INCENDIAR: Tânără din Iași, acuzată că a șantajat o fată cu un film porno!
Dimensiune font:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a unei tinere * aceasta este acuzată de șantaj și participație improprie la infracțiunea de fals intelectual * după prinderea în flagrant pentru șantaj, tânăra s-ar fi dat drept altă persoană în fața oamenilor legii
O femeie în vârstă de 24 de ani, din Iași, va fi nevoită să dea explicații în instanță, după ce a fost acuzată de anchetatori că ar fi șantajat o fată.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus recent trimiterea în judecată a Dianei Iuliana Butnariu.
Tânăra de 24 de ani este acuzată de comiterea infracţiunilor de şantaj și participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, fapte reținute în concurs.
Acum, urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al procesului penal, după care magistrații vor asculta ce au de spus procurorii și inculpata, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Flagrant organizat de anchetatori
Procurorii ieșeni au explicat și de unde a pornit totul. „Pe data de 24 ianuarie 2014, inculpata a amenințat persoana vătămată M.I.R. cu darea în vileag a unei fapte compromiţătoare pentru aceasta, constând în aducerea la cunoştinţa publică a unei înregistrări video cu caracter indecent în legătură cu activitatea de videochat a persoanei vătămate, pretinzând de la aceasta suma de 1.000 de lei, bani pe care persoana vătămată i-a remis inculpatei la aceeași dată. Cu ocazia primirii banilor, inculpata a fost prinsă în flagrant de polițiști și, fiind dusă la sediul Poliției pentru audieri, a comunicat datele de identitate ale unei alte persoane”, a declarat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Conform acesteia, „toate persoanele beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive”. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau