Legitimaţii noi la Transurb
Dimensiune font:
* societatea de transport în comun a recurs la această metodă pentru ca legitimaţiile să nu mai poată fi falsificate
Sătui de pierderi, cei din conducerea societăţii de transport în comun Transurb vor lua măsuri, iar fiecare abonament sau legitimaţie va fi securizat. Conducerea Primăriei Vaslui susţine demersul. Potrivit viceprimarului Daniel Neacşu, hotărârea de a schimba legitimaţiile şi abonamentele a venit după ce o serie de vasluieni inventivi au fost descoperiţi de controlori că aveau documentele de călătorie false. „Această hotărâre stă la baza controalelor efectuate în mijloacele de transport în comun. Au fost descoperite foarte multe legitimaţii de călătorie, abonamente care erau falsificate sub diverse forme. S-a ajuns la concluzia că acestea să corespundă şi să respecte anumite norme care să le facă mai sigure. Să fie securizate astfel încât copierea lor să fie mult mai grea sau imposibilă. Bineînţeles acestă schimbare implică costuri suplimentare, dar dacă ne gâdim că prin securizarea se obţine un număr mai mare de călători care îşi plătesc transportul, costurile vor fi acoperite”, ne-a spus viceprimarul Daniel Neacşu.
Vasluienii cred că astfel de schimbări se impun. „E foarte bine că se procedează aşa. Până la urmă nu poţi călători gratis. Dacă nu ai bani, mergi pe jos. Sunt unii şmecheri care s-au obişnuit doar cu şmenuri din asta şi nu e bine. Până la urmă cei buni platnici dau un ban în plus, fiindcă nu poţi zice că fentează statul, ci pe noi ceilalţi care suntem corecţi. Că noi alimentăm bugetul statului ăsta”, ne-a spus un vasluian.
Noile abonamente şi legitimaţii cu elemente de securitate vor intra în circulaţie de luna viitoare.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau