Jandarmii băcăuani au donat sânge
Dimensiune font:
După pompieri şi jandarmii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a derulat o campanie umanitară de donare de sânge la care au participat voluntar 50 de jandarmi. Aceştia au mers la Centrul de Transfuzii Sanguine Bacău, iar unii dintre jandarmi apar în evidenţa centrului ca şi donatori permanenţi. „Prin participarea la această acţiune, jandarmii din cadrul unităţii au demonstrat că prin spiritul lor voluntar sunt permanent alături de oameni, nu numai prin misiunile desfăşurate ci şi prin astfel de acţiuni umanitare menite să salveze de cele mai multe ori viaţa”, a declarat ofiţerul de relaţii publice la Gruparea de Jandarmi Mobilă (GMJ) Bacău, mr. Marius Ţăranu. Militarii spun că fac acest gest din dorinţa de a-i ajuta pe cei care sunt în necaz. „Facem acest gest din inimă şi nu îl luăm ca pe o datorie, mai cu seamă că sângele nostru înseamnă pentru o persoană bolnavă un lucru extrem de preţios”, a spus lt. col. Virgil Trofin. Jandarmii din GJMBacău nu sunt la prima acţiune de acest gen. La nivelul unităţii au mai fost organizate astfel de campanii umanitare, dar au fost situaţii în care jandarmii au trebuit să doneze chiar pentru colegi de-ai lor care, datorită unor probleme medicale, aveau nevoie imediată de sânge.
Paula Cristian
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau