Înainte de Palas ori Ştrand, a fost Purcica
Dimensiune font:
* transferul în Galata, o pură şi norocoasă întâmplare
Fără doar şi poate, zona Palas e principalul loc de promenadă al urbei şi una dintre cele mai importante atracţii turistice. La fel, nu-i nici o noutate că, înainte de ridicarea Palas-ului, acolo a fost Ştrandul Municipal. Dar mai înainte?
Povestea zonei e una destul de curioasă, una în care destinul şi-a băgat adânc mâna. Nu intru acum în detalii şi cifre ce ţin de rigoarea studiului istoric, ci prefer, pentru lejeritatea lecturii să rămân la stadiu de poveste.
Până se se construiască actualul Palat al Culturii, întreaga zonă aparţinea Curţii Domneşti şi a înalţilor dregători moldoveni. Pe deal, construcţiile somptuoase, iar în vale, spre Podu Roş se afla ceea ce, în termenii de azi, s-ar numi o micro-staţiune balneară.
Acolo, la băii, sus-puşii vremii îşi tratau reumatismele, gutele ori bojocii prin împachetări în preţiosul nămol. Îşi mai tratau, probabil, şi bolille sufletului, la o şuetă în compania divelor din Evul Mediu târziu. Tot un soi de Palas, la standardele timpurilor de atunci. Un fel de Purcica.
S-au unit Principatele, a venit Monarhia, apoi secolul XX. La începutul căruia, pe temeliile palatului domnesc s-a înălţat actualul Palat al Culturii. Băile au fost lăsate în paragină, ba, mai mult, tot molozul şi toate deşeurile de la construcţia din deal au fost zvârlite aici.
Au venit comuniştii la putere, iar ăştia n-aveau cum să-şi amintească de curtea domnească pentru simplul motiv că ei n-au fost niciodată domni, ci doar tovarăşi. Tovarăşi cu ambiţii mari. Dar îşi aveau loc şi unele mai mici, cum ar fi zămislirea unui lăcaş de relaxare pentru oamenii muncii. Un ştrand, în înţeles popular.
S-au pus pe excavat şi nivelat, iar când au dat de magicul nămol, i-a luat cu nervi.
Ar fi lăsat toate baltă, dar nu se putea defel. Planul era plan şi trebuia aplicat de îndată. Neabătut. Au scos mâlul de acolo şi l-au dus, ţinându-se de nas, la marginea de atunci a oraşului, la poalele Galatei, unde, pe vremuri fusese o ditamai mlaştina, desecată în secolul XIX. Chestia asta n-o ştiau edilii ştrandului...
Văzând că vremea trece şi nămolul tot nu se mai usucă, i-a cam luat cu minunare. Careva a avut năstruşnica (dar foarte inspirata) idee de a comanda câteva foraje. Iarăşi minunare. Izvoare sulfuroase, nămol din belşug, calitate ultra, tot tacâmul pentru o staţiune balneară. Şi prilej pentru a raporta la Capitală o nouă şi neaşteptată realizare.
Numai că, până să fie gata băile, adierile vântului aduceau duhoarea mâlului către noile blocuri muncitoreşti din vecinătate. Ca la porci, şi-au spus înciudaţi locatarii. Toponimul de Purcica a venit de la sine, pe cale naturală.
Băşcălie ieftină, de nici doi lei. Apa sulfuroasă de aici e chiar mai tare decât aia de la Karlovy Vary. Că nu-i deloc radioactivă! Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau