Industria antichităţilor în plin avânt
Dimensiune font:
* practic, în fiecare weekend este un târg de vechituri * numărul expozanţilor şi volumul de marfă oferită muşteriilor a crescut exponenţial în ultimii 3-4 ani * „afacerea” a fost exportată şi-n alte oraşe din Moldova, precum Suceava ori Vaslui * profitul poate fi şi de 2500 de ori mai mare ca investiţia * neguţătorii-colecţionari sunt „scanaţi” permanent de către cei de la patrimoniu
Până prin 2009-2010, era considerat doar un banal comerţ cu vechituri, o dambla a câtorva ciudaţa, obsedaţi de trecut. Toată „afacerea” se derula în talcioc ori la Galeriile Anticariat „Grumăzescu”. Celelalte anticariate din târg se rezumau doar la cărţi şi discuri. Mai rar, foarte rar, ceva gramofoane ori corpuri de iluminat de dimnesiuni mici. În talcioc era adevăratul peisaj. În fiecare duminică, vreo şapte-opt tarabe pe care stăteau înghesuite într-o ordine doar de vânzător ştiută monezi vechi, bancnote, tablouri, diverse obiecte de decor, mobilier de volum mic, stilouri, ceasuri, argintărie, chiar aur. Aparate de radio de pe vremea lui Pasvante, machete de maşini arhaice, tabachere, ceainice, tot soiul de mărunţişuri.
Muşterii, la greu, vânzoleală maximă, târguială la sânge. Se vânturau bani buni şi cineva a sesizat potenţialul tipului ăsta de comerţ. Şi a început să organizeze tîrguri „de specialitate”. Iniţial, la Moldova Mall şi pe pietonalul din faţa Primăriei. Afacerea a prosperat, s-a dezvoltat de la an la an şi , treptat, s-a ajuns la o adevărată industrie. Acum, aproape în fiecare weekend are loc câte o manifestaţie de tipul ăsta. La Carrefour Era, la Palas şi, de luna trecută, pe Lăpuşneanu, în zona fostului anticariat Grumăzescu. Doar la această din urmă locaţie e gratis, cel puţin deocamdată. În rest, negustorii plătesc. Închiererea unei mese pentru o perioadă de trei zile (vineri, sâmbătă şi duminică) îl costă pe anticar 90 de lei. La Palas (pe motiv de vad mult mai bun) e mult mai scump. 250 de lei.
Traficul cu vechituri e la apogeu, a ajuns o adevărată modă, s-a răspândit şi-n celelalte judeţe din Moldova. La Suceava, Vaslui ori Galaţi.
Cât îi priveşte pe comercianţi, există un „nucleu dur” al ieşenilor, vreo zece oameni ce nu ratează niciun eveniment, au ajuns să trăiască doar din asta. Şi nu o duc deloc rău. Dar, mai mereu vin şi expozanţi din alte judeţe, au ajuns la Palas şi colecţionari de antichităţi de prin Cluj, Arad ori Timişoara. Am spus colecţionari, pentru că ei asta sunt în primul rând. Au pasiune, comerţul e doar de nevoie. Ca să trăiască şi ca să-şi poată finanţa hobby-ul.
Deşi pe termen lung e ceva foarte profitabil, se întâmplă să tragi şi câte o gherlă, să ieşi pe un minus brutal. Asta înseamnă vânzări de numai câteva sute de lei în cele trei zile de târg. Că-n afară de taxa de masă, mai sunt şi alte cheltuieli. Alea din faza de pregătire a acţiunii - investiţia în marfă, chinuiala cu restauratul, identificarea, estimarea etc. Apoi acolo, la târg, unde stai de la 10.00 dimineaţa până la 22.00, mai un suc, mai o cafea, un hot-dog, şaorma ceva, se duc banii.
Dar se pot da şi lovituri grele, au fost târguri la care unii expozanţi au încasat şi 6-7000 de lei. Plus că socializezi, stabileşti nişte contacte, capeţi clienţi constanţi, cărora le vinzi şi-n perioadele dintre târguri.
Grosul mărfurilor vânturate la asemenea evenimente provine din anii '40-'60, perioada comunistă fiind la mare şi permanentă căutare. Vederi poştale, cărţi, insigne. Cel mai bine se câştigă însă din machetele de maşinuţe din epocă. Luna trecută, un model de autocar luat din talcioc cu 2 lei s-a vândut în Palas cu 5000.
Boschetarii, la baza „business”-ului
Sursele de aprovizionare a acestor anticari de tip free-lancer? În primul rând, talciocul. Trebuie mers acolo în fiecare duminică, la primele ore ale dimineţii. Să ajungi la poartă chiar înainte de deschidere, cu noaptea-n cap. Atunci e bătaia peştelui, rost de chilipiruri. Urmează boschetarii. Cu ăştia-i ceva mai complicat că dacă ai luat un singurul lucru de la unul din ei, te asaltează apoi o hoardă întreagă, asfixiindu-te cu fleacuri şi răgălii. Dar se mai întâmplă, cam o dată dintr-o sută, să dai lovitura.
Mai sunt magazinele ce aduc mobilă veche şi diverse nimicuri de prin Vest. Normal, ca-n orice zonă de hobby, nu se poate fără schimburi între colecţionari. Şi aici poate fi rost de capac mănos, tu ai clientul, colegul are marfa, se cade la pace. Ori invers.
Ca o aşa afacere să poată fi pusă pe roate, pe lângă indispensabila pricepere în domeniu, mai trebuie şi o investiţie serioasă. Câteva zeci de mii de lei pentru un stoc rezonabil de marfă. Preţ de achiziţie, că la cel de vânzare, ar însemna 3-4 milioane minim. E vorba de lei noi, nu din ăia dinainte de 2005.
De când târgurile au căpătat ritmicitate, monezile au dipărut de pe tarabe. Cele cât de cât valoroase. Cine vinde aşa ceva, o face de acasă. Pentru că au fost luaţi la ochi de către cei de la patrimoniu. Nimeni nu riscă amenzi enorme ori puţintică răcoare pe motiv de trafic ilegal. În categoria asta de produse care „frig” mai intră icoanele pictate de mână, tablouri vechi, unele bancnote, unele timbre („Cap de Bour”, cele cu Carol al 2-lea, medalii, bijuterii, tapiserii (covoraşe pictate ce se pun pe perete), sunt şi câteva ceasuri ce intră sub incidenţa Legii Patrimoniului, cum ar fi cele ce au aparţinut lui Eminescu, Kogălniceanu ori Cuza. În general, chestii făcute înainte de 1900.
Preţ excelent se poate scoate şi din unele electronice străvechi, cum ar fi aparatele de radio produse în anii interbelici. Cele mai valoroase sunt cele marca Philips, fabricate în Suedia de către nazişti, ori cele Telefunken din aceeaşi perioadă.
De vreo doi ani, la aceste târguri s-au lipit şi cei cu produse handmade. Sunt un capitol aparte, un alt subiect. Aşa i-au privit şi organizatorii, care-i taxează mult mai dur. Despre aceştia, cu altă ocazie. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau