Inculpat iertat de victima unuia dintre cele mai stupide accidente de circulaţie petrecute la Iaşi

default

Dimensiune font:

| 27-10-2020 23:27

 * călcată cu maşina în timp ce mergea pe trotuar, partea vătămată a avut nevoie de patru luni şi jumătate de spitalizare

Toma S. din Tomeşti a fost victima unuia dintre cele mai stupide accidente de circulaţie petrecute vreodată pe raza judeţului Iaşi. Nefericita întâmplare s-a petrecut în seara de 25 mai 2018, în jurul orei 21.00. Aflat la volanul Fordului său, Ionuţ O. nu a respectat obligaţia impusă de prezenţa indicatorului „oprire” şi a forţat pătrunderea în intersecţie, fără a mai acorda prioritate unui Mercedes ce venea din stânga. Imprudentul şofer a avut totuşi reflexe bune, evitând impactul, însă a ajuns cu maşina pe trotuarul din dreapta, unde l-a izbit din plin pe pietonul Toma S. Acesta a fost proiectat 30 de metri mai încolo, iar în urma căderii s-a ales cu numeroase leziuni, traumatisme şi fracturi, dar a scăpat cu viaţă. Dus în stare gravă la spital, el a rămas internat acolo patru luni şi jumătate.

Între timp, lui Ionuţ i s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiind trimis în judecată, în stare de libertate, cu o săptămână înainte de declanşarea stării de urgenţă. Externat, Toma s-a constituit şi parte civilă în proces, cerând daune de 20.000 lei.

Disperat că va rămâne fără bani şi va ajunge după gratii, Ionuţ s-a împrumutat de pe unde a apucat, a contactat partea vătămată, i-a achitat suma pretinsă şi a rugat-o să-şi retragă plângerea. Că şi-aşa are de crescut un copil care numai belele-i face. Deşi a fost la un pas de moarte, Toma l-a iertat. Pe 13 octombrie, cei doi au mers împreună la notar, unde Toma a semnat declaraţia prin care îşi retrage plângerea. Astfel, la termenul de judecată de săptămâna trecută, instanţa n-a avut altă variantă decât decizia de încetare a procesului penal. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:01


1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
Curtea de Apel Iasi a pulverizat 160 de ani de puscarie in dosarul  “Reţeaua Căpcăunului” cu  peste 25 de volume de documente
05/12/2020 10:35

Precum celebrul de-acum dosar din sudul ţării, şi la Iaşi o anchetă laborioasă şi indelungată de crimă organizată a fost efectiv făcută zob in Justiţie, exact in ziua in care trebuiau pronunţate s ...

Un pescar amator s-a ales cu condamnare după ce a evitat un accident rutier
05/12/2020 00:33

Pasionat de pescuit, in data de 16 iunie 2019, Bogdan a mers, impreună cu mai mulţi prieteni la lacul Corneşti, de langă Horpaz. Pescarii amatori au ajuns acolo in jurul orei 17.00 şi aveau in plan să pet ...

Cinci pacienți decedați la Parhon, din cauza coronavirusului
04/12/2020 19:04

* pacientii decedati aveau varsta sub 60 de ani si ar fi putut avea o sansă dacă erau internati mai devreme intr-un spital În ultima perioadă, la Spitalul Parhon din Iasi s-au inregistrat cinci decese ...

Manageri noi la Infecțioase și la Spitalul de copii
04/12/2020 18:57

Managementul a doua unităti medicale din Iasi a fost schimbat. De astăzi, la conducerea Spitalului de Boli Infectioase „Sf.Parascheva” este Florin Rosu, iar la Spitalul de  Copii „Sf. M ...

Ajunul lui Moş Nicolae. Ziua ghetuţelor lustruite
04/12/2020 16:38

Sfantul Nicolae este sărbătorit in fiecare an pe 6 decembrie, această dată amintind de ziua cand, in anul 342, trupul lui a fost depus in biserica Mitropoliei Myrei. El este recunoscut mai ales pentru min ...

Bucuria Crăciunului rămâne aceeași! Palas ți-a pregătit mii de cadouri în valoare de 18.000 de euro
04/12/2020 16:03

2020 a fost un an diferit pentru toată lumea, motiv pentru care vrem ca finalul lui să fie unul de poveste. Bucuria Crăciunului rămane aceeasi, indiferent de circumstante si distante! Asa că #impartecuceid ...

Centura Bacăului, inaugurată de Iohannis și Orban, a crăpat deja. Un șofer s-a ales cu cauciurile tăiate
04/12/2020 14:45

A apărut prima problemă pe Centura Bacăului, inaugurată in plină campanie de Iohannis si Orban. Cinci soferi si-au schimbat anvelopele din cauza unei gropi din autostrada dată in folosintă in plină camp ...

COVID s-a instalat în Poliția Iași. Șeful și mai mulți subalterni sunt bolnavi
04/12/2020 11:55

Comisarul-şef Costel Gitlan, inspectorul-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, a fost depistat pozitiv cu noul tip de coronavirus. Simptomele afectiunii au fost uşoare si nu a fost necesară in ...

Accident pe DN 11, la Onești. O mașină s-a răsturnat
04/12/2020 11:30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Romane informează că pe DN 11 Oneşti – Bacău, in zona localităţii Brătila, judeţul Bacău, un autoturism s-a răsturnat pe partea carosabi ...


Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei