ITM Botoşani a dat amenzi de 252.000 lei
Dimensiune font:
Inspectoratul Teritorial de Muncă a verificat 306 firme în primul trimestru al anului şi a aplicat amenzi în valoare de 252.000 lei.
„Au fost verificate un număr de 306 unităţi, 95 de controale fiind de fond şi 5 controale având ca tematică respectarea unor legi speciale. Pentru neconformităţile constatate au fost sancţionaţi un număr de 35 angajatori, au fost dispuse 500 măsuri de remediere, au fost aplicate 52 sancţiuni contravenţionale, dintre care 35 amenzi în valoare totală de 252.000 lei şi 17 avertismente”, a declarat Mihai Onofraş, inspectorul şef-adjunct pe Relaţii de Muncă.
Astfel, în această perioadă, au fost verificaţi din punct de vedere al modului în care respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în muncă un număr de 304 agenţi economici, 10 angajatori fiind sancţionaţi pentru că foloseau muncă nedeclarată. Inspectorii au depistat 11 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre care 3 femei. În urma acestor verificări au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, dintre care 10 amenzi în valoare totală de 200.000 lei şi un avertisment.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau