Incredibila poveste a veteranului centenar, la 70 de ani de căsnicie
Dimensiune font:
Fost prizonier de război în Siberia, Gheorghe Căleap a împlinit 100 de ani * pe 23 ianuarie, stră-stră-bunicul veteran aniversează şi 70 de ani de căsnicie
A luptat în război, a fost prizonier, a îndurat gerul cumplit şi munca grea în minele de cărbuni din Siberia. Însă a rezistat. L-au ţinut în viaţă puterea şi voinţa de a trăi, dar şi dorul de cei dragi de-acasă. Asta este, în doar câteva cuvinte, uluitoarea poveste de viaţă a lui Gheorghe Căleap, din comuna Letea Veche, judeţul Bacău. La sfârşitul săptămânii trecute, soţul, tatăl, bunicul, stră-bunicul şi stră-stră-bunicul Gheorghe Căleap a împlinit 100 de ani. Sunt cinci generaţii în familie, iar cel mai mic membru are 3 ani. Fratele lui de 96 de ani, iar Maria, soţia lui, va împlini 93 de ani. Din care 70 de ani i-a fost alături lui Gheorghe. O căsnicie cât o viaţă de om.
Fosta soţie l-a crezut mort şi s-a recăsătorit cu cel care l-a îngropat
Povestea lui Gheorghe Căleap este fascinantă. S-a căsătorit la 19 ani, iar la 21 de ani avea deja doi copii şi a fost luat în armată. A fost înregimentat la Compania 25 Infanterie la Vaslui, în 1941. Chiar dacă era în război, n-a stat prea mult pe gânduri şi într-o zi a fugit acasă, ştiind că urma să plece pe front. A plecat la război şi s-a întâlnit cu fratele său mai mare, Alexandru. El a căzut prizonier, apoi a fost ucis. Gheorghe a dat peste mormântul lui. Erau îngropaţi cinci ostaşi în aceiaşi groapă. Un an mai târziu, în 1942, pe când luptau la Cotul Donului, şi Gheorghe a căzut prizonier. A fost dus, împreună cu alţi prizonieri, în Kazahstan, la Karagandy, la minele de cărbuni. Acolo a fost viaţa grea. „Ne-au cazat în nişte bordeie în pământ. Eram câte 40-50 de prizonieri într-un bordei şi dormeam pe jos. Mai făceam căldura la soba cu cărbuni-ugli, cum ziceau ruşii. Era rău pentru că nu aveam condiţii de spălat. Fiecare se descurcă cum putea”, a spus Gheorghe Căleap. Aşa au trecut anii, iar în1948 a fost eliberat. „Ne-au dus la Odessa, ne-au dat câte 1000 de ruble, pe care am fost obligaţi să-i cheltuim acolo în oraş, după care ne-a urcat în trenuri, fiecare pe destinaţia lui”, a continuat povestea Gheorghe Căleap. Când a ajuns acasă, a găsit totul în ruină. Familia l-a crezut mort. „A venit acasă un fost coleg de-al meu din război care a spus familiei mele că am murit şi că el mi-a făcut mormântul. Soţia mea s-a recăsătorit cu cel care a zis că m-a îngropat”, îşi aminteşte fostul prizonier de război. Se apropia de 30 de ani şi trebuia să o ia de la zero.
În 1949 s-a căsătorit cu Maria cu care a făcut patru copii şi sunt împreună şi în ziua de azi. A muncit în agricultură până în decembrie 1981 când a ieşit la pensie. „A avut noroc că m-a luat. Nu avea nimic. Am muncit şi am ieşit la lumină. Au trecut anii. Acum e sănătos tun. Mai bea câte un pahar de vin, chiar dacă nu prea are voie. Zice că alungă microbii”, a spus Maria, femeia care de 70 de ani îi înseninează viaţa.
Mort de foame, a aruncat din tren plăcintele oferite, de teamă să nu fie otrăvite
Tradiţia militară este continuată în familia Căleap. George este locotenent la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău şi este impresionat de patimile îndurate în război, pe care bunicul i le povestea când era încă în putere. Unele dintre aceste poveşti se terminau cu lacrimi în ochi şi cu aceeaşi întrebare la care nu îşi găsea răspunsul- „De ce a trebuit să fie el acolo, de ce anii lui de tinereţe au fost chin şi durere?” .
Povestea care l-a impresionat cel mai mult a fost cea a plăcintelor aruncate din tren. „Când s-a întors din prizonierat, în 1948, în trenurile care i-a adus în ţară erau infiltraţi şi activişti comunişti care le spuneau prizonierilor că românii îi urăsc din cauza faptului că au luptat împotriva Rusiei şi că vor încerca să îi otrăvească şi din această cauză să nu primească nimic din ce le vor oferii oamenii în gări. Doar că nu era aşa, ci din contra, românii îşi aşteptau semenii căzuţi prizonieri. Când a coborât într-o gară bunicul a primit de la o femeie, o mamă care îşi aştepta şi ea feciorii să se întoarcă acasă, mai multe plăcinte calde pe care le-a băgat în sân. A mulţumit, s-a suit înapoi în vagon şi după ce trenul a plecat, a deschis geamul şi le-a aruncat de frică să nu fie otrăvite. După atâţia şi atâţia ani bunicul îşi aducea aminte de acele plăcinte, de femeia care i le-a dat şi îmi zicea că el ştie că nu aveau cum să fie otrăvite şi că nu trebuia să le arunce. După atâţia şi atâţia ani de chin bunicul nu mai era obişnuit ca cineva să îi arate bunătate”, a spus nepotul său. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau