default

Dimensiune font:

Lipsa zăpezii a adus linişte pe Ceahlău

| 03-01-2018 10:22

Salvamontiştii nemţeni au avut un final de an tihnit.

 

Stratul redus de zăpadă şi gheaţa de pe traseele montane i-au determinat pe turişti să îşi petreacă ultimele zile ale lui 2017 şi primele zile din 2018 în cabanele din masivul Ceahlău şi din staţiunea Durău. „Temperaturi la fel de blânde, deşi în noaptea dintre ani, viscolul a fost crâncen în zona înaltă, rafalele depăşind 100km/h, şi gheaţa de pe trasee au făcut aproape imposibilă ascensiunea fără echipament specializat. Cei care totuşi s-au aventurat s-au ales cu traumatisme uşoare şi au fost nevoiţi să bată la uşa punctelor medicale amenajate la cabana Dochia şi la sediul nostru din Staţiunea Durău”, a spus Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.

Şi faptul că pârtia de schi din Durău nu funcţionează a limitat numărul de accidente. Din păcate, nici la Piatra Neamţ nu există şanse ca pârtia de pe Cozla să fie pusă în funcţiune, tot din cauza temperaturilor pozitive şi a lipsei zăpezii. Şi în 2018, salvamontiştii vor fi pe baricade, atât în Masivul Ceahlău, cât şi în alte zone ale judeţului unde s-a dezvoltat turism montan. Pentru ei, îşi doresc un singur lucru – un sediu în vârf de munte, la Dochia. „Acum avem un spaţiu al nostru în Cabana Dochia, este vorba de un parteneriat între Asociaţia Salvamont şi SC Durău SA. Nu plătim chirie. Tot ni s-a promis un sediu aşa cu au toate serviciile salvamont din ţară, însă nu s-a mai auzit nimic”, a spus cu tristeţe Raul Papalicef.

Gianina BUFTEA

 

Traseul Durău-Cascada Duruitoarea-Dochia este impracticabil pe tronsonul Cascada Duruitoarea-Piciorul Şchiop-Cabana Dochia, fiind închis.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE S.C. VARA MR S.R.L. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, str.7 Oameni, nr.23, jud. Iaşi, C.U.I. RO4615947, O.R.C.J22/1478/1993, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iaşi, conform Sentinței civile nr. 698/18.04.2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 4938/99/2010, anunţă scoaterea la vânzare în data de 17.12.2018, ora 11.00, prin licitaţie publică cu strigare a următoarelor active: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Preț de pornire a licitației (lei, fără T.V.A. ) Activ 1 – Clădire hală producție țevi (Corp C1) cu sc. 866,61 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1971mp înscrise în CF61393/Rediu, nr.cad.1690, nr. parcelă 1(42/13), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi – echipament tehnologic producere ţevi ce include linia de producţie (include linie de calibrare, sudare şi linie de formare) – Bunuri mobile: Unitate centrala Forte Quattro, Generator LX 3000, Instalație de redresare – 1.196.900,00 lei – 718.140,00 lei Activ 2 – Clădire hală (Corp C1) cu sc. 862,37 mp și st. utilă de 773,76mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1952mp înscrise în (CF61394/Rediu, nr.cad.1691, nr.parcelă 1(42/14), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iaşi; - Clădire hală (Corp C1) cu sc. 883,57 mp și st. utilă de 798mp împreună cu teren intravilan curți construcții cu st. 1970 mp înscrise în (CF61396/Rediu, nr.cad.1962, nr.parcelă 1(42/15), amplasată în intravilan sat Horleşti, com. Rediu, jud. Iasi. – 425.200,00 lei – 223.500,00 lei Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 14.12.2018, ora 11.00, la sediul Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele necesare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr.82, jud.Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 9.00–16.00, până pe data de 14.12.2018, ora 11.00 (după o programare prealabilă, de 24 de ore) sau pe site-ul www.insolventa.ro secțiunea Portofoliu. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. 0232/243864, 0758049901, 0755132474.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitorului SC BART LIV COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 3157/103/2013 aflat pe rolul Tribunalului Neamț – Secția II Civilă, în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raportului de evaluare al bunurilor mobile – stoc de marfă compus din echipamente electrice, echipamente sanitare, instalații electrice, feronerie etc., situate în mun. Roman, jud. Neamț, astfel: a. Preț de pornire 75% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 52.019 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 04, 11, 18 și 25.01.2019, ora 12.00; b. Preț de pornire 65% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 45.083 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.02.2019, ora 12.00; c. Preț de pornire 55% din valoarea de piață (netă) stabilită prin raportul de evaluare: 38.147 Lei (exclusiv TVA) - licitațiile vor avea loc în data de 01, 08, 15 și 22.03.2019, ora 12.00. Licitațiile vor avea loc la data și ora stabilită, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector nr.RO26PIRB2900710925003000 deschis pe numele debitorului la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul: RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în preziua licitaţei, ora 16.00. Lista completă a bunurilor mobile precum și alte informaţii suplimentare pot fi oferite la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, sau tel: 0744520508,0744994490, fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. – Filiala Suceava, în calitate de lichidator judiciar al debitorului Samyx Forest S.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la data de 20.12.2018, ora 12.00, a următorului activ: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*) – Valoare de pornire licitație (lei, fără T.V.A.*) Activ 1 – Proprietate imobiliară situată în sat Calafindești, com. Calafindești, jud. Suceava, inscrisă în Cartea Funciară nr.30010/Calafindesti, cu nr. cad. 30010, ce include: teren intravilan cu categoria de folosință Curți Construcții cu suprafața de 982 mp pe care sunt amplasate corp C1 – Clădire Brutărie cu suprafața construită de 216 mp, regim înălțime P și corp C2 – Clădire Magazie cu suprafața construită de 46 mp, regim înălțime P. Proprietatea dispune de utilități și are deschidere frontală la drumul comunal DC39, asfaltat. Terenul este dobândit în baza CVC nr. 3138/2008. Clădirile Corp C1 și C2 au fost dobândite în baza Sentinței civile nr. 2818/16 iunie 2008. – 85.910,00 lei – 85.910,00 lei Pentru participarea la licitaţie, potenţialii cumpărători trebuie să depună la sediul procesual ales al lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, până la data de 19.12.2018, ora 12.00, documentele aferente. Bunurile se vând libere de sarcini. Tel: 0755132475; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231, e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Căutat de autoritățile cehe, prins la Iași
18/01/2019 05:00

Un individ căutat de autoritătile din Cehia a fost prins la Iasi. Astfel, magistratii din cadrul Curtii de Apel Iasi au admis propunerea procurorilor, de arestare provizorie a lui Cătălin H. „Inst ...

Sărăcia pune stăpânire pe Iaşi  Numărul asistaţilor social a explodat la Lungani şi Mironeasa!
18/01/2019 00:11

* in comuna ieşeană Mironeasa, numărul beneficiarilor legii privind venitul minim garantat a crescut in ultimele trei luni cu 292 * Lunganiul continuă să conducă in topul asistaţilor social din judeţ, c ...

Cât de pregătit este Iaşul pentru întâlnirile oficialilor europeni?
18/01/2019 00:09

* deşi pare ciudat, in municipiu există doar două cabine de traduceri, ce aparţin unor firme cu expertiză in domeniu * pe langă acestea, mai sunt şi cateva sisteme performante de traduceri, care pot asig ...

FOTO-VIDEO: CTP implementează un nou sistem de plată a biletelor de călătorie în mijloacele de transport în comun
17/01/2019 21:50

 Sistem nou de plată a biletelor de călătorie, direct in mijlocul de transport • Călătorii vor putea achizitiona bilete de călătorie cu orice card bancar contactless direct din mijlocul de tra ...

17 suspecţi de gripă la Suceava
17/01/2019 20:44

      Creşte incidenţa gripei, in judeţul Suceava de la o săptămana la alta. Conform unei statistici a DSP Suceava, săptămana trecută, 17 persoane cu siptome de gripă au fost spitaliz ...

FOTO-VIDEO: Accident pe bdul Independenţei
17/01/2019 19:16

 Un accident rutier s-a produs joi seara, pe bdul Independenţei. La fata locului au ajuns un echipaj medical si unul de la Poliţia Locală pentru a stabili cauzele producerii evenimentului rutier. Din pr ...

Primii paşi pentru modernizarea tronsonului Doi Băieţi - Dancu
17/01/2019 17:40

Primăria Municipiului Iaşi a eliberat in cursul lunii decembrie mai multe autorizaţii de construire şi certificate de urbanism necesare demarării unor obiective de investiţii care vizează modernizare ...

 Intersecție din Suceava, blocată de o căruță plină cu lemne
17/01/2019 15:07

    Tupeu maxim pentru un cărutas, care a blocat cu căruta o intersectie din municipiul Suceava. Politittii au fost sesizati, miercuri după - amiază, despre faptul că, la intersectia străzii A ...

  Angajat al Vămii Rădăuţi-Prut, rănit în accident rutier
17/01/2019 15:04

  Un accident grav produs ieri dimineaţă pe drumul judeţean DJ 282, in satul Podriga din comuna Drăguşeni, judeţul Botoşani, a trimis la spital teri persoane. Victimele se aflau intr-un microbuz Vo ...

Jandarmii din zona Moldovei și-au prezentat bilanțul pe 2018
17/01/2019 14:07

  Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judetean „Stefan cel Mare” Bacău si a Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, cu arie de competentă in toate judetele d ...