Investiţie de peste 30 de milioane de lei la Vaslui
Dimensiune font:
Un proiect derulat de la Delgaz la Vaslui va duce la creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuţie.
Investiţia este cofinanțată cu aproximativ 19,5 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon), precum şi cu aproximativ 3,5 milioane lei de la bugetul naţional, contribuţia companiei fiind de peste 8 milioane lei.
În cadrul proiectului vor fi modernizate stațiile de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni (110/20kV) din judeţul Vaslui prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune. De asemenea, vor fi create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA (control şi achiziţie de date la distanţă) a celor cinci staţii de transformare.
„Lucrările se vor derula pe o perioadă de patru ani şi au ca obiectiv principal creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuţie. În acelaşi timp, calitatea serviciului de distribuţie va fi îmbunătăţită pentru peste 40.000 de clienţi care sunt alimentaţi din staţiile incluse în proiect”, au spus oficialii.
Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice sunt prioritare pentru companie, iar posibilitatea accesării de fonduri europene reprezintă o oportunitate de suplimentare a fondurilor proprii de investiții.
Începând din 2012 au fost implementate cu succes patru proiecte cu finanțare europeană, altele cinci fiind în derulare, vizând continuarea investițiilor în modernizarea rețelei de electricitate, montarea contorizării inteligente, formarea resurselor umane și securitatea cibernetica a sistemului de distribuție.
Un proiect similar celui din jud. Vaslui, în valoare de peste 16 milioane de lei, urmărește modernizarea şi integrarea în SCADA a stațiilor de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban din judeţul Iaşi.
O investiție în valoare de peste 45 milioane lei, prin care se vor monta contoare inteligente la 10.000 de clienți, se derulează în municipiul Iași. În cadrul lucrărilor, rețeaua de joasă tensiune va fi modernizată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri şi a peste 1800 de tablouri electrice (firide). În acelaşi timp, vor fi implementate infrastructura hardware şi aplicaţiile software necesare funcţionării sistemului de măsurare inteligent.
Investiţiile derulate de companie în sistemul de distribuţie a energiei electrice au fost susţinute prin intermediul unui alt proiect cu finanţare europeană, fiind modernizate şi integrate în sistem SCADA un număr de 26 de staţii de transformare a energiei din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei.
Gabriel MANOLE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau