Jandarmii numără beţivanii de pe străzile Iaşului
Dimensiune font:
În perioada 01 – 11 martie, un număr de 50 persoane au fost sancţionate contravenţional, de către jandarmii ieşeni, pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice. de exemplu, pe 11 martie, în jurul orei 9.00 jandarmii ieşeni au intervenit pe bdul Socola, unde un bărbat aflat sub influenţa alcoolului adresa injurii şi expresii jignitoare trecătorilor, tulburând ordinea publică. De asemenea, persoana în cauză, împreună cu un alt cetăţean consumau în public băuturi alcoolice. S-a intervenit pentru restabilirea ordinii, iar cele două persoane, care au încălcat legea, au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 200 lei. în aceeaşi zi, în jurul orei 14.00, un alt cetăţean a fost surprins în loc public, pe str. Bărboi, consumând vin dintr-o sticlă de 2 litri, motivând că bea pe stradă fiindcă nu are bani să meargă la bar. Persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă de 100 lei. Reamintim cu acest prilej că în conformitate cu prevederile legale de sancţionare a faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice (drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport in comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat si private, cu excepţiile prevăzute de lege) este sancţionat de lege cu amendă de la 100 la 500 lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau