La cheremul cârciumarilor din târg
Dimensiune font:
Primesc, mai deunăzi, un telefon ciudat. Un număr cu prefix +45, clar că din afară, dar n-am stat să cuget prea mult la despre unde ar proveni. Răspund instant. Apelantul îmi spune, într-o engleză cam decolorată, că-i Peter, îmi aminteşte că ne-am cunoscut în Danemarca acum vreo zece ani, că a ajuns în Iaşi şi-ar vrea să ne vedem undeva, la o bere.
Îl întreb dacă-şi poate da seama cam în ce loc din oraş se află, îmi transmite răspunsul GPS-ului, amicul e în Copou, chiar lângă stadion. Mă reped acolo, ne îmbrăţişăm şi ne bucurăm de revedere la o halbă cu bere. Care se fac rapid câte trei de om.
Printre alte taclale, îşi manifestă dorinţa de a vizita Iaşul la modul pedestru, iar eu să-i fiu ghid. Nu-l pot refuza, deşi n-am niciun chef de defilat prin frig. O pornim agale spre centru, abia ce trecem de stadion, mă încearcă ceva şi realizez prea tardiv eroarea gravă ce-o comisesem (eu. Nu el, nu amândoi) în clipa când ne-am ridicat de la masă: plecasem la drum fără a ne uşura preventiv.
Propun, la modul diplomatic, să ne întoarcem, chipurile ca să-i arăt stadionul la exterior. Targetul real, budele ecologice de acolo. Refuză nonşalant, arde de nerăbdare să vadă centrul. Neuronii îmi accelerează prin truditul encefal, calculez la disperare şi mă întreb îngrijorat foarte dacă s-o putea abţine până la Casa Studenţilor.
În dreptul Universităţii, danezul intră brusc în subiect, un closet că-i hurry, adică grabă maximă. Closed, închis, nu closet, e vacanţă la studenţi. Ar fi fost varianta să intrăm la Casa Universitarilor, dar n-am chef de discuţii penibile cu ospătarii de pe-acolo.
Mai cu seamă că-n Danemarca altele-s uzanţele. Acolo, nimeni nu se uită pieziş la tine dacă intri într-un local (fie el şi cel mai de lux), doar ca să-ţi faci drenajul la rinichi. Îl înştiinţez că trebuie, că-i musai să mai reziste vreo 7-8 minute. OK, zice el, zâmbind precum Mr.Bean în plin extaz creativ.
Ghinion. Închis la Casa Studenţilor. Evit, din motive strategice, mai scurtul traseu către pasajul izbăvitor din Piaţa Unirii – ăla prin Lăpuşneanu, şi continuăm navigarea ocolind prin Independenţei. Slavă Domnului! Am rezistat amândoi...
Filozofeală în clipe de romantică deşărtare a vezicii: câtă dreptate a avut ăl' de-a scornit zicerea cum că prevederea e mama înţelepciunii! Am urmat pilda, aşa că restul sejurului a decurs fără alte incidente, ca să mă exprim ca la agenţia de ştiri.
După, am trecut la inventar. Al WC-urilor mai mult sau mai puţin publice ce decorează şi nicidecum împânzesc urbea nostră. A doua variantă... deocamdată, doar vise!
În zona centrală sunt doar două bude funcţionale. Dar nu non-stop. Doar până la ora 20.00, conform programului afişat. Deseori se închid mult mai devreme. Aia din pasajul Pieţei Unirii şi aia din pasajul de la Hală. Oricum, în zona asta situaţia nu-i foarte gravă, că e şi varianta Palas.
În schimb, în cartiere e jale mare dacă te ia cumva cu presiune de la maţe la vreme de promenadă. În afară de ofertele unora dintre supermarketuri (nu toate), nimic. Dacă nu ştii care din ele au aşa ceva în dotare, intri în problemă. Ar trebui puse nişte afişe mari, mai cu seamă pentru turişti: „Avem WC gratuit”.
Cât despre mult lăudatele şi cam costisitoare ecologice, în afara celor două de la stadion, n-am văzut nimic care să poată fi accesat în tihnă.
Deocamdată, urinările noastre de zi cu zi rămân la cheremul, toanele şi hachiţele cârciumarilor din târg. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau