„Jderilor” nemţeni au plecat în Afganistan

default

Dimensiune font:

| 17-05-2013 12:00

* militarii Batalionului 634 Infanterie „Petrodava -Jderii” din Piatra Neamţ pleacă pentru o misiune în Afganistan * ei vor asigura paza şi siguranţa aeroportului Kandahar, una din cele mai mari baze militare din lume * la ceremonialul de plecare au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa

Centrul municipiului a fost ieri, gazda ceremoniei de plecare în teatrul de operaţii Afganistan a militarilor Batalionului 634 Infanterie „Petrodava -Jderii” din Piatra Neamţ. La festivitate au participat Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, reprezentanţi ai administraţiei publice de la nivel local şi judeţean, precum şi familiile celor care pleacă în misiune. Emoţionate, rudele militarilor au avut lacrimi în ochi pe tot parcursul ceremoniei. „Soţul meu va pleca. Deşi am inima strânsă,sunt mândră de el şi îl aştept să se întoarcă sănătos acasă. Am încredere că totul va fi bine”, ne-a spus soţia unuia dintre militari.

Ministrul Duşa a declarat că nu îi este uşor când semnează un ordin de misiune, mai ales atunci când trimiţi „bravi feciori ai naţiei române în cel mai periculos loc din lume, Afganistan”. „Dar, cred că pregătirea de specialitate pe care militarii au făcut-o şi experienţa pe care deja am dobândit-o în astfel de operaţiuni, le oferă celor de la batalionul 634 Infanterie Petrodava, posibilitatea să execute misiunea cu profesionalism şi să se întoarcă sănătoşi acasă. Suntem de mult timp în teatrul de operaţiuni, în această perioadă mulţi tineri şi militari români au fost răniţi, unii şi-au pierdut viaţa. România ca stat NATO, s-a angajat să respecte toate planificările NATO şi, de mulţi ani, aşa cum ştim, Armata Română participă la acţiunile de pace şi securitate în Afganistan. Oriunde mă deplasez pe glob, oriunde am întâlniri cu reprezentanţii NATO, primesc numai aprecieri la adresa militarilor români. Eu vă doresc succes în misiunea în care urmează să plecaţi şi, pe lângă ordinul pe care l-am semnat pentru plecarea dumneavoastră spre Afganistan, vă mai dau un ordin verbal: Să vă întoarceţi sănătoşi acasă!”, şi-a încheiat discursul ministrul Apărării, Mircea Duşa. Militarii Batalionului 634 Infanterie „Jderii” din Piatra Neamţ, vor avea misiunea de asigura paza şi siguranţa aeroportului Kandahar, una din cele mai mari baze militare din lume.


La rândul său, prefectul George Lazăr a declarat că este un eveniment important pentru judeţul Neamţ. „Este o onoare deosebită pentru haina militară, pentru noi nemţenii, români deopotrivă, să avem un contingent care pleacă în unul din cele mai periculoase locuri din lume, în Afganistan. Nu e prima dată când Armata Română, partener NATO şi al multor structuri internaţionale, îşi trimite bravii soldaţi în teatrele de operaţiuni. Le doresc celor care pleacă tot binele din lume, Dumnezeu să-i binecuvânteze iar în momentul în care se vor întoarce să răspundă toţi prezent din nou la apel” . Comandantul de companie la batalionul 634 Infanterie „Petrodava”, căpitanul Liviu Apostoaie, a mulţumit pentru prezenţa la acest eveniment important ministrului Duşa şi autorităţilor judeţene, locale, precizând că participarea la misiuni într-un teatru de operaţii este un nou examen, cel mai complex şi dur pentru orice militar. „Conştientizăm provocările care ne aşteaptă, ştim ce avem de făcut, suntem pregătiţi. Am parcurs un proces de instruire dificil la finalul căruia am demonstrat că suntem gata să ne ducem la bun sfârşit mandatul pe care l-am primit. Vom avea onoarea să reprezentăm Armata României cu cinste în Teatrul de Operaţii din Afganistan şi ne vom face pe deplin datoria. Plecăm cu încredere în forţele noastre şi sunt sigur că la întoarcerea din misiune vom raporta Misiune îndeplinită! Nu în ultimul rând, gândurile noastre se îndreaptă către familii, care ne înţeleg şi ne sprijină în misiunea pe care o avem de executat. Fiţi mândri de noi şi fiţi siguri că vom respecta deviza jderilor nemţeni,  Semper Simul- Mereu Împreună!”, a mai adăugat căpitanul.


Compania KAF GDA din Batalionul 634 Infanterie „Petrodava -Jderii”, este alcătuită din 124 de militari ( ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldaţi gradaţi profesionişti).
Ingrid Ciofoaia

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei