunte sau pe ceafă pe care se presară sare. Aceasta este încă din vremea romanilor un simbol al purității, existând credința că prin tăietură vă ieși sufletul porcului. După ce era sacrificat, animalul era acoperit cu un covoraș, pe care se așeza un copil, ritualul fiind necesar păstrării în bune condiții a cărnii. Se mai spune că la tăierea porcului nu trebuie să fie de față oameni miloși pentru că porcul vă muri mai greu, iar carnea nu va mai fi la fel de bună. Cei care ajută la tăiat primesc pomana porcului, de la care este nelipsită țuica fiartă. Oamenii încercau însă să nu se înfrupte din carnea de porc până la Crăciun. Țăranii ghiceau timpul probabil după splină. În sate se mai păstrează doar în mică parte tradițiile legate de sărbători. Totuși, tăierea porcului de Ignat a rămas un obicei preluat și de generațiile mai tinere, chiar dacă cei mai mulți nu stiu exact că acest obicei vine de la indieni.
Denumirea de Ignat are rădăcini indo-europene
La indieni antici, zeu focului era numit Agni, iar Ignat este considerat un om al focului. Crăciunul a fost inițial închinat Zeului Soarelui și se sărbătorea pe 6 ianuarie, apoi s-a mutat pe 25 decembrie. Odată cu acesta schimbare s-au preluat și obiceiuri. Primul, tăierea porcului pe 20 decembrie. Inițial, sacrificarea porcului avea la origini caracter ritualic, acum are caracter practic. La români, tăierea porcului în gospodăria proprie era un motiv de mândrie și de bucurie, semnalând și apropierea Crăciunului.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau