Jandarm veteran de 91 de ani, felicitat de autorităţi
Dimensiune font:
Maiorul în rezervă Ghiorghi Rotaru, în vârstă de 91 de ani, a fost felicitat, ieri de autorităţile judeţene pentru activitatea desfăşurată în cadrul Jandarmeriei. Prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga, inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui, colonel Paul Smîntînă şi şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, comisar-şef Mihai Carp, s-au deplasat în localitatea Dragomireşti, unde, la sediul primăriei, într-un cadru festiv, i-au înmânat veteranului o plachetă, o diplomă de excelenţă şi drapelul României. „După ce a trecut în rezervă, maiorului Ghiorghi Rotaru, i-a fost conferită Medalia Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945, pentru serviciile militare aduse statului român, în timpul celui de-al doilea război mondial.Atât faptele cât şi amintirile sale, nu vor rămâne necunoscute, ci vor fi povestite şi altor generaţii. Jandarmii vasluieni, urmaşi ai longevivului maior în rezervă Ghiorghi Rotaru, îi arată respectul, recunoştinţa şi preţuirea pentru faptele sale şi pentru pagina de istorie vie pe care o reprezintă”, a declarat şeful IJJ Vaslui, col. Paul Smântână. Maiorul în rezervă, Ghiorghi Rotaru s-a născut în anul 1922 în comuna Dragomireşti, fiind singurul băiat dintre cei patru copii ai familiei. Face parte dintr-o familie cu tradiţie în această armă, bunicul dar şi tatăl său fiind, la rândul lor, jandarmi.
Anca Popescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau