Inovaţia care sparge tăcerea
Dimensiune font:
Doi elevi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” au creat un dispozitiv care le conferă voce persoanelor cu deficienţe de vorbire * prototipul a fost prezentat şi premiat la olimpiada naţională de proiecte din Statele Unitate ale Americii * cei doi inovatori, Şerban Şlincu şi Alexandra Manciu, s-au întors acasă cu medalii de argint
Doi elevi ai Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Suceava au creat un dispozitiv ca să le confere voce persoanelor cu deficienţe de vorbire. Transformă cuvintele scrise în sunete. Este drept că astfel de aparate există pe piaţă, chiar şi geniul Stephen Hawking foloseşte unul, însă sunt extrem de costisitoare. Dispozitivul realizat de Şerban Şlincu şi Alexandra Manciu se vrea a fi mai accesibil ca preţ şi mult mai flexibil decât cele deja existente. „Dispozitivul constă în două plăcuţe, au câte şase butoane dispuse în forma naturală a mâinii. Butoanele sunt legate la câte o rezistenţă, sunt conectate la nişte fire, care sunt conectate la plăcuţa arduino. Plăcuţa este un element de legătură între mai multe componente. Avem un hard SD pe care am stocat mai multe cuvine. Aparatul mai are şi un difuzor”, ne-a spus Alexandra.
Întrebat de ce nu au folosit o tastatură clasică, ci două plăcuţe în care au prevăzut butoane pentru consoane şi vocale, Şerban ne-a răspuns: „Am vrut ca dispozitivul să fie portabil. Tastatura este portabilă, dar trebuie conectată la un dispozitiv gen laptop. Pe de altă parte, tastatura clasică necesită o mobilitate mai mare a mâinilor. Noi am conceput dispozitivul pentru persoane imobilizate la pat, care îşi pot mişca doar foarte puţin degetele”. Cei doi elevi ne-au spus că mai au de muncă la dispozitiv fiindcă vor să-i dea un aspect comercial.
Citeşte şi: Investiţiile continuă pe Aeroportul Salcea
Au cucerit argintul în SUA şi au reprezentat ţara pe banii lor
Sucevenii au prezentat prototipul la Olimpiada naţională de proiecte „I – Sweeep” care s-a desfăşurat în Statele Unitate ale Americii, în perioada 26 aprilie - 1 mai. Competiţia a fost acerbă. S-au calificat elevi din peste 60 de ţări ale Lumii şi au fost prezentate aproape 400 de invenţii şi inovaţii. La final, tinerii din Suceava au fost premiaţi cu medalia de argint.
Şerban şi Alexandra au fost însoţiţi de profesorul care i-a coordonat, Anca Greculeac. Ea ne-a mărturisit că elevii care au cucerit argintul au călătorit pe banii lor. Şcoala nu a avut posibilitatea să-i sprijine financiar. Anca Greculeac ne-a spus că a încercat să găsească sponsori, dar nu a reuşit. „Şi-au cumpărat unele dispozitive din banii lor. Am cerut sprijin de la trei societăţi, dar nu a fost să fie”, ne-a spus Anca Greculeac, coordonatorul Clubului de inventică de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”.
Oana ŞLEMCO
50 de dolari, atât costă prototipul aparatului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau