Informația care zguduie MAI-ul! Metoda prin care șeful Jandarmeriei a reușit să încaseze peste 30.000 lunar

download (54)

Dimensiune font:

| 20-07-2020 11:03

 Șoc total la varful unei instituții importante din România! Salariu de peste 30.000 de lei: Cum este posibil

 

Șoc total la vârful unei instituții importante din România. Se pare că,  secretarul de stat Bogdan Despescu a intrat  în posesia informației cu privire la lefurile absolut halucinante pe care inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu le-ar fi încasat pentru ultimele trei luni, scrie bugetul.ro

Mai mult decât atât, conform național.ro, DNA-ul militar așteaptă în orele următoarele ”hârtiile” oficiale de la MAI. Cele din care, după cum deja a fost informată conducerea ministerului, reiese că șeful IGJR, Bogdan ”Mîțu” Enescu ar figura pentru lunile aprilie, mai și iunie cu următoarele sume : 32.000 lei, 29.000 lei și 35.000 lei! Adică nu mai puțin de 350 milioane lei vechi pentru o singură lună!!!

Iar singura explicație pentru cum s-a ajuns la aceste cifre de-a dreptul astronomice pentru nivelul nu doar al MAI, dar chiar și pentru unii CEO al unor companii renumite din mediul privat este cea regăsită în nota informativă care deja a șocat întreg sistemul : colonelul Enescu și-a băgat ore suplimentare la greu. De fapt, câte ore a vrut el! Urmând însă acum o amplă verificare cu privire la ”graficul” orelor suplimentare cu care ar figura ”pe fluturaș” inspectorul general al Jandarmeriei Române : 360 pentru aprilie, 240 pentru mai și 220 pentru iunie! Ceea ce, cel puțin pentru aprilie reiese că în afara celor opt ore regulamentare, șeful Jandarmeriei ar mai fi băgat câte 12 ore suplimentare pe zi, timp de 30 de zile!

Astfel că Bogdan Enescu ar fi avut toată luna respectivă câte doar patru ore pe zi disponibile zilnic! Ca să doarmă, să mănânce, să se antreneze și să acorde șia tenția necesară tinerei subofițer pe care a transferat-o chiar la cabinetul său.

 

Mai mult, Bogdan Enescu nu a avut  nici măcar aprobarea necesară a secretarului de stat Despescu sau ministrului Marcel Vela pentru a își putea trece aceste ore suplimentare pe fișele financiare. Astfel că pentru aceleași luni, ceilalți inspectori generali figurează cu sume mult, dar mult inferiroare celor ale ”bobocului” în ale conducerii unei structuri centrale.

Deși figurează cu 35.000 de lei încasați doar pe luna aprilie și deține locuință în garnizoana București- Ilfov, colonelul Enescu a reușit să își înduplece subalternii din comisia de acordare a chiriei să-i dea și bani de chirie! Atât lui, cât și lui ”Iubi”, după cum reiese din rapoartele informative care ”curg” la adresa celui impus la conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române de către Marian Petrache. Asta cu toate că Enescu nu are cum să nu cunoască prevederile atât ale Codului penal, cât și ale Hotărârii de Guvern nr.1867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate…

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
18/04/2024 19:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Premieră absolută la Teatrul Național Iași - „De dinaintea amintirii”
18/04/2024 16:52

O nouă productie a Teatrului National Iasi este pregătită de lansare. Premiera absolută a spectacolului „De dinaintea amintirii” după David Vann, in regia lui Florin Caracala, va avea loc pe 20 ...

Începe
18/04/2024 15:15

  Casa de Cultură a Studentilor Iasi si organizatiile studentesti anuntă cea de-a XXIV-a editie a Festivalului Studentilor Ieseni "FEStudIS" În perioada 20 - 28 Aprilie, Casa de Cultur ...

Drumul spre noua ta casă începe vineri la Salonul Imobiliar Palas
18/04/2024 14:48

Drumul spre noua ta casă incepe vineri la Salonul Imobiliar Palas Iaşi, 18 aprilie 2024 O locuintă nouă este un vis implinit si dacă ti-ai propus ca anul acesta să faci marele pas, dar incă nu ai găsi ...

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro
18/04/2024 12:49

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (Romania) efectuează astăzi percheziţii in mai multe locaţii, inclusiv in instituţii publice, din judeţul Botoşani, in cadrul unei anchete privind o fraudă ...

Două firme se luptă pentru un contract de câteva milioane de euro, la Colegiul „Mihai Eminescu”
18/04/2024 08:26

Pe adresa Primăriei Municipiului Iasi (PMI) au fost primite două oferte la licitatia pentru lucrările de reabilitare termică si eficientizare energetică a Colegiului National „Mihai Eminescu”. ...

Elevii ieşeni vor să cucerească Hong Kongul
18/04/2024 08:25

Primarul Mihai Chirica a premiat, miercuri, mentorii şi membrii echipei First Carol Generation din cadrul Clubului de Robotică CaroLIIS al Şcolii Primare Carol I. Ei vor reprezenta Romania la First Lego Leag ...

Construcţiile s-au convertit în motorul economiei ieşene
18/04/2024 08:24

* aici, necesarul de personal a urcat la 4717 * in servicii situaţia nu-i deloc una fericită * doar cinci locuri de muncă in comerţ, 24 in HoReCa, iarăşi nimic in asigurări, tot cele 15 posturi de şofer ...

„Tarași & friends”. Experiențele refigurativului
17/04/2024 16:05

ArtEast Gallery vă invită joi, 18 aprilie, de la ora 18:00 la vernisajul expozitiei „Tarasi & friends”, curatoriată de Dana Lungu si Dan Lungu. Expozitia va putea fi vizitată in perioada 18 ...

Bebelușul găsit mort în mașina de spălat, în Suceava, a avut parte de o moarte cumplită. Ce a dezvăluit raportul preliminar de necropsie
17/04/2024 13:23

Apar noi detalii in cazul bebelusului din Suceava găsit mort in masina de spălat. Potrivit raportului preliminar de necropsie, acesta a fost strangulat. Raportul preliminar de necropsie a indicat că fătul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei