În şcolile din judeţ vor fi vernisate, lunar, expoziţii de pictură

leganelulluiiisus201310

Dimensiune font:

| 30-09-2019 20:16

* primele patru lucrări premiate din fiecare expoziţie vor fi promovate în municipiul Iaşi, prin intermediul unor bannere

Pentru ca importanţa educaţiei în dezvoltarea copilului, a participării părinţilor la îngrijirea şi educaţia timpurie a copilului să fie înţelese de comunitate, în cadrul proiectului „Şcoli prietenoase în comunităţi implicate” se vor derula acţiuni care să faciliteze accesul comunităţilor la mesajele care încurajează participarea la educaţie.

Astfel, promotorii educaţiei prin artă vor fi chiar copiii de gimnaziu implicaţi în proiect, care îşi vor expune desenele proprii, însoţite de mesaje despre educaţie compuse chiar de ei, astfel încât în fiecare unitate de învăţământ implicată în proiect să fie vernisată, lunar, o expoziţie originală, menită să sensibilizeze întreaga comunitate cu privire la participarea echitabilă şi deplină a copiilor în învăţământul obligatoriu, cu privire la nediscriminare, la toleranţa socială, religioasă sau etnică, subliniind importanţa implicării sociale şi a responsabilităţii civice. Mai mult decât atât, timp de o săptămâna se vor înregistra voturi pentru fiecare lucrare în parte, astfel încât primele patru lucrări clasate din fiecare expoziţie vor fi promovate în şcoli şi în municipiul Iaşi prin intermediul unor bannere. Spre bucuria lor, micii creatori vor fi astfel cunoscuţi şi apreciaţi, iar mesajele şi desenele lor vor ajunge la copii şi la părinţi din diferite comunităţi din judeţul Iaşi.

Aşadar, 300 de copii care învaţă în ciclul gimnazial îşi vor expune desenele la Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Podu Iloaiei (în noiembrie 2019), la Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” din Răducăneni (februarie 2020), la Şcoala Gimnazială „P. Rareş” din Hârlău (mai 2020), la Şcoala Gimnazială Erbiceni (octombrie 2020), la Şcoala Gimnazială Pârcovaci (ianuarie 2021) şi la Şcoala Gimnazială Deleni (aprilie 2021).

Picturile care vor primi cel mai mare număr de voturi vor fi expuse prin intermediul unor bannere inclusiv la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Ziarul Evenimentul angajeaza: Economist Senior / Director Economic Poti fi persoana potrivita daca: - Ai cunostinte solide in domeniul contabilitatii si consultantei fiscale, declaratii fiscale, bilanturi, gestiune si operatii cu personalul, obligatoriu Expert contabil, membru CECCAR activ; - Detii o experienta de minim 5 ani in domeniul contabilitatii societatilor comerciale; - Ai cunostinte avansate ale programului Nexus si al pachetului Office; - Detii o forma juridica de organizare (constituie un avantaj). Descrierea jobului: - Organizarea, conducerea si controlul activitatilor financiar-contabile prin care se asigura evidentierea contabilitatii potrivit conditiilor legale. Inregistrarea si reflectarea in expresie valorica a proceselor economice din cadrul societatii. Elaborarea si propunerea spre aprobare a masurilor de imbunatatire a activitatii economico-financiare a societatii; - Coordonarea echipei din subordine. Responsabilitati: - Coordoneaza, verifica si raspunde de activitatea financiar-contabila a companiei; - Inregistreaza si asigura reflectarea in contabilitatea financiara a operatiunilor derulate de societate si a documentelor fiscal in conformitate cu reglementarile in vigoare; - Vigilenta cu privire la riscuri financiare/legale/de business; Se informeaza permanent de legislatia din domeniul financiar-contabil si transmite informatiile necesare subordonatilor, dar si managementului companiei; Intocmeste la timp si in conformitate cu dispozitiile legale, balantele de verificare, situatiile lunare, trimestriale, semestriale si anuale (declaratii catre ANAF); Asigura platile la termen a sumelor care intra in responsabilitatea firmei fata de bugetul de stat, fata de terti, conform prioritatilor stabilite de conducerea companiei; Evidenta contabila a conturilor de furnizori si client; Realizarea analizelor economice-financiare / alte rapoarte catre managementul companiei; Asigura arhivarea documentelor aferente inregistrarilor contabile; Supervizarea implementarii procedurilor de contabilitate cu ajutorul programului informational. Conditii: - Se asigura intr-un mediu ambiant, birou privat; - Colectiv tanar si bine pregatit; - Program de lucru: luni-vineri, flexibil intre 6-8 ore/zi. - Salar brut 3.500-4.000 RON/Luna. CV pe office@ziarulevenimentul.ro # 0744299159
 Super concert și focuri de artificii în noaptea de Revelion
31/12/2019 15:29

  Cu ocazia trecerii in Noul An Primăria Municipiului Iasi va oferi din nou iesenilor traditionalul concert si focuri de artificii. Din păcate, programul anuntat initial al concertului a suferit o modi ...

FOTO - întâietatea la pețitul fetelor din Ruginoasa, tranșată de jandarmi!
31/12/2019 14:50

 Bătălia de la Ruginoasa, binecunoscuta incăierare de la sfarsit de an dintre deleni si văleni nu a mai avut loc! Cetele de urători, la fel ca in ultimii ani, au iesit pe ulite de la răsărit, doar c ...

Iaşul va avea un spital competitiv cu orice mare spital din lume
31/12/2019 14:22

Construcţia Spitalului Regional Iaşi va fi demarată mai repede decat ne-am fi aşteptat. Contractul de finanţare a fost semnat cu o zi inainte de incheierea anului 2019. „Am semnat, astăzi, contractu ...

Doar 949 ieşeni mai încasează indemnizaţie de şomaj
31/12/2019 14:20

* Iaşul inregistrează 8.242 şomeri, din care 3.723 sunt femei * dintre aceştia, doar 949 mai incasează indemnizaţie de şomaj, restul beneficiind doar de servicii de ocupare gratuite Conform ultimelor da ...

AJOFM Iaşi găseşte, lunar, de lucru pentru aproape 1.000 de oameni
31/12/2019 00:17

* principalii beneficiari sunt şomerii cu varste de peste 45 de ani, 3.221 dintre aceştia reuşind să-şi facă un rost in acest an * 2.711 sunt tineri intre 35 şi 45 de ani, 2.767 au intre 25 şi 35 de ani ...

„2020 ar putea fi anul creşterii gradului de integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi”
31/12/2019 00:08

DA-IS Club (supranumit şi Club de Dezvoltare a Autonomiei şi facilitare a Integrării Sociale) este un proiect de suflet al Asociaţiei Nevăzătorilor din Romania, Filiala Judeţeană Iaşi, promovat de Oana ...

Sănătatea ieşenilor a devenit, în sfârşit, o prioritate
31/12/2019 00:03

La nivelul judeţului Iaşi au fost implementate, in acest an, mai multe programe de screeing prin care a fost evaluată starea de sănătate a populaţiei. Printre ele se numără afecţiunile canceroase, cele ...

Cereri trăsnite în justiţia ieşeană
30/12/2019 21:14

Una din cele mai trăsnite cereri de chemare in judecată inregistrate anul ăsta la Iaşi a fost cea din data de 19 decembrie, prin care reclamanta Maria C. a solicitat instanţei să-l oblige pe Sorin M. la r ...

Ultima săptămână din an, cea mai incendiară dintre toate
30/12/2019 21:13

După aproape două săptămani de aşa-zisă acalmie, pompierii ieşeni au fost ultra solicitaţi in acest sfarşit de an. Nu vorbim aici despre intervenţiile „casnice”, gen scos căţei de prin f ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei