Înscrierile la creşele ieşene: doar 1.059 de „norocoşi” !

crese

Dimensiune font:

| 14-06-2020 22:38

 * de fapt, doar 701 de locuri sun disponibile anul acesta, 358 de locuri fiind rezervate copiilor reînscrişi * spre comparație, în luna iunie a anului trecut, în perioada de înscrieri erau disponibile 325 de locuri, ceea ce înseamnă că în acest an vor fi libere cu 276 de locuri mai mult decât în 2019

Primăria Municipiului Iași și Direcția Creșe continuă pregătirile pentru redeschiderea în cele mai bune condiții a creșelor din oraș, precum și pentru înscrierile pentru locurile disponibile. Redeschiderea creșelor va deveni posibilă în funcție de evoluția pandemiei COVID-19, abia după ce riscurile de infectare vor fi reduse la minim, în funcție de deciziile care vor fi luate la nivel național.

În prezent, Direcția Creșe dispune de 959 de locuri în cele 11 creșe deschise, din care 601 sunt disponibile pentru înscrieri, iar 358 sunt rezervate copiilor reînscriși. Spre comparație, în luna iunie a anului trecut, în perioada de înscrieri erau disponibile 325 de locuri, ceea ce înseamnă că în acest an vor fi libere cu 276 de locuri mai mult decât în 2019. La cele 959 de locuri se vor adăuga 100 de locuri la Creșa nr. 1, unde în prezent se desfășoară lucrări de modernizare și extindere, lucrări care vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an. Cele 601 locuri disponibile sunt repartizate astfel: Creṣa nr. 2 - 48, Creṣa nr. 6 - 20, Creṣa nr. 8 - 65, Creṣa nr. 9 - 60, Creṣa nr. 10 (la care s-au încheiat recent lucrări de modernizare) - 80, Creṣa nr. 14 - 31, Creṣa nr. 15 - 50, Creṣa nr. 19 - 55, Creṣa nr. 24 - 29, Creṣa nr. 25 - 66,

Creṣa Municipală (amenajată în 2019 la fostul Hotel Municipal) - 97.

Până la noi informații și decizii privind data redeschiderii creșelor, Direcția Creșe a elaborat criteriile de departajare la înscriere. În funcție de opiniile exprimate de părinți, aceste criterii pot suferi îmbunătățiri. Indiferent de eventualele modificări, conducerea Primăriei Municipiului Iași îi asigură pe ieșeni că fiecare caz în parte va fi analizat cu atenție și responsabilitate maxime și că vor fi căutate soluții pentru fiecare solicitare.

Arondarea pe 11 zone

Principala noutate adusă de proiectul acestui regulament de înscrieri vizează arondarea zonelor Municipiului Iași în funcție de creșele existente. Concret, Municipiul Iași a fost împărțit în 11 zone, care cuprind toate creșele existente în prezent. Arondarea este următoarea: Creșa nr. 1 (după redeschidere) - Bularga - Zona Industrială, Creṣa nr. 2 - Frumoasa - Bucium, Creṣa nr. 6 - Centru, Creṣa nr. 8 - Moara de Vânt – Tătărași - Aviației, Creṣa nr. 9 - Alexandru cel Bun, Creṣa nr. 10 - Centru, Creṣa nr. 14 - Copou – Păcurari, Creṣa nr. 15 - Galata – Mircea cel Bătrân, Creṣa nr. 19 - Nicolina - CUG, Creṣa nr. 24 - Dacia, Creṣa nr. 25 – Păcurari, Creṣa Municipală – Țicău – Sărărie. „Dacă într-o creșă vor rămâne locuri libere după ce va prelua solicitările din zona arondată, atunci acestea vor fi folosite pentru soluționarea cererilor din alte zone, în funcție de criteriile menționate”, spun reprezentanţii Primăriei. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Incendiu de proporții în Suceava: Un bloc de locuințe arde ca o torță
20/04/2024 13:14

Un incendiu a izbucnit, sambătă, la acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Rădăuţi. La faţa locului intervin pompierii suceveni care, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, acţion ...

Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
20/04/2024 13:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei