Începe modernizarea zonelor Strugurilor și Tudor Neculai!
Dimensiune font:
Primarul Mihai Chirica a anunţat, în cadrul şedinţei de Consiliu Local de ieri, că lucrările de modernizare ale unor străzi importante din oraş vor începe luna aceasta. Este vorba de strada şi aleea Strugurilor, dar în special de Aleea Tudor Neculai. „Contractul de lucrări a fost semnat în decembrie 2018, însă aşteptăm ca vremea să ne permită realizarea lucrărilor. Cel mai probabil acestea începe în martie 2019, urmând să dureze 18 luni”, a spus edilul.
În urma licitației, câștigătoare a fost desemnată Asocierea SC Conest SA – SC Mecon Iași SRL pentru o sumă de 15.453.258,15 lei, fără TVA (18.389.377,2 lei, cu TVA). Aleea Tudor Neculai, o cale de circulație paralelă cu bulevardul Nicolina, este deosebit de importantă mai ales la orele de vârf, întrucât preia o parte din traficul de pe Şoseaua Nicolina.
Strada Strugurilor are o lungime de 1.487,85 metri, aleea Strugurilor de 2.192,12 metri și aleea Tudor Neculai de 2.212,06 metri. Modernizarea arterelor rutiere menționate va consta în realizarea unei îmbrăcăminţi din mixturi asfaltice cilindrate la cald, corectarea profilului longitudinal şi transversal al străzii, asigurarea scurgerii apelor pluviale, refacerea trotuarelor, montarea bordurilor, precum și aducerea la cotă a căminelor de canalizare și a gurilor de scurgere. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau