1inundatii

Dimensiune font:

Localităţi pe întuneric, la Neamţ şi Suceava

| 25-06-2019 23:30

 Drumuri blocate, case pe întuneric şi case inundate, aşa arată ultimul bilanţ făcut de autorităţile din Neamţ şi Suceava * echipele de intervenţie au muncit enorm pentru a înlătura efectele furtunilor * pompierii continuă lupta cu apele

 

 

 

Drumul naţional DN 15 Poiana Largului-Bicaz a fost deblocat, ieri, pe un sens de mers, după ce fusese închis total din cauza aluviunilor de pe şosea, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Adrian Rotaru.
Circulaţia rutieră a fost blocată total, ieri dimineaţa, pe DN 15, în apropierea viaductului de la Poiana Largului, potrivit informaţiilor furnizate de ISU Neamţ.
„În această dimineaţă, pe DN 15 Poiana Largului - Bicaz, la aproximativ un kilometru de Poiana Largului, un torent a adus în şosea aluviuni. Se lucrează pentru îndepărtarea acestora. A fost anunţată şi Secţia de Drumuri Naţionale pentru a trimite un utilaj în zonă”, a precizat Adrian Rotaru.
Mai jos de primul blocaj, o bucată din DN 15 a fost ruptă şi se circulă pe un singur sens de mers. Şapte localităţi din judeţul Neamţ sunt afectate, total sau parţial,
de lipsa energiei electrice, din cauza furtunii. Au fost afectaţi 3.233 consumatori din localităţile Călugăreni, Bistricioara, Ceahlău, Grinţieş, Bradu, Poiana Largului şi Târgu Neamţ.

Pompierii din Suceava, în luptă cu apele

Vremea capricioasă continuă să facă probleme în județul Suceava. Numai în ultimele 24 de ore, pompierii de la ISU Suceava au trebuit să intervină pentru înlăturarea efectelor ploilor torențiale. Două gospodării au fost mistuite de flăcări după ce au fost lovite de trăsnete. Astfel, pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bogdănești, au intervenit luni seară cu trei autospeciale, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit de la un fulger la o gospodărie din comuna Bogdănești. În urma incendiului au ars adăpostul de animale și alte construcții anexe, majoritatea din lemn, pe o suprafață totală de aproximativ 100 mp. Au mai ars circa opt metri cubi lemn de foc, 400 kg de cereale, echipamente și scule electrice. În localitatea Laura, o altă gospodărie a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet în timpul furtunii. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bilca, cu trei autospeciale. Au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale, cu bunurile aferente, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Intervenția s-a finalizat ieri, după aproximativ patru ore. De asemenea, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei dintr-o curte din orașul Vicovu de Sus și pentru decolmatarea unei fântâni din localitatea Straja. La Gura Solcii, un pod tehnologic, construit din tuburi de beton, a fost afectat de ape. Autoritățile intervin pentru remedierea urgentă a situației. Mai multe echipaje de la ISU Suceava au monitorizat în permanență, pe parcursul nopții și a dimineții, zonele afectate de ploile torențiale.

Clara DIMA, Alina IOSIF

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

EURO-SIMCOS IMPEX S.R.L. Nr. de înreg. ORC: J33/1391/1994, CUI: 6180733, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. numit conform Sentinței nr. 163/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9950/86/2013, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 și ale H.A.C./12.11.2018, anunță scoaterea la vânzare, prin licitație publică cu strigare, la data de 08.11.2019, ora 14.00, a activelor: Stație Peco amplasată în oraș Frasin, Calea Bucovinei, nr. 8, jud. Suceava ce include spațiu comercial, platforma betonată, pompă distribuție cu sistem managerial, distribuitor automat tip FBD 2036R pentru 3 produse cu 6 furtune, cuva cu 3 rezervoare oțel pentru depozitare combustibil, separator grăsimi și bazin vidanjabil pentru apă menajeră. Identificare cadastrală: - Teren cu suprafața de 1.515 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 30399/Suceava, nr. top. 3526/2; - Teren cu suprafața de 1.000 mp, înscris în Cartea funciară veche nr. 30398/Suceava, nr. top. 3526/100, pe care se află edificat Corpul C1 – Stație PECO cu regim de înălțime P+M (mansardă nefinalizată) cu suprafața construită de 47 mp; Valoare de pornire a licitației (lei, fără T.V.A.) - 232.570,00. Poate participa la licitație orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 07.11.2019, orele 14.00 la sediul lichidatorului judiciar toate documentele prevăzute în caietele de sarcini care se pot procura din mun. Suceava, strada Mihai Eminescu, nr. 10, județ Suceava în fiecare zi de luni până vineri până la data de 07.11.2019. Relații suplimentare se pot obține: Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. la telefoanele: 0232/243864, 0757545545, 0755132476.
Consorțiul format din EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iași, și INSOLVENCY HOUSE S.P.R.L., cu sediul în Sat Păun, Str. Arțarului, nr.7, Com. Bârnova, Jud. Iași, în calitate de administratori judiciari ai debitoarei PETROLBIT S.R.L., desemnați prin Încheierea nr. 99/09.05.2017, pronunţată de Tribunalul Iași Secţia a-II-a Civilă-Faliment în dosarul nr.3075/99/2017 (nr. în format vechi:131/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă, în măsura compatibilității, organizează licitație publică competitivă, cu strigare, în data de 12.12.2019, ora 11.00, pentru valorificarea următorului activ imobil: DENUMIRE ACTIV - PREȚ DE PORNIRE A LICITAȚIEI (EUR, fără TVA) Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasat în Com. Holboca, Jud. Iași, compus din: 2.561.247,00. 1.Terenuri intravilane în suprafață totală de 38.662,00 mp (Teren intravilan, categ. curți-construcții, în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984/UAT Holboca; Teren intravilan în suprafață totală de 8.250,00 mp, nr.cad.62985, CF nr.62985/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.422,00 mp, nr.cad.1770,CF nr.60172/UAT Holboca; Teren intravilan categ. căi ferate în suprafață totală de 2.938,00 mp, nr.cad.61833, CF 61833/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.945,00 mp, nr.cad.61615, CF nr.61615/UAT Holboca și Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 2.000,00 mp, nr.cad.61045, CF nr.61045/UAT Holboca) 532.800,00; 2.Construcții situate pe terenul intravilan categ. curți-construcții în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984 a UAT Holboca, astfel:1.560.323,00 - Construcțiile C1, C2 și C3 - 711.114,00; - Construcțiile C4 și C5 - 9.299,00; - Construcția C6 - 21.711,00; - Construcția C7 - 29.633,00; - Construcțiile C8, C9, C10 și C11 - 210.374,00; - Construcțiile C12, C13, C15 și C16 - 306.593,00; - Construcția C17 - 6.476,00; - Construcția C18 - 6.725,00; - Construcția C19 - 7.022,00; - Construcția C20 - 205.732,00; - Construcția C21 - 45.644,00; 3. Echipamentele de automatizare și instalațiile tehnologice specifice terminalului -468.103,00. Activul constând în Proprietate de tipul Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasată în intravilanul Com. Holboca se vinde în bloc, ca un activ funcțional așa cum este prezentat, la valoarea de 2.561.247,00 EUR, fără TVA. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, lit.F, din Codul Fiscal, în măsura îndeplinirii condițiilor legale. În cazul în care la licitaţia din 12.12.2019, nu se va reuși valorificarea activului imobil, aparţinând debitoarei, se va organiza o nouă licitaţie, în aceleaşi condiţii în data de 19.12.2019, ora 11.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., din Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iaşi. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 11.12.2019, respectiv 18.12.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. din Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi. În conformitate cu prevederile art.91, alin.1, din Legea nr.85/2014, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii, cu excepția sechestrului penal. Modalitatea de valorificare a activului imobil este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Pasul de licitație stabilit este de 5% din prețul de pornire al licitației, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Garanția de participare la licitație este în valoare de 10% din prețul de pornire a licitației, fără TVA, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei PETROLBIT S.R.L., nr:RO66BUCU1032235341146RON, deschis la Alpha Bank, suc. Iași. Garanția de participare va fi depusă în lei la cursul BNR din data plății. În cazul câştigării licitației garanția se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Dovada consemnării va fi atașată ofertei de cumpărare, până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitație publică. Vizitarea și prezentarea activului se poate face în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul administratorilor judiciari, la locul în care acestea se află. Administratorii judiciari vor permite accesul ofertanților care vor achiziționa caietul de sarcini, doar în prezența unui reprezentant al acestora și la solicitarea scrisă prealabilă însoțită de o programare în acest sens. Reprezentanții administratorilor judiciari vor furniza toate informațiile suplimentare disponibile către cei care au achiziționat caietul de sarcini. Detaliile privind documentația necesară în vederea participării la licitația publică și modul de organizare a licitației, precum și descrierea activului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare și de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietului de sarcini este de 5.950,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi sau în numerar la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., pe site-ul www.lrj.ro, la tel. 0232/220777, 0733683702, 0744663190, mail: vanzari@lrj.ro sau lichidator.chirila@yahoo.com.
Poliţiştii ieşeni au dat jos de la volan peste 650 de şoferi băuţi
07/12/2019 00:34

Iaşul a inregistrat, in 2019, un record absolut in materie de şoferi depistaţi in trafic sub influenţa băuturilor alcoolice. La 1 decembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi consemna 653 cazuri de ...

Peste 1.500 de candidaţi s-au înscris, la Iaşi, la examenul de rezidenţiat
07/12/2019 00:32

* in clasamentul naţional, in funcţie de numărul de inscrişi, Bucureştiul este pe primul loc, cu 3.259 de candidaţi, urmat de Iaşi - 1.528 candidaţi, şi Cluj - 1.283 candidaţi După lungi aşteptări ...

Iaşul are, la Mădârjac, o staţiunea de cercetare academică unică în ţară!
07/12/2019 00:00

Staţiunea de cercetări geografice şi de monitorizare a calităţii mediului Mădarjac a fost gandită şi realizată in perioada 2007–2010, de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din ...

Roata de pe Ştefan cel Mare îndeplineşte toate condiţiile de siguranţă
07/12/2019 00:00

În spaţiul public au apărut zilele trecute afirmaţii referitoare la faptul că  roata din centrul Iaşului – adusă in premieră in Iaşi cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă – nu ...

 

Începe verificarea balcoanelor construite ilegal!
07/12/2019 00:00

Municipalitatea a emis o notificare către toate asociaţiile de proprietari pentru a verifica dacă imobilele administrate au căile de secundare de ieşire anulate sau obturate. În cazul in ca ...

Primarul îi asigură pe ieşeni că nu sunt probleme cu căldura
07/12/2019 00:00

Primarul Mihai Chirica a ţinut ieri să lămurească unele aspecte juridice legate de funcţionarea Centralei Electrice de Termoficare (CET) Iaşi, precum şi furnizarea de detalii tehnice privind in ...

Parcare pentru rulote, la Ciric!
07/12/2019 00:00

Municipalitatea a inceput demersurile pentru realizarea unei parcări special amenajate pentru rulote şi autorulote (stopover). Acţiunea vine după o solicitare a ClubRV-RO a proprietarilor de rulote ş ...

ISJ Iaşi a acordat zeci de premii unor profesori și școli
06/12/2019 22:34

Inspectoratul Şcolar din Iaşi a acordat 51 de premii profesorilor şi şcolilor care s-au implicat in proiectul Şcoala Valorilor Autentice. În cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului Şcoala pen ...

UAIC bate toate recordurile salariale din învăţământul universitar ieşean
06/12/2019 22:08

De măririle de salarii din domeniul bugetar au beneficiat, evident, şi profesorii universitari. Aristocraţia academică beneficiază acum de venituri frumuşele, comparabile cu cele ale colegilor din Occiden ...

Mort de beat şi cu permisul anulat, un sătean din Roşcani s-a dat în spectacol pe străzile Iaşului
06/12/2019 22:06

Ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Iaşi au oprit, pentru control, pe raza municipiului Iaşi, un autoturism care părea suspect datorită traiectoriilor pe care le avea in trafic. În ...