Isterie la UPU! Ieșenii se prezintă la Urgențe, crezând că au coronavirus!

urgente upu spiridon (1)

Dimensiune font:

| 25-02-2020 13:38

La Unitatea de Primire a Urgenţelor personalul medical se află în faţa unor situaţii în care cel mai mult contează comunicarea şi informarea. Din neştiinţă sau din cauza unei proaste informări, la UPU de la Spitalul „Sf Spiridon” au început să vină persoane care se tem că au coronavirus. La UPU au venit şi persoane care au cerut adeverinţe medicale, pentru că altfel patronii nu îi primeau la muncă.

Medicii fac apel şi spun că la spital nu trebuie să vină persoane sănătoase care au călătorit în alte zone ale Italiei decât cele 11 localităţi menţionate a fi în carantină. „Ne aflăm în faţa unor situaţii în care persoane sunt trimise la spital să se testeze de către angajator, conducătorul locului de muncă, de profesori. Nu se fac astfel de teste. Sunt definiţii clare de caz. În spital sunt evaluaţi doar pacienţii care vin din localităţile din China şi din Italia care sunt în situaţia de a fi carantinate. Recomandările sunt de izolare la domiciliu, fără a veni la spital, dacă nu au avea simptomatologia specifică acestui tip de virus. Dacă au simptomatologie, persoanele trebuie să se prezinte la Spitalul de Boli Infecţioase, nu la UPU”, a spus Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Foarte important este şi intervalul de când persoanele s-au întors din Italia, deoarece perioada de incubare a virusului este de 14 zile. “Ne aflăm în faţa unor situaţii în care persoane venite cu 3-4 săptămâni înainte fie vin spontan, fie sunt trimişi de alţi membri ai familiei să fie verificaţi. Niciunii nu îndeplinesc definiţia de caz. Au venit fie mai demult de 14 zile, fie nu au venit din zonele respective”, a spus Diana Cimpoeşu.

Ea spune că nu este indicată aglomerarea nici a Spitalului de Infecţioase, nici a Unităţii de Primire a Urgenţelor. „Este indicată informarea, comunicarea şi luarea măsurilor aşa cum sunt ele stabilite. Pentru carantinare persoanele trebuie să se autodeclare, este foarte important să spună fiecare din cel localitate vine, iar decizia o ia DSP. Aceeaşi decizie se ia de medicii epidemiologi de la DSP în momentul trecerii de frontieră. În cazul în care este vorba de persoane asimptomatice acestea trebuie să se autoizoleze la domiciliu timp de 14 zile”, a explicat dr. Diana Cimpoeşu.   

Medicii apelează foarte mult la conştiinţa fiecărui om, la faptul că o persoană nu trebuie să vină într-o colectivitate dacă tocmai s-a întors dintr-o zonă din China sau Italia care este carantinată.  „Informaţii se găsesc şi pe siteurile instituţiilor, precum Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Afacerilor Interne. informaţii dăm şi prin telefon. Primim o mulţime de telefoane pentru informare. Se va înfiinţa o linie de tip telverde care să dea aceste informaţii cât mai curând”, a spus Diana Cimpoeşu.

În cazul în care la UPU se prezintă persoane care au venit de curând din Italia, din regiunile unde a fost confirmată prezenţa coronavirusului, personalul medical este obligat să îmbrace echipamente de protecţie. „Până facem anamneza, evident personalul medical îşi ia echipamentul de protecţie. Ca să afli de unde a venit, când a venit, ce simptomatologie are sau nu are trebuie să stai de vorbă, să examinezi persoana respectivă şi asta se face şi prin luarea unor măsuri de protecţie din partea personalului medical. Asta nu înseamnă că există vreo suspiciune, ci pur şi simplu ca şi în cazul gripei este nevoie de măsuri de protecţie a personalului. Le luăm corect şi nu vrem să creăm niciun fel de panică în rândul populaţiei atunci când respectăm nişte prevederi legale. Sunt măsuri de protecţie absolut normale”, spune dr Cimpoeşu.

Medicii spun că măsurile în cazul coronavirusului sunt ca pentru orice alt caz de gripă, şi anume, reducerea vizitelor,  reducerea numărului de aparţinători care efectuează vizite, suplimentarea măsurilor de protecţie, dezinfecţia mâinilor, spălarea mâinilor. În acest sens, Ministerul Sănătăţii a elaborat şi un ghid în care se spune clar ce trebuie să ştiţi despre nou coronavirus şi ce trebuie să faceţi pentru a preveni îmbolnăvirea.

CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE NOUL CORONAVIRUS (Covid-19)

10 elemente comportamentale care trebuiesc urmate:

1-    Spălați-vă  mâinile de multe ori;

2-    Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;

3-    Nu vă atingeți ochii , nasul si gura cu mâinile;

4-    Acoperiți-vă gura și nasul daca stranutați sau tușiți;

5-    Nu luați medicamente antivirale si nici antibiotice decât în cazul în care va prescrie medicul;

6-    Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;

7-    Utilizați masca de protecție doar în cazul in care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;

8-    Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;

9-    Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puțin 14 zile;

10.-  Animalele de companie nu transmit coronavirus.

 1. Spălați-vă  mâinile de multe ori

Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția. Mâinile se spală cu apă și săpun cel putin 20 de secunde. Daca nu exista apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%.

Spălarea mâinilor elimina virusul.

2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute

         Mențineți distanța de cel puțin 1 metru între dumneavoastră și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată.

3. Nu vă atingeți ochii , nasul și gura cu mâinile

Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel eviați atingerea dacă nu v-ați spălat bine mâinile.

     Mâinile intră in contact cu suprafețele contaminate de virus răspândidu-se in tot corpul .

4. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți

          Dacă aveți infecție respiratoare acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel de preferat de unică folosință, purtați mască de protecție si spălați măinile. Dacă in momentul în care tușiți vă acoperiți gura cu mâinile ,puteți contamina obiecte sau persoane cu care veniți în contact.

5. Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul

Momentan, nu există cercetări științifice  care  evidentiază ca folosirea medicamentelor antivirale, pot  preveni infectarea cu noul coronavirus (Covid-19). Antibioticele funcționeaza doar  impotriva bacteriilor nu împotriva virusului.

Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca și metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană.

6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool

Dezinfectanții chimici ce pot ucide noul coronavirus (Covid-19), sunt dezinfectanți ce conțin, clor, înnălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic si cloroform. Medicul și farmacistul dumneavoastră vor ști ce să recomande.

7. Utilizați mască de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave

Organizația Mondială a Sănătății, recomandă folosirea  măștii de protecție doar în cazul în care suspectați că ați fost contaminat  cu noul coronavirus, și prezentați simptome de tuse, strănut, sau în cazul in care acordați asistență unei persoane care este suspectă de a fi infectată cu noul coronavirus. (O calatorie recenta în China sau zonele in carantina din Europa, cu simptome respiratorii).

UTILIZAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE - ajută și limitează  răspândirea virusului dar trebuie să fie folosită împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea mâinilor pentru cel puțin 20 de secunde. Nu este necesar a se  folosi măști de protecție suprapuse una peste alta.

8. Produsele MADE in CHINA sau pachetele primite din China nu sunt periculoase

Organizația Mondial a Sănătății a declarat că persoanele care primesc pachete din China nu se supun nici unui risc de a se contamina cu noul coronavirus, deoarece acesta nu trăieste mult timp pe suprafețe . Până în prezent nu există nici o dovadă că produsele/obiectele produse în China pot transmite noul coronavirus (Covid-19).

9.  Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puțin 14 zile

Perioada de incubație a noului coronavirus, este cuprins intre 1 și 14 zile. Daca v-ați întors dintr-o călătorie din China sau zonele in carantina din Europa de mai puțin de 14 zile sau ați intrat în contact cu persoane care s-au întors din China sau zonele in carantina din Europa de mai puțin 14 zile și aveți febră, tușiți, prezentați dificultate respiratorie, dureri musculare și stări de oboseală, sunați la 112 pentru a primi informații necesare. Purtați mască de protecție dacă intrați în contact cu alte persoane, folosiți servețele de unică folosință și spală bine mâinile.

10.-Animalele de companie nu transmit coronavirus

În acest moment nu există dovezi că animalele de companie, câini și pisici pot fi infectate de virus. În orice caz, trebuie  să ne spălăm tot timpul mâinile cu apă și săpun după ce intrăm în contact cu animalele de companie. Gabi MATEI, Lavinia DUCAŞ

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
Bandă unică în Nicolin şi taxare progresivă la parcare
08/03/2021 00:00

Reprezentanţii Aliantei pentru Promovarea Transportului Alternativ Iasi (APTA) Iasi susţin că au trimis către Primăria Municipiului Iasi si consilierii locali două propuneri pentru un Iasi mai sustenabil, ...

Continuă distribuirea ajutoarelor alimentare și de igienă de la UE
08/03/2021 00:00

  Primăria Municipiului Iasi, prin Directia de Asistentă Socială, continuă să implementeze Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate prin care sunt alocate pachete cu produse alimenta ...

Iașul primește 30.000 de noi doze de vaccin anti-COVID
08/03/2021 00:00

  Grupul de comunicare al CNCAV (Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea impotriva COVID-19) a anuntat că astăzi, 8 martie, soseste in Romania o nouă transă de vaccin de ...

Un un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de municipalitate
08/03/2021 00:00

    Începand de astăzi, 8 martie 2021, Primăria Municipiului Iasi, prin Directia Generală Economică si Finante Publice Locale (DGEFPL), oferă contribuabililor (persoane fizice si persoane ...

A fost înfiinţată Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi
08/03/2021 00:00

    Zilele trecute a a fost parafat actul vizand infiintarea Asociaţiei Metropolitană de Transport Public Iaşi. Conform proiectului de hotărare, alături de municipiul reşedinţă, pe lista fon ...

Iașul are 69 de elevi şi 40 de profesori infectați cu coronavirus
08/03/2021 00:00

  Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dat publicităţii situaţia cazurilor de COVID-19 inregistrate in cadrul unităţilor de invăţămant din judeţ de la reluarea cursurilor din semetrul a ...

Pedepse extrem de blânde pentru distrugerea unei livezi de cireşi
07/03/2021 23:56

Joia trecută, după aproape trei ani de dispute, expertize şi contraexpertize, magistraţii de la Judecătoria Harlău au dat sentinţa intr-un indarjit proces avand ca obiect infracţiunile de „furt ca ...

Un deţinut nu mai are voie să citească pentru că-şi bate cuie-n cap în urma lecturilor!
07/03/2021 23:52

Traian H. (30 de ani) stă după gratii din 2013, avand la activ o colecţie de infracţiuni comise in mai toată Europa, ba chiar şi in Israel, printre care şi un omor. Încarcerat multă vreme la Miove ...

Suceava va regenera peste 1.800 hectare de fond forestier
07/03/2021 20:56

  Aproximativ 20 milioane de puieţi forestieri vor fi plantaţi in campania de impăduriri de primăvară, ocazie cu care vor fi regenerate 9.130 de hectare de fond forestier, a anuntat Regia Naţională ...

Zeci de focare de pestă porcină, în regiunea Moldovei
07/03/2021 19:53

  Romania inregistrează 428 de focare active de pestă porcină africană (PPA) in 36 de judeţe, din care şase in exploataţii comerciale şi şase in exploataţii comerciale de tip A, potrivit datelor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei