La Lungani, numărul de asistaţi social a crescut cu 500 la sută într-o singură lună!
Dimensiune font:
* deşi AJPIS Iaşi a descoperit, în urmă cu câteva luni, grave nereguli la nivelul administraţiei locale din Lungani, în ceea ce priveşte gestionarea dosarelor sociale, întocmind chiar un raport relevant pe care l-a înaintat autorităţilor, nimeni nu s-a sinchisit să verifice ce se petrece cu adevărat în respectiva comună!
Centralizatorul privind situaţia asistaţilor social, întocmit de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi, la nivelul lunii septembrie, denotă o stare de fapt mai mult decât bizară. Astfel, la Lungani, consemnăm o creştere de peste 500% a numărului celor ce trăiesc din ajutoarele de stat (la Lege privind venitul minim garantat) faţă de luna august. În clipa de faţă, 234 de locuitori ai comunei au fost validaţi de către autorităţi pentru a beneficia de câte 386 de lei lunar. Luna precedentă au fost numai 40, la fel şi în iulie, iar în iunie erau... doar 10 asistaţi. Se pare că se revine, practic, la situaţia neverosimilă de la începutul lunii mai. Atunci, 426 de lungăneni aveau statut de asistat social, iar AJPIS Iaşi a luat la purecat dosarele şi, în doar câteva zile, au fost suspendate 406 dosare. Inspectorii au descoperit grave nereguli la nivelul administraţiei locale din Lungani, în ceea ce priveşte gestionarea dosarelor sociale, au întocmit chiar un raport relevant în acest sens, pe care l-a înaintat autorităţilor şi... la loc comanda!
După care, încetul cu încetul, vigilenţa autorităţilor s-a tot atrofiat. În iulie, creştere de 400%. În august, status-quo, apoi, după cum am spus şi-n titlu, prima lună de toamnă a dus numărul asistaţilor la 234. Ca o comparaţie, în municipiul Iaşi există doar 268 de cetăţeni cu acest statut. La o populaţie de 60 de ori mai mare. Singura comună ce rivalizează cu Lungani este Ţibăneşti, dar acolo numărul supravieţuitorilor prin generozitate statală se păstrează relativ constant - 205 în septembrie, 196 în august, 188 în iulie, 198 în iunie.
La polul opus se află comunele Andrieşeni şi Ţuţora, cu zero asistaţi sociali. În Leţcani este validat un singur dosar, sunt 3 în Vlădeni, 4 în Roşcani, 6 în Plugari şi 8 în Aroneanu.
Pentru a plăti toate aceste alocaţii, APPIS a cheltuit 1.502.951 lei în luna septembrie, 1.451.196 în august şi 1.472.067 în iulie. Creşteri de la lună la lună, aşa cum e tradaţia în campaniile electorale. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau