Judeţele Moldovei, racordate la eolienele din Dobrogea
Dimensiune font:
Linia electrică aeriană 400 kV Gutinaş-Smârdan va avea o lungime de 140 de kilometri şi va străbate 25 de localităţi din trei judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi * valoarea totală a investiţiei este de 56,8 milioane de euro, iar lucrările la noua linie de înaltă tensiune vor fi demarate pe parcursul acestui an, având termen de finalizare sfârşitul anului 2022
Transelectrica a anunţat obţinerea de fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 31 de milioane de euro în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare pentru construirea Liniei Electrice Aeriene 400 kV Gutinaş-Smârdan. „Linia Electrică Gutinaş-Smârdan este importantă pentru securitatea energetică a României, pentru că permite securizarea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zona Moldovei şi integrarea energiei regenerabile produse în centralele din Dobrogea, care ajunge la cantităţi impresionate. Termenul de finalizare al acestui proiect este sfârşitul anului 2022 şi îmi exprim dorinţa ca acest termen să fie respectat de către conducerea Transelectrica”, a afirmat ministrul Economiei, Niculae Bădălău.
O investiţie de 56,8 milioane de euro
Linia Electrică Aeriană 400 kV Gutinaş-Smârdan va avea o lungime de 140 de kilometri şi va străbate 25 de localităţi din trei judeţe (Bacău, Vrancea şi Galaţi). În plan regional, realizarea acestei noi linii de înaltă tensiune va facilita consolidarea integrării pieţei regionale şi europene de energie prin asigurarea de interconexiuni şi linii interne în direcţiile nord-sud şi est-vest pentru finalizarea pieţei interne şi pentru integrarea producţiei provenite din surse regenerabile, contribuind la dezvoltarea infrastructurii europene de transport al energiei electrice. Potrivit unui comunicat al companiei, valoarea totală a investiţiei este de 56,8 milioane de euro, iar lucrările la noua linie de înaltă tensiune vor fi demarate pe parcursul acestui an, având termen de finalizare sfârşitul anului 2022. Proiectul este inclus în Planul de Dezvoltare a Reţelei Electrice de Transport pentru perioada 2018-2027, aprobat de ANRE şi avizat de Ministerul Economiei. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau